Mireasmă, a timpului pierdut, te rog, cruţa-mi suferinţa
La ce-ţi ajută să ştii că durerea-mi creşte în prezenţa ta?
Dar voi dragi dar crude amintiri,
De ce vreţi să mă devoraţi pe de-a-ntregul?
Am greşit eu, oare, că v-am creat?
Nu... sigur că nu.
Vina este în totalitate a voastră
Vă hrăniţi cu tristeţea şi agonia sărmanului meu suflet
Şi refuzaţi să plecaţi.
Îndepărtaţi-vă de mine! Lăsaţi-mi trupul să zacă în plăcerea liniştitoare a nimicului.
Nu-mi mai tulburaţi inima, întărind strânsoarea de lanţuri în care o ţineţi captivă.
Plecaţi crude sentimente, plecaţi şi lăsaţi-mi blajina-mi fiinţa în pace!
