The Monster in My Closet

'Asta nu înseamnă ca te plac'

Trec doua luni de la incidentul cu fata noua, iar viața mea își reia cursul. Ben nu a deschis gura in fata părinților noștri, in schimb ma tachinează cu orice ocazie. Azi e luni, așa ca atunci când ma trezesc toată lumea e plecată iar eu ma relaxez la gândul ca incep orele abia după amiaza, deci am timp sa ma pregătesc și sa fac ceea ce fac de când am întâlnit-o pe Hunter. Trece prin fata casei mele in fiecare zi la 10:15, iar eu sunt mereu la geam și o privesc pana când îmi dispare din raza vizuala. Nu se uita niciodata in sus, nici nu cred ca își mai amintește de mine, dar eu simt nevoie sa fiu mereu aici ca sa o pot vedea, sa ma conving ca e reala și ca exista diversitate in afara orașului in care trăiesc. Ma fascinează și ma gândesc încontinuu doar la motivul pentru care a ajuns aici, ce vrea sa facă aici.
Trag de colțul draperiei și o văd, merge încet și nonșalant și din nou; nu privește spre casa mea nici măcar puțin. Poarta blugi negri, un hanorac alb și adidași in picioare. Am observat ca se îmbracă simplu și nu folosește altceva inafara de alb, gri și negru, lucru nemaiîntâlnit in comunitatea din care fac parte.
Oftez atunci când nu o mai văd și ma întorc la treburile mele. Scotocesc prin dulap și scot o fusta roz pal, lunga și dreapta și o maletă albă, iar balerinii mei ma aștepta in colțul camerei. Decid sa nu îmi prind parul și sa ma dau cu rimel și ma rog in mintea mea ca asta sa nu o supere pe mama.
Prietena mea cea mai buna, Emma, suna la usa, iar eu ma grăbesc sa ii deschid. Îmi oferă o îmbrățișare lunga și-mi zambeste. Deși toată lumea încearcă sa fie drăguța cu mine, nu am un alt prieten.Părinții mei nu își doresc sa ma asociez cu ea, dar nu îmi văd viața fără prietena mea rebela și încăpățânată. Spre deosebire de noi, ea e cea mai asemănătoare cu Hunter. Comportamental, pentru ca fizic sunt diferite:Emma nu e foarte înaltă, și are o conformație de corp normala. Are o ochii mici și colorați intr-o cafea cu lapte nemaintâlnita de mine pana acum, buze pline și o cicatrice deasupra buzei superioare, dobândită pe când eram mult mai mici. Nu e deloc temperata sau calma și nu e la fel de dornica sa își dedice viața credinței, ca toți ceilalți, lucru care m-a apropiat și mai mult de ea. Iubesc oamenii diferiți, iar rutina pe care o trăiesc fără încetare ma omoară puțin câte puțin. Probabil înnebuneam pana acum dacă nu exista ea in viața mea.
Ii povestesc întâmplarea cu fata cea noua, iar ea nu pare atât de socata pe cât am crezut ca o sa fie la auzul cuvântului 'lesbiana':
-Eh, așa te naști. Nu alegi tu cum ești.
O privesc încruntată.
-Tu de unde ai aflat asta? Sau ai ceva de mărturisit?
Zâmbește, apoi redevine serioasă și ridica din umeri.
-Nu, doar ca nu cred ca e necesar sa o ocolești. Ii plac fetele, dar nu toate fetele.Așa cum nici tie nu îți plac toți băieții din lume. Înțelegi? Poate o sa te scoată din starea asta, eu știu...
-Părinții mei m-ar arde pe rug dacă as petrece timp cu Hunter.
Emma îmi da un bobârnac.
-Ei te-ar arde pe rug și pentru ca stai cu mine, dar știm amândouă ca nu i-as lasa vreodată sa facă asta.
Mintea mea zboară la necunoscuta și încep sa ma întreb: de ce îmi fac atâtea probleme, poate nici nu vrea sa îmi fie prietena. Oare eu vreau sa ii fiu prietena?

Ziua trece repede, iar eu ma îndrept spre casa cu pași mărunți și lenți. Nu vreau sa ajung acasă prea repede și încerc sa ma gândesc unde mai pot pierde timpul, iar biblioteca, e de altfel și librărie, e in fata mea și parca-mi face cu ochiul. Nu pot sa ma abțin sa nu ma gândesc dacă Hunter e acolo, dacă o sa am ocazia sa o văd dacă o sa intru in locul atât de iubit și familiar mie și detestat de toată lumea din oraș. Părinții mei m-au învățat ca singura carte care ma poate salva din orice situație și ajuta este Biblia. SF-urile pe care le iubesc atât de mult sunt exact opusul, îmi spală creierul și ma îndepărtează de calea lui Hristos, deci a trebuit sa renunț la ele dupa prima cearta din viața mea cu părinții mei in care mi-am luat și intaia palma de la tatăl meu.
Îmi scutur capul de parca asta ar putea sa îndepărteze urâta amintire a acelei zile din capul meu și ma trezesc la usa bibliotecii. Mâna mea se întinde după clanța, dar usa se deschide înainte sa reușesc sa fac asta:
-Hai, Frumoasa din Pădurea Adorimta! Mai ai de gând sa stai acolo sau o sa intri?
Privesc in sus și dau de mutra lui Hunter. Îmi zâmbește șmecherește, iar eu ma mulțumesc sa îmi dau ochii peste cap și sa ii ocolesc corpul in încercarea de a intra înăuntru. Cele doua picioare stângi pe care le dețin ma fac sa îmi pierd echilibrul și sa cad direct cu fata de podea, durerea ma paralizează pentru câteva secunde, apoi rușinea îmi face obrajii sa ardă. Am crezut ca o sa aud hohote de ras, dar când privesc in jur văd întreaga biblioteca... goală. Nici urma de om. Bine, inafara de mine și de Hunter. Ma ajuta sa ma ridic, iar eu reușesc sa scot un 'merci' sugrumat.
-Ar trebui sa ai mai multă grija, îmi zâmbește ea.
Ma mira ca nu rade de mine.
-Acum ca ești întreaga și nu ai căzut intr-un somn de o suta de ani... cu ce pot sa te ajut?
Îmi vine sa intru in pământ de rusine pentru ca nu am venit aici pentru a lua ceva anume, am vrut doar sa o văd.
-Eu... asta e locul care ma liniștește, nu am venit cu un scop anume.
Ridica o sprânceană.
-Ei bine, din câte vezi e foarte multă liniște aici, ești binevenita sa îmi ții de urat oricând.