Balerina sperantei

Chapter 2

"Eu sunt doctorul Whallest.Dumneata dormisoara ai lesinat in salonul unde era regretatul tau bunic.V-am facut cateva analize si vreau sa va spun ca imi pare sincer rau dar dumneavoastra suferiti de ....de o boala grava...."

"Cum adica boala...grava?" intreb eu si simt cu agitatia mi se instaureaza in corp.

"Cum sa va spun eu cat mai delicat....."se balbaie doctorul,apoi trage adanc aer in piept si ofteaza adanc."Dumneavoastra suferiti de...de cancer pulmonar."spune acesta si ma priveste cu mile,parca.

"Domnule doctor....gumiti,nu-i asa?"il intreb eu ,parca sperand sa fi fost o greseala.

"Imi pare rau,dar ma tem ca nu....."spune acesta,cu o urma de regret in glas.

"Nu se poate sa mi se intample asta mie.....Nu vreau sa mor.Doctore,te rog spune-mi ca ma poat vindeca.Trebuie sa fie o operatie sau un medicament,ceva..."spun eu foarte agitata,iar apoi simt cu o lacrima curge pe orazul meu.

"Imi pare atat de rau......dar..."incearca sa spuna ,dar il intrerup.

"Dar ce,doctore?O sa mor?Asta e?O sa mor ,nu-i asa?"spun eu printre miile le lacrimi,ce curg siroaie.Nu se poate asa ceva!Am doar 17 ani....nici macar nu am apucat sa imi traiesc viata.

"Sunteti aprope in faza terminala.Va pot garanta un an de trait,doar daca faceti tratament si citostatice.Daca nu veti face tratament,imi pare rau sa o zic,dar peste maxim o luna nu veti mai fiin lumea celor vii.Este alegerea dumneavoastra."

"Adica,mai pot trai doar un an?Asta inseamna ca....peste un an,nu voi mai fi?"spun si o dezamagire mare se asterne peste chipul meu."Bine atunci,nu are rost sa consum citostatice si medicamente degeaba,daca oricum voi muri.Vreau sa ma externez."spun,iar doctorul cheama o asistenta.

"Stii...ai putea sa te mai gandesti.Intr-un an,poti face multe."spune doctorul,iar apoi ofteaza dezamagit.

Din perspectiva lui Josh.

Oare unde o fi Hope?Este trecut de ora 11 noaptea,iar ea nu mai apare.Nici socrul meu,Will ,nu este acasa,inca.Poate ca sunt impreuna,sper.Am sunat-o pe Hope de cateva ori,dar nu a raspuns si asta ma ingrijoreaza mult.Totusi,nu am incercat sa il sun pe Will.Decid sa il apelez pe acesta,dar in loc sa imi raspunda el,o face o voce necunoscuta mie.

"Alo."spune un barbat.

"Alo....de ce raspundeti dumneavoastra la telefonul socrului meu?"intreb eu cu o ingrijorare in glas.

"Eu sunt doctorul Whallest.Imi pare rau sa va anunt,dar domnul Will Brown a decedat in urma cu cateva ore."

"Ce?"spun si incerc sa imi stapanesc lacrimile.

"Nepoata decedatului este aici,dar sa stiti....."nu apuc sa aud ce are de zis,fiindca las telefonul pe masa de sticla din sufragerie,imi i-au geaca pe mjne si cheile de la masina.Ies pe afara din casa,ma urc in masina si ma indrept spre spital.

Din perspectiva lui Hope

Dupa ce am primit externarea de la doctor,ma duc pe hol,asteptand in fata morgai.Pasi grabiti se aud venind catre mine.Era tata.Cred ca a aflat ce s-a intamplat.

"Tata..."spun si il imbratisez.

"Hope,o sa fie bine....fata mea."spune si pot sa jur ca a suspinat.

Chiar atunci doctorul a venit si a inceput sa ne vorbeasca.

"Domnule Josh,sa stiti ca maine dimineata,trupul decedatului o sa fie trimis acasa,pentru a il putea inmormanta.Cat despre domnisoara,aceasta...."incearca doctorul sa ii spuna tatalui meu,dar nu termina fraza,pentru ca eu intervin.

"Ceea ce vrea doctorul sa spuna,tata,este ca am primit un telefon de la acest doctor,dupa spectacol si am venit imediat aici.Asta e tot."spun si ma uit insistent la doctor.Nu vreau ca tata sa afle.Asa a murit si mama,iar eu nu vreau ca el sa sufere din nou.Nu vreau sa sufere cum a facut-o dupa ce mama a murit.I-au trebuit ani sa isi revina si sa fie cine este azi.Imi este greu sa recunosc,dar si scorpia aia de Britney l-a ajutata cumva.Desi stiu ca este cu el doar pentru bani,macar el este fericit.Asta e tot ce conteaza,iar eu nu vreau sa ii distrug fericirea.Atat.

"Aa....ma scuzati atunci.Trebuie sa merg sa vizitez pacientii."spune doctorul si ma priveste dezamagit,iar apoi pleaca.

Dupa ce tata a rezolvat cu actele de deces ale bunicului meu,am plecat acasa.

O saptamana mai tarziu...

"Hope....imi pare rau ca te las singura.Poate ar trebui sa anulez intalnirea asta de afaceri si sa stau acasa."spune tata ingrijorat

"Nu......tu te vei duce acolo si vei obtine acel parteneriat.Este visul tau sa poti construi o sala de concerte si spectacolo.Dar mai ales, una strict pentru spectacolele de balet.Mama ar fi vrut sa iti urmezi visele,nu grijile."spun si ,desi stiu ca e posibil ca atunci cand v-a veni sa nu mai fiu,vreau doar ca el sa fie fericit.

"Dar te vei descurca singura trei luni?"ma intreaba ingrijorat.

"Da...in plus nu sunt singura.O am pe Amanda."spun eu.

"Dragule,haide sa mergem,astfel v-om pierde zborul catre Germania."spune scorpia de Britney.Si poate par rautacioasa,dar credeti-ma ca acesta este singurul mod frumos in care o pot numi.

"Bine,draga.....sa ai grija de tine.Spune tata si ma saruta pe crestet.Pa scumpo!Pa Amanda!"spune tata.

"La revedere,domnule!"spune Amnda,iar apoi tata pleaca impreuna cu Britney."Ai dori ceva de mancare sau un ceai,draga mea?"ma intreaba aceasta,dar eu dau din cap in semn ca nu.

Urc scarile pana in camera mea si ma asez pe pat.Mai am putin timp de trait.A trecut o saptamana de cand l-am inmormantat pe bunicul.O saptamana in care am varsat multe lacrimi.Lacrimi ce sunt pline de durere,ce nu poate fi eliberata din sufletul meu,oricat m-as stradui.El era persoana la care tineam cel mai mult.Mai mult decat tinem la mine insami.El era motivul pentru care care am devenit balerina.Datorita lui,am devenit cine sunt astazi.

Totul a inceput cand aveam cinci ani.La inceput uram poantele ,tutu-urile si tot ce era legat de balet.Pur si simplu mi se parea prea complicat.Apoi l-am vazut pe bunicul cum dansa impreuna cu mama balet.Imi placea sa ii privesc dansand.Era o placere pentru mine.La varsta de sapte ani,mama a murit rapusa de cancer.Toti eram foarte tristi.Tata nu mai era vesel deloc,iar bunicul nu mai dansa.Tata,cu timpul,a trecut peste,iar in viata sa aparuse si Britney.Asa ca el parea ca isi revine.Dar bunicul,nici macar nu mai manca.Asa ca m-am gandit ce ar trebuit sa fac.Mi-am pus poantele si am inceput sa execut niste micari pe o melodie clasica.Bunicul m-a vazut atunci si un zambet i s-a asternut pe buze.Un zambet ce nu il mai vazusem de mult pe chipul sau.De atunci am decis sa devin balerina,pentru a-l face ferit pe bunciul meu si pentru a-i da speranta ca totul va fi bine.

Dar acum el a plecat si nu mai am pentru cine sa fac asta.Toti ma numesc "Balerina sperantei",dar ei nu stiu ca acum eu am ramas fara pic de speranta.Oricum in curand nu voi mai fi.

Decid sa merg in sufragerie si cobor scarile.Cand sa trec de ultima treapta a scarii,simt cu incep sa ametesc, si incerc sa ma sprijin de un perete.In urmatoarea secunda simt cum cand jos pe gresie si pe urma vad....nimic.Ca de fiecare data...