Daddy's little girl

745 69 2
                                    

,,Ăsta va fi un început cu adăvărat interesant" mă gândeam eu în timp ce strângeam cu putere pistolul oferit de Brooks. Totul se schimbase în două săptămâni, inclusiv atitudinea lui Jason, era mult mai posesiv, lucru care nu îmi dau seama dacă îmi plăcea sau nu. Simţeam un junghi în stomac şi aş fi vrut să renunţ la toată chestia aia, dar trebuia să îi dovedec lui Jason că nu sunt cum crede el, sunt exact opusul.

-Roxanne  ! tună o voce din capătul opus al camerei.

Mă întoarsem în direcţia de unde se auzii vocea groasă a unui bărbat destul de înalt şi bine făcut. Era îmbrăcat într-un costum negru şi adidaşi ceea ce nu prea se potrivea. Părul brunet îi era dat peste cap având clasica coafură. Adevărul era că deşii era cel mai prezentabil din întreaga clădire mă îngrozea cel mai tare. Am zâmbit forţat în timp ce el mă trăgea de braţ trântindu-mă pe unul din scaunele aşezate in jurul mesei.

-Credeam că mama ta se va ocupa cum treuie de tine Roxanne ! mârâi el făcându-mă să tresar

Mi-am dezlipit privirea de la pistolul ce îl aveam în mână aţintind-o asupra lui. Până la urmă, era doar un alt pion în acest clan. Bărbatul se plimbă neliniştit prin cameră scăpând câteva înjurături, după care mă trase după el ajungând în cele din urmă la primul etaj al clădirii.

-Mama ta te-a lăsat să pleci? spuse el nervos. Ea ştie că tu te expui pericolului Roxanne? mârâi el.

Îmi era frică de el, dar pe de altă parte vroiam să ştiu de unde ştie atâte lucruri despre mama.Îşi mişca mâinile în continuu foindu-se pe holul lung. Era nervos, asta era clar. Scuipă din nou câteva înjurături scoţându-şi telefonul din buzunar şi îndepărtându-se suficent în cât să nu pot auzii ce vorbea.

-Oh ! Nu mi-ai răspuns Roxanne, mama  ta ştie că ai intrat într-o lume în care siguranţa nu există? spuse el folosind un ton mult mai cal, iar eu am dat din cap în semn negativ. Jason te-a băgat în asta ! ţipa el ducându-şi mâinile la ceafă. De cât timp îl cunoşti?

-De câteva luni, am murmurat eu strângând şi mai bine pistolul.

Mâinile lui îmi cuprinseră umerii trântindu-mă la pământ şi făcându-mă să scap pistolul. Am oftat refuzând să privesc înspre uşile ce se deschiseră zgomotos făcând loc mai multor persoane.Nu credeam totuşi că asta avea să se întâmple, pentru că la primă vedere aş fi jurat că este cel mai blând dintre toţi.

Mi-am ridicat privirea din pământ aţintind-o asupra grupului din stânga mea. Unul din băieţi îl ţinea pe Jason strâns cu mâinile la spate împiedicându-l să facă orice mişcare. M-am uitat din nou la Jason, iar privirile noastre s-au intersectat. Încerca să îmi spună din priviri că ceva nu mergea binea.

-Luaţii pe amandoi! spuse el, iar două braţe puternice îmi înconjurară trupul ridicându-mă de la sol. Am început să dau din coate şi picioare în speranţa că voi scăpa din strânsoarea brunetului. 

Am scâncit când trupul îmi fu pus pe un scaun de metal, iar mâinile şi picioarele îmi erau legate. Am tresărit aruncându-mi privirea la gaşca de băieţi ce îl ţineau pe Jason. 

-McCann se pare că te-ai încurcat cu cine nu trebuia, mârâi el nervos. Te-ai încurcat cu fata mea, iar nimeni nu este destul de bun pentru ea.

M-am crispat la auzul vorbelor lui. Am rămas câteva secunde bune nemişcată holbându-mă când la băieţi, când la el. Mi-am întors privirea la Jason, iar el îmi dădu de înţeles că nu ştie ce se petrece. Un val de emoţie m-a curpins privind bărbatul care tocmai insinuă că aş fi fata lui.

-Ai două variante McCann, murmură el. Puteţi trăii amandoi, dar separat sau puteţi murii împreună.

-Nu am să renunţ atât de uşor! tună el, şi un pumn făcuse contact cu abdomenul lui făcându-l să se strâmbe de durere.

Am oftat din nou privind cum acesta murmură nişte înjurături făcându-l pe bărbatul din faţa lui să rânjească.Îmi venea să ţip din ţoţi rărunchii, chiar dacă nimeni nu m-ar fi auzit.Durerea mă copleşea mai mult decât aş fi crezut.

-Tu ai vrut asta McCann !spuse bărbatul îndreptându-şi pistolul către mine şi făcând un pas în faţă.

-Vreau eu să fac asta, spuse Jason iar bărbatul le făcu semn băieţilor să îi dea drumul înmânându-i pistolul înainte să îi şoptească ceva la ureche.

Credeam că va fi super să fiu în clan , dar asta era exact opusul. Ceea ce credeam cu câteva ore în urmă devenise exact ceea ce mă temeam. Îl privieam pe Jason ce se apropie de mine băgându-şi o mână în părul meu şi trăgând cu putere, scoţând un geamăt de durere din gura mea. Trupul meu făcu contact cu podeua, iar buza inferioară începu să îmi sângereze.

-Voi fi la mine în birou, mârâi bărbatul apucând biroul uşii. Anunţati-mă când terminaţi ceea ce aţi început.

Braţele lui mă apucară de umeri ridicându-mă la loc.Lichidul roşiatic se scruse lăsând urme în urma lui şi câţiva stropi îmi ajunseră pe tricoul alb. Jason se aplecă în faţă desfăcându-mi frânghia din jurul mâinilor si picioarelor şi lipindu-mă cu brutalitate de perete. Îşi ridică mâna în aer făcându-i un semn lui Brooks care îşi scoase imediat pistolul trăgând două gloanţe în băiatul din faţa lui.

-Trebuie să fugim ! murmură Jason peste buzele mele făcându-mă să mă cutremur. Îmi prinse buza inferioară între dinţi trăgând obraznic de ea. Vino ! spuse el în cele din urmă trăgându-mă după el.

Deschise uşa din dreptul lui trântind-o cu putere şi începând să alerge înspre fereastra întredeschisă. Apucă vaza de pe noptieră aruncând-o în geam aceasta spărgându-se din cauza impactului.

-Trebuie să sari! spuse el împingându-mă de la spate, iar un nod mi se formă în gât. Acum !ţipa el împingându-mă iar corpul me făcu contat cu iarba moale. M-am ridicat rapid apucându-l pe Jason de mână în timp ce oamenii şefului îşi făcură apariţia. La 3 tragi, spuse el plasându-mi un pistol pe sub mână.

_____________________________________

Încă un capitol si epilogul.

Dangerous#1 \\editareUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum