După-amieze cu Denisa, vecina sexy

399 3 0
                                    

– Pa. Cred ca întârzii azi, am o întâlnire cu niște americani.

Vocea groasă a ajuns destul de șters la ea, până la living mai erau un hol și o ușă închisă.

Denisa s-a întins plictisită în pat și a încercat să adoarmă la loc. La început se trezea de dimineata să îi facă cafeaua, dar după un an obiceiul aproape dispăruse, odată cu tandrețea lui și cu pasiunea cu care îi dădea jos cămașa de noapte și făcea dragoste cu ea pe hol, în bucătărie sau unde nimereau inainte să plece la birou. Era convinsă că cei peste 20 de ani dintre ei nu însemnau mai nimic și că a fost atrasă de farmecul, inteligența și fanteziile sexuale generoase ale lui Cezar. S-a certat chiar și cu două prietene de-ale ei, care o acuzau invidioase că s-a vândut pentru confortul pe care i-l aduceau banii lui. E drept că Denisa nu lucra, dar asta doar pentru că el a insistat că nu e cazul și a incurajat-o să se gândească la o mică afacere. Asta făcea ea, se gândea.

Cezar se purta destul de frumos, nu avea nimic de reproșat, însă stătea destul de puțin acasă. Încerca să își petreacă timpul la sală, cumpărături și să picteze, o pasiune mai nouă. Trebuia să admită că sexul intre ei doi era mai rar decât weekendurile dintr-o lună, iar mai noi se întorcea de la sală, excitată de felul în care o priveau tipii de acolo și se masturba.

Denisa se ridică din pat și își lasă halatul să alunece de pe ea. Se uită mulțumită în oglindă de lângă pat, deschide larg geamul și simte cum o înfioară răcoarea dimineții de primăvară. Are de-odată impresia că, printre copacii din grădină, percepe o mișcare a perdelei la singura fereastră a vilei de lângă a lor pe care putea să o vadă. Nu se îmbracă, din contră începe să își atingă sfarcurile, până când excitația a impins-o spre vibratorul pe care Cezar i-l făcuse cadou chiar de la începutul căsătoriei, să o însoțească în noptile lungi în care el era plecat cu afaceri.

Citește continuarea https://eroszone.ro/denisa-vecina-sexy/.

LabirintUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum