Prin ochi de sange

Sânge

Cum spuneam era o noapte ca oricare si mă plimbam căutând o victima.

Ajunsesem în parcul din apropiere.Era mult prea liniște.Nu era nimeni???Nici o curvă care acum se întorce acasă??Stai...

Pe o bancă,lânga un puiet era o fetiță de vreo 6 anișori.Îmi ascund cuțitul în buzunarul hanoracului meu gri,îmi trag gluga pe cap și mă apropi incet de ea.Apropiându-mă îmi dau seama că plângea stângându-și la piept ursulețul de pluș.

Mă așez langă ea:

-Hei,fetițo!Ce cauți la ora sta târzie în parc,singură??De ce plângi?

Fetița ridica capul de pe ursuleț și se uită la mine cu niște ochi mari și blânzi,de un albastru nepatruns,plini de lacrimi.

-M.m.m.m-am pierdut!Părinți mei au plecat de mult!

-Nu mai plânge,hai mai bine să ne jucăm!spun eu ștergându-i lacrimile cu mâneca de la hanoracul meu.

Se uită la mine,zâmbește.Îmi dă ursulețul ei.

-Ce ne jucăm??spune ea legănându-și picioarele alternativ.

Iau ursulețul și mă uit la el.

-Hai să ne jucăm de-a doctorul!Eu sunt doctorul iar tu si ursulețul pacienți!

-Uraaaaa!!

-Ursulețul e foarte,foarte bolnav.Are nevoie urgentă de operație alt fel moare!

-Păi operează-l doctore!

Atunci scot cuțitul si îi tai burta jucăriei de pluș.Fata începe să țipe.O iau în brațe.

-Șșș...nu plânge,l-am salvat.

Îi pun mâna pe frunte și îi zic:

-Hmmm...la tine e mai grav ca la ursulică.

-Doar...nu o să...

-Nu te pot salva în alt fel!spun eu și un zâmbet sadic îmi apare pe chip.

Atunci îi înfig cuțitul în inima ei mica și îl răsucesc.Litri întregi de sânge țâșnesc din pieptul fetei.

-Acum ești sănătoasă,spun eu cu acelaș zâmbet pe chip îndreptându-mă spre oraș.

Când ajung pe strada mea la o bifurcație o fată începe să mergă în fața mea.Tot cu un hanorac ca al meu doar că vișiniu,cu gluga pe cap,cu niște blugi negri și strâmți și o pereche de bascheți negri.Noroc că batea vântul și îi sufla câteva șuvițe în lateral.Era roșcată.Nu cred că avea mai mult de 17 ani.

Scot cuțitul iar,zâmbesc sadic și mă apropi de ea punându-i cuțitul la gât.Ea se oprește din mers și respiră normal,începe să zâmbeasca la fel de sadic ca mine.De ce râde??

Deodată,prinde cuțitul în mână,și-l ia de la gât,mă prinde și de închieietura celeilalte mâini și mă izbește de zidul unui bloc.

-Știam că tu ești!Te-am așteptat mult,Armen!spune ea pe o voce calda cu acelaș zâmbet sadic.

Acesta e al 2-a capitol.Sper că e mult mai lung ca primul și sper să vă placă și să nu am greșeli de punctuație sau ortografie.