O privsc fascinat, așa cum probabil, în afară de mama mea, nu am mai privit pe nimeni.Povestea ei, deși fiind una nu chiar atât de interesantă, mă atrage. Mă atrage pentru că sunt de fapt topit după ea, după felul în care buzele ei subțiri și moi articulează fiecare cuvânt. Mintea țipă la mine să o las în pace, nu mi-a fost destinată mie. sau cel puțin asta cre profeții, destinul poate fi schimbat. Uit de problemele vieții, ceea ce nu se întâmplă doarte des, poate din cauza ei, din cauză ca e cea prin apreajmă și mă ajută să trec peste, felul cum strânge cana de ceai, parcă protejând-o îmi arată încă odată că am întâlnit o persoană bună
-Se pare că și eu te-am cam plictiit cu povestea vieții mele, spuse ea gânditoare.
Imediat am simțit cum parcă tot cerul mi-a căzut în cap, la ideea că m-aș putea plictisi de ea. Inima mea care bătea acum de cel puțin două ori mai repede, simțea nevoia să o vadă zâmbind, prin orice modalitate.
-Nu Doamne, Eden, cum poți să spui așa ceva? Cred că nici daca aș sta o viață întreagă lângă tine, tot nu m-aș plictisi, sunt sigur.
Zâmbetul îi revine încet, încet parcă din ce în ce mai umbrit, văzând asta, eu încerc să o fac din nou să râdă cu toată inima așa cum făcusecu doar cu câteva ore în urmă în aceași cafenea.
-Și, cum de ai ajuns să lucrezi în această cafenea, întreaba ea în sfârși după lungi minut de tăcere.
Încercă să pari cât mai normal, acum ești un adolescent din Seattle.
-Lucrez doar în weekend, sunt elev la South Lake.
-Nu se poate, spune ea cu un zâmbet întinzându-i-se pe toată fața, acolo învăț și eu de luni!
-Încă un motiv să merg la școală cu drag, spun eu, văzând cum îi dispare încet încet zâmbetul sclipitor, aruncându-mi un simplu "mda" îmi dau seama că poate am făcut o greșeală, poate e prea repede pentru asemenea lucruri. După scena aceasta, cred că ar trebui să îndepărtez rapid gândul de a merge împreună către liceu.
Imi plimb ochii prin cafeneaua prea bine cunoscută, plictisit de interminabille discuții neimportate pe care le-am avut de-a lungul întâlnirii până când ochii mei se opres asupra geamului și imediat îmi dau seama că suntem urmăriți. Ochii sclipitori de culoarea chihlimbarului ies în evidență în orice circumstață, culoarea albă a pielii, specifică lui îmi face încercarea de recunoaștere mult mai ușoară. Probabil că m-am albit ca o fanomă, pentru că Eden se uită când la mine când la omul invizibil pentru ochii ei.
-S-a întâmplat ceva?, spun ea cu o voce agitată.
-Nu, dar cred că ar trebui să mergem, spun eu sec și repede rodicându-mă de pe scaun și pregătindu-mă de plecare.
-Îmi pare rău, îmi pare rău daca am spus ceva greșit, și eu sunt bucuroasă că o sa mergem la același liceu, abia aștept să mergem împreună și să știu că am măcar un prieten acolo. Chiar îmi par rău dacă am fost puțin mai rece, nu știu cum să mă comport și ce să spun în preajma t...
Imediat îi pun un deget pe buze și s liniștește imediat, asta mă face să zâmbesc. Mă gândesc să o iau în brațe dar înaint sa apuc să spun ceva, mă ia ea și mă strâng de parcă ar vrea să-mi soarbă și ultim suflare. Asta cu siguranță nu ajută. Se îndepărtează la fel de rapid cum s-a apropiat. O ajut să-și pună geaca și ieșim împreună din cafenea. Îi simt prezența în spate cât timp o conduc eu pe Eden acasă, simt cum limba lui ascuțită așteaptă prima ocazie ca să mi se adreseze. Ajungem în fața casei lui Eden mai repede decât mi-aș fi dorit.
-Se pare că nu stăm chiar atât de departe unul de celălalt, spun eu încercând să par încântat.
-Tu unde stai?, întreabă ea imediat, părând foarte curioasă.
-Cu vreo trei alei mai departe.
Dă din cap și îmi dau seama ca e timoul să ne desparțim așa ca deschid larg brațele și ea îmi acceptă bucuroasă îmbrațișarea ceea ce e o surpriză până și pentru mine, sărutându-mă scurt pe obraz eu rămân mut, prea multe surprize din partea ei doar pentru o singură seară.
-M-mulțumesc frumos că ai acceptat, este tot ceea ce pot să spun.
-Mulțumesc pentru invitație, spune ea și se învârte pe călcâie.
-Stai! spun eu repede, mâin vrei să mergem împreună la școală?
Ea aprobă din cap, fericită că am întrebat eu asta, se întoarce în spre casă șoptindu-mi un scurt "noapte bună, pe maine". Imediat cum ea intră pe ușa casei, închizând-o Arrow apare lângă mine.
