Atras în jocul seducției

243 2 1
                                    

Denisa a deschis încet ochii, sub razele de soare care se strecurau printre draperiile grele. S-a întins, simțind cum plăcerea nopții trecute urmează să lase din nou locul valului de gânduri cărora nu mai știa cum să le facă față. El plecase, ca de obicei, lăsând doar mirosul lui de bergamotă și note condimentate și aroma tabacului care îl însoțea discret peste tot.

Femeia și-a privit trupul gol în oglinda de lângă pat, fără a mai fi atât de mulțumită de vederea sânilor grei, a coapselor perfecte și a feselor bombate, pentru care dădea zeci de ore din timpul ei la sală și rezista cu stoicism oricărei tentații culinare care ar fi depășit o masă simplă și frugală. A deschis geamul, lăsând ca aerul să împrospăteze camera care mirosea a sex, un miros greu, acru, sărat, al fluidelor lor care însoțeau din plin lungile nopți pasionale.

S-a îmbrăcat cu micul halat de mătase care rămăsese pe jos de seara trecută și a dat drumul espresorului din bucătărie. Privea blocurile alăturate, uniforme și fade, sorbind cu nesaț prima gură de cafea din dimineața aceea.

Probabil la ora asta el e la birou...Stau din nou aici și mă întreb când va mai suna, dacă se mai gândește la mine măcar puțin după nopțile astea.

La început faptul că Andrei, un bărbat care era râvnit de majoritatea femeilor singure din anturajul ei o alesese pe ea a surprins-o foarte tare. Prietenele ei îi spuneau tot timpul cât e de drăguță și să mai lase hainele alea șterse și largi, căci bărbații ar fi înnebuniți să o cucerească. Nu voia asta, poate din timiditate, poate din neîmplinirile unei relații anterioare, dar tot spera ca cineva să fie atras întâi de ea, o pasionată de teatru, lectură și muzică de jazz, o parteneră de conversații redutabilă chiar și pentru spiritele cele mai pretențioase. Dacă ideile s-ar putea iubi, restul va veni de la sine. Își crease un aer distant care ținea la o distanță complexată pe toți amatorii de cuceriri ușoare și de pasiuni carnale fără implicații.

Andrei a fost o mare provocare, un tip înalt, bine făcut, atent la fiecare detaliu al ținutei sale, mascate sub neglijența studiată a barbei ușor nerase, părului vâlvoi și sub lejeritatea ținutelor casual care ascundeau totuși articole vestimentare la modă, de cea mai bună calitate. Nu e de mirare că ținuta lui, aerul ușor distant și modul în care știa să fixeze o femeie cu o privire jucăușă aruncată direct în ochi, cu o vorbă plină de admirație sau o glumă perfectă pentru a destinde atmosfera îl transformaseră într-un trofeu râvnit. Femeile îl căutau, iar pentru cele care îi plăceau era oricând disponibil, nerefuzându-și rafinatele și ușor perversele plăceri trupești. Toate cele care îi treceau prin pat se considerau norocoase, umblau zvonuri despre penisul lui gros, dar mai ales despre priceperea mâinilor, buzelor și limbii sale și despre atenția pe care o acorda întotdeauna plăcerii partenerei. Toate știau însă că Andrei te face să te simți iubită în clipele în care te însoțește, dar evită cu nonșalanță să își asume orice tip de relație care i-ar îngrădi vreun pic libertatea de a face slalom printre zecile de femei ca un schior experimentat.

Pentru Denisa a fost o surpriză invitația lui la o cafea, după ce vorbiseră mult despre o carte și apoi despre ceva politică la petrecerea unui prieten. S-a lăsat sedusă și iubită de el în aceeași seară, iar tot timpul ei liber a devenit o continuă așteptare a telefoanelui lui. Nu, nu era pregătită să renunțe la el, se mulțumea cu micile conversații la un pahar de vin și mai ales cu orgasmele pe care acesta i le aducea, stăpânind corpul ei și fiecare zonă erogenă cu măiestria unui pianist care știe când clapele ar trebui să fie atinse gingaș sau apăsate mai tare, invadând tot aerul cu armoniile care te transpun într-un loc al spiritului, libertății și reveriei.

Așa nu mai pot, am nevoie de el, vreau să pot cel puțin să vorbesc cu el.

Fără să fie convinsă că o ia pe drumul corect, Denisa s-a gândit că avea soluția de a deveni ea cea care provoacă, căci citise mult despre jocul seducției și tachinarea care poate aduce un bărbat la picioarele tale. S-a întins pe scaun, trăgând lung din țigară și urmărind rotocoalele de fum care zburau lent către zare. S-a machiat mai îndrăzneț decât culorile neutre pe care le folosea de obicei, și-a dat cu un ruj mai intens, a îmbrăcat setul de lenjerie cu portjartier pe care îl ținea de luni bune în cutia în care l-a cumpărat, rulându-și încet dresurile pe picioarele frumoase și s-a încălțat cu o pereche de pantofi cu toc înalt cui și vărfuri ascuțite. S-a privit în oglindă și s-a simțit puțin ieftin. Era conștientă însă de frumusețea ei, iar gândul la seara trecută îi aduceau deja fiori în abdomen.

Citește continuarea https://eroszone.ro/atras-in-jocul-seductiei/.

Ai ajuns la finalul capitolelor publicate.

⏰ Ultima actualizare: Sep 29, 2018 ⏰

Adaugă această povestire la Biblioteca ta pentru a primi notificări despre capitolele noi!

LabirintUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum