Dublă întâlnire

Jurnal #1

Dragă jurnalule.

E cea mai proastă idee, clișeică aș putea spune, să începi ceva cu "dragă jurnalule." Dar nu am inspirație.

Mă simt la capătul puterilor. Îmi vine să distrug tot, să sparg pereții, să mușc varul de pe el și să-l mestec ca pe ovăz în timp ce mă dau cu capul de gresie. A fost o insultă adusă umanității să mă nasc fără permisiunea nimănui, să sufăr și să nu am parte de nimic frumos în viață.

Sunt singur și urăsc femeile pentru că sunt niște nenorocite, niște scorpii fără moralitate. Tot ce fac e să te respingă. Să te simți ca un gunoi într-un univers decimat de vicii, de imoralitate, de tot ce repugnă ochiului. O lume cu aspect cadaveric, în care suntem controlați din umbră de societăți secrete și de alte entități supranaturale.

Aș fi putut apela cu încredere la suicid, însă n-am tăria necesară s-o pot duce până la capăt. Dar, culmea, am comis nenumărate crime, și toate victimele sunt femei. Și nu îmi e rușine deloc să recunosc, le-am ucis într-un stil barbar. Duceam câte patru sau cinci cadavre într-o mașină, le legam cu lanțuri într-un garaj, să atârne cu capul în jos. Scorpiile naibii ce sunt. Apoi le dezbrăcam și le pictam cu vopsea neagră. Da, cu vopsea neagră. Îmi reflectă propriul suflet.

Mă mir cum de nu m-a prins garda. Sunt mult prea isteț să fiu descoperit de oagări. Dar cred că am să pun punct capitolului acesta de jurnal, cu nădejdea că o să-mi duc la capăt răzbunarea.

Au trecut unșpe ani, Stacy, și să te ia naiba, că poate voi pune mâna și pe tine și te voi lega cu lanțuri la fel cum le-am legat și pe cățelele alea pe care le-am executat. Că nu pot să dorm liniștit la noapte din cauza ta. Și a gândurilor ce mă bântuie în miez de noapte. 

Sictir.