-Ai fost trimis aici cu o misiune iubărețule, tata ar fi foarte dezamăgit că fiul său cel mic în care are atâta încredere își încalcă promisiunea umblând după fustele fetelor din cealaltă dimensiune.
-Face pate din plan, ăspund eu scurt.
-Daaaa, spune el lungind cuvântul, așa spun toți, face parte din plan imitându-mă cu o voce mult mai subțire decât a mea. Frumoasă fată apropo, dacă tot face parte din plan adu-o în lumea noastră.
Mă întorc speriat în spre el, cu o privire crudă care sper să arate cine e fratele mai mare și cine ar tebui să facă, de fapt regulile între noi.
-Nici nu mă gândesc, nu e ceea ce căutăm noi, e doar o distrație dw moment, sper să țină minciuna.
-Serios Tavi, dragă? Spune el pronunțându-mi numele pământean în batjocoră. Ba eu vred că este exact ceea ce căutam noi și dacă nu o poți convinge tu să vină, o voi face eu.
-Arrow, jur că dacă te atingi de ea nu știu ce o să fiu în stare să fac.
-Cayden, nu cred că-ți mi meriți numele d bun luptător. Ne trădezi pentru o fetișcană de liceu, trădezi o îndmtreagă națiune care ți-a fost alături. Pentru ce, pentru o fată pe care ai cunoscut-o azi? Fi serios și revino-ți sau trec la metode mai drastice care sunt sigur că nu o să te încânte nici pe ea și nici pe tine, m-ai subestimat mereu, dar până la urmă eu sunt fratele mai mare așa că nu ma mai subestima, deloc, niciodată. Mârâie ultimele cuvinte, încercând să-mi arete clar care e șeful aici.
Atingându-și inelul, încet, încet începe să dispară don fața mea cu un zâmbet satisfăcut pe buze. Mă întorc acasă posomorât, plin de gânduri urâte ce nu-mi dau pace. De parcă o întreagă furtună cu nori negrii și ploioși s-ar fi abătut asupra mea. Merg încet, târându-mi picioarele, cuvintel lui Arrow fiind încă proaspăt tipăite în mintea mea „Ne trădezi pentru o fetișcană de liceu, trădezi o îndmtreagă națiune care ți-a fost alături. Pentru ce, pentru o fată pe care ai cunoscut-o azi?". Avea dreptate, îmi trădam aliații și națiunea doar pentru o atracți fizică. Nu, Nu se poate, trebuie să fac ceea ce trebuie. Intru în apartament, imgândurile negre urmărindu-mă în continuare. Mă trântesc sleit de puteri pe canapeaua micuță din sufrageria murdară, dând drumul cutiei supranumite și televizor. Mă rog în sinea mea să poarnească fără a fi nevoie de intervenția mea care prevedea ridicarea de pe canapea. Ceva ce, cu siguranța nu aș fi fost în stare să fac în momentul acesta. Spre marea mea bucurie, cutia pornește, imaginea devenind din ce în ce mai clară. Aud niște foșneli venit din spre bucătărie și imediat sar de pe canapea, gândindu-mă dacă am închis ușa. Foarte ciudat, în general oamenii întregi la minte, nu intră pe riscul lor într-un apartament jerpelit și mic ca al meu ca să găsească nimic. Dar pământenii pot fi uneori foarte imprevizibili. Ușa nu a fost închisă de tot așa cum îmi amintesc că o lăsasem eu, o deschis cu o lovitură de picior ținând un pumnal în mână. Imediat observ fața plină de uimire a tatălui meu, întorcându-se speriat spre mine. Las mâna jos ducându-mi mâna la inimă.
-Să nu mai faci asta niciodată, spun eu.
-Să nu fac ce? spune el de parcă toată situața e perfect normală, să nu vin la casa de pe pământ a fiului meu?
Imediat îmi dau seama unde bate așa ca-i ușurez munca spunându-i direct.
-Tata, nu e nimic între min și fata aceea, nu știu ce abureli ți-a aruncat Arrow în față dar pur și simplu cred cu tărie că nu e potrivită pentru ceea ce căutăm noi.
-Cayden, nu te mai ascunde, așa cum simt și eu, așa simți și tu, fata nu o să-ți aparțină niciodată, cred în religie și cred în guvern, astea au fost cuvintele tale când ai plecat în nisune.
-Nu tată, nu e potrivită, o să caut eu pe cineva mult mai...
-„...prima fată de pe pământ cu care intră subiectul(fratele mai mic) într-o interacțiune profundă este aleasă mireasa moștenitorului de tron.(fratelui mai mare)
Se aplică doar în cazul familiilor regale, nerespectarea ordinelor este penalizată cu exacuția publică"
L-am lăsat să-și termine fragmentul citat din cartea de stat, cartea care practic conduce întreaga națiune, FPN și am aprobat plin d umilință din cap, accepând practic să o arunc pe draga Eden în brațele reci și respingătoare ale fratelui meu. Probabil regretul și durerea sunt clar întipărite pe față pentru că tata își așează cu tantrețe mâna pe umărul meu parcă urându-mi noroc.
