"Domnul Yoongi ne-a învățat să facem brățări din plastelină astăzi. Vreau să te învețe și pe tine mâine, tati!"
°bangtan sonyeondan fanfic;
°cartea nu are legătură cu viața reală, este doar un univers alternativ;
°toate drepturile rezervate.
//în cu...
n/a; hello, little kookies! acesta este primul capitol, propriu-zis; lung, da, însă următoarele nu vor avea o asemenea mărime, vă spun de pe.acum
sper să vă placă ce plot am ales, ce cupluri sunt prezente, ce pasiune îi construiește caracterul fiecăruia.
toate astea fiind spuse, spor la citit!
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
ྉDin perspectiva lui Min Yoongiྉ
Nenorociți. Peste tot. Parcă au umplut străzile și casele. Instituțiile, băncile; respiră tot aerul destinat nouă. Sunt oriunde vezi cu ochii: stânga, dreapta, chiar și de tragi o privire în sus. Inevitabil se va afla unul la vreun etaj de-al blocului pe lângă care treci, transmițându-ți prostie numai cu o înclinare a capului. Emană prostie, pur și simplu.
- Hyung? o picătură de apă îmi alunecă spre vârful nasului odată ce vocea lui Jimin se aude cu ecou în mintea mea. Ești sigur că or să te primească pentru post? Nu pari a fi genul iubitor de copii-
- Da, Jimin. Cred că mă descurc. Pufnesc subtil, scuturându-mi apoi capul pentru a mi se aranja părul cenușiu. Doamne, ce-i cu dubiile astea? De parc-aș fi vreun incompetent sau ceva de genul... doar mă îngrijesc de tine zilnic.
Cu coada ochiului pot observa cum cel mic se îmbufnează ușor, sprâncenele sale unindu-se într-o linie delicată, umedă.
- Ei haide... convinge-mă cu un contraargument sau două, sunt sigur că nu te ține.
Jimin nu așteaptă nici măcar un moment și trage adânc aer în piept. Proastă mișcare, totuși, căci o tuse seacă-i blochează cuvintele în gât.
- Așa ziceam și eu. Odată ce pășim în blocul turn, lăsându-l pe tânărul de 19 ani înainte, îmi dau capul pe spate și oftez. Câteva zeci de scări se întind în fața ochilor noștri, însă Jimin nu pare a fi prea dezamăgit, urcând primul șir cu pași grăbiți.
- Ne uităm astăzi la un serial, ceva? Încă de la începutul lunii, nu m-ai vizitat deloc, hyung. De ce doar eu să vin la tine? Nu-ți place casa mea?
Nu-mi pot abține nici cel mai mic chicot la auzul bombardamentului de întrebări adresate fără suflare, Jimin oprindu-se chiar în capul scărilor etajului secund, blocându-mi calea. Nu că aș fi urcat eu așa rapid pentru a ajunge acolo, totuși.
- Văd că tusea și-a luat tălpășița. Nici ea nu vrea să intre-n casa ta. La auzul cuvintelor mele, Jimin scoate un mic țipăt copilăros, transmițându-mi atât mânie, cât și ironie. Știi doar că glumesc, dongsaeng. Îmi fac un duș și vin, serios.
