♀ În speranța că societatea se va trezi la un moment dat ♀
La doar 17 ani, o întâmplare dramatică îi schimbă destinul în mod radical, împingând-o spre granițele unei vieți pline de greutăți și forțând-o să se maturizeze mai repede decât și-ar fi dor...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Era o după-amiază târzie și mult prea călduroasă pentru gustul Mirandei, însă roșcata era nevoită să părăsească răcoarea locuinței sale și să răzbată prin dogoarea primei luni pe vară.
Mai că deja simțea cum începea să se sufoace, inspirând aerul fierbinte din atmosferă. Nu suporta căldura, deși îi plăcea vara ― la fel cum îi plăcea și ninsoarea: dacă o privea din spatele ferestrelor și nu era nevoită să iasă din casă.
Netezindu-și cu grijă partea de sus a bluzei sale kimono din voal, aruncă o privire asupra ceasului de la mână. În zece minute trebuia să plece pentru a ajunge la ora șase la punctul de întâlnire.
Avea câteva emoții, deși nu era un interviu de angajare în adevăratul sens al cuvântului. De când aflase că patronul restaurantului Atlas ― un local la care nu oricine își permitea o masă ― căuta personal pentru jobul de pianist, nu stătuse să se gândească prea mult dacă să meargă la interviu sau nu. Decizia fusese una evidentă.
Roșcata își îmbrăcă genele în rimel, apoi își aplică pe buze un ruj roșu mat și puțin blush în obraji. Își strânsese buclele într-o clamă la spate, lăsându-și, totuși, câteva șuvițe desprinse pe părți, în speranța că acest detaliu avea să-i ofere o înfățișare mai naturală.
Spera că stratul de fond de ten pe care îl aplicase reușea să-i ascundă cearcănele, astfel încât oboseala de pe chipul ei să nu fie atât de evidentă. Apucase să doarmă doar trei ore după ce Erick o adusese acasă în dimineața aceasta.
— Arăt prezentabil? întrebă ea, imediat ce zări în oglinda din fața sa o femeie șatenă trecând pragul camerei.
Se întoarse spre ea, așteptând un răspuns. Șatena se apropie, ochii ei de un ciocolatiu deschis se fixară asupra Mirandei. Părul ușor ondulat, de culoarea scoarței de copac, care i se termina la mijlocul brațelor, era dat pe spate cu ajutorul unei cordeluțe subțiri de culoare neagră.
Miranda purta o pereche de pantaloni roșii, cu croială dreaptă, care i se opreau cu o palmă deasupra gleznelor, lăsându-i piciorul subțire la vedere, în timp ce bluza kimono de culoare albă îi oferea un decolteu potrivit, lăsând la iveală un colier subțire, din aur, care-i înconjura clavicula proeminentă.
Bruneta își ridică privirea spre părul Mirandei, strâmbând din nas.
— Puțin cam formal, își dădu ea cu părerea. Hai să scoatem asta.
Înainte ca Miranda să apuce să riposteze în vreun fel, buclele roșcate îi căzură pe umeri și spate, făcând-o să-și încrunte sprâncenele spre femeia din fața ei.
— Chiar vreau să obțin jobul ăsta, Clara, îi zise ea ca pe un fel de reproș, luându-i clama din mână și întorcându-se din nou spre oglindă.
