Balerina sperantei

Chapter 3

            Sirenele salvarii inca imi tiuie in urechi.Ochiii mei se deschid,dar raman intredeschisi.Sunt intr-o camera alba,luminata de un neon vechi,parca doborat de toate bolile din lume.Asa sunt si eu acum,un neon vechi si subrezit,care sta sa se sparga in secunda urmatoare.

        Imi indrept privirea spre mana grijulie ce o tine pe a mea.Amanda doarme cu capul pe marginea patului,in timp ce restul corpului sau se afla pe un scaun de lemn.Simt cum mana dreapta incepe sa ma doare,probabil fiind ca Amanda sta cu mana pe cateter.Incerc sa imi iau mana dintr-a sa,dar esuez,aceasta trezindu-se in urmatoarea clipa.Cand ma vede,isi mareste ochii si incep sa strige la doctor.Acesta vine imediat si ma examineaza.

      "Domnisoara Smith,cum va simtiti?"intreaba acesta uitandu-se pe niste foi.

      "Ma simt foarte bine!"spun,iar doctorul Whallest se uita la mine suspicios cu spranceana ridicata.Aprope ca imi vine sa rad,cand vad ce fata amuzanta are.

      "Vreau sa stii ca de maine incepi sa faci tratamentcu citostatice si chimioterapie.Aa....si nu iti face griji,dar doamna Clark stie deja despre asta.O sa trec mai tarziu ca sa vad ce faci,dar acum trebuie sa plec la o operatie."Doctorul Whallest iese pe usa mandru si pleaca spre acea operatie.

        "Draga mea,de ce nu mi-ai spus mai devreme?Cand tatal tau va afla va fi devastat si..."Imi pun mana pe umarul sau,iar ea se opreste din vorbit.

        "Tata nu o sa afle niciodata!Si tu ma vei ajuta ca el sa nu afle asta,bine?"o rog eu pe cea care e mai mult decat loiala familiei noastre.

         "Dar nu poti sa ascunzi asta de el.....Este tatal tau!Eleonora nu ar fi fost de acord cu asa ceva!"spune si simt o mica durere in glasul sau.

         "Amanda.....stiu ca tu si mama ati fost ca doua surori,dar nu uita cat de mult a suferit tata cand a murit!Nu vreau sa fie din nou trist.E destul ca durerea il va strapunge la un anumit timp,nu vreau sa ii iau fericirea inainte de asta.Imi doresc ca macar putin sa mai fie asa cum e.El trebuie sa fie bine.Deci,asta trebuei sa ramna intre noi."O lacrima se rostogoleste pe obrazul meu,dar o sterg imediat.

         "Fac asta doar pentru ca esti fata Eleonorei....Oh,draga mea,semeni atat de mult cu ea.Ar fi mandra de tine daca ar vedea cat de puternica si matura esti!"Dupa aceste cuvinte,Amanda ma imbratiseaza,suspinand de....nici nu stiu de ce.

        
       
           Peste o zi.....

        Inca ma aflu in camera asta alba de spital.Culparea peretilor incepe sa imi de-a deja dureri de cap.Mai bine i-ar fi dat cu un bleu deschis sau un violet pal.Pacat ca resursele sunt limitate...

        Peste o ora trebuie sa incep sa fac citostaticele.Eu nu prea vreau,dar Amanda a zis ca daca nu o le fac, ii va spune totul tatei.Si nu vreau asta,asa ca....M-a santajat,ce sa mai....Oricum stia ca prin alt mod nu ma putea convinge.

        Telefonul meu suna dintr-o data,ceea ma trezeste din transa mea.Este managerul meu.Raspund la apel,iar apoi il duc la o distanta mare de ureche atunci cand acesta tipa suparat.

        "Unde naiba esti!?Ti-am dat vreo zece mesaje pana acum.Trebuia sa fii acum o ora la Palatul Cultural!"Simt cum nervozitatea ma cuprinde la auzul tipetelor sale catre mine,dar imi mentin calmul pe cat pot de mult.

        "Am avut ceva important de facut!Imi pare rau,dar astazi nu pot sa ajung.Anuleaza-mi reprezentatia de astazi...te rog."spun ultima parte cu jumatate de gura.

        "Cum sa iti anulez reprezentatia?Tu stii ce mult efort am depus ca tu sa poti participa la acest spectacol?"Simt cum indignarea isi face loc in glasul sau si pot jura ca acum isi da ochii peste cap.

       "Dar Mark,te rog intelege-ma..."vreau sa imi termin fraza ,dar ma intrerupe narcisistul de Mark.

       "Niciun Mark!Hope....macar spune-mi ce problema ai?Sper sa fie o scuza buna,pentru care nu ai putut veni astazi aici."Il aud oftand adanc,dar nu vreau sa ii spun.Nu pot sa ii fac asta.

      "Haide Mark,nu te comporta asa.....stii prea bine ca si eu imi doream sa fiu acolo!Dar s-a intamplat ceva despre care nu iti pot spune.Te rog sa ma intelegi macar ca si prieten,daca nu poti ca impresar."spun,dar sunt sigura ca va insista si mai mult.Asa face de fiecare data.Este cea mai insistenta persoana din lume si totodata si cel mai bun prieten al meu.A devenit impresarul meu acum doi ani,atunci cand fostul meu impresar a demisionat,deoarece avea o varsta inaintata.Atunci eu si bunicul am facut un casting,iar dintre toti intervievatii,bunicul l-a ales pe Mark Peterson.Mark,un baiat ce avea optsprezece ani si multe vise pline de speranta.Pe loc am devenit cei mai buni prieteni,de nedespartit.Acum,la cei douazeci ani ai sai,impliniti cu o luna in urma ,este un baiat chipes,cu ochii negri ca taciunea, cu o urma vasta de barba pe fata,avand o masa musculara bine definita si fiind ravnit de mai multe domnisoare in calduri.Pacat ca el le indeparteaza pe toate.Nu stiu daca a avut vreo prietena vreodata,asta pentru ca refuza sa vorbeasca despre trecutul sau....Cu toate acestea,pe langa cel mai bun prieten,imi este si confident,cel mai bun ascultator ,dar mai ales,imi este ca un frate.Desi am pierdut candva unul,l-am castigat pe el.

          "Deci nu vrei sa imi spui....Nu ai destula incredere in mine?Credeam  ca suntem prieteni..."II simt tristetea in glas,dar nu ii pot spune.Nu inca..."Bine.....atunci cand o sa ai incredere in mine sa ma suni"In secunda urmatoare imi inchide telefonul in nas.Nu e prima oara cand ne certam,am facut-o e zeci de mii de ori.Insa,tot de atatea ori ne si impacam,asadar nu e ca si cum de data asta s-ar intamplat altfel.

          O asistenta intra in salon  si imi administreaza citostaticele printr-un medicament si ma anunta ca aceasta este prima sedinta de chimioterapie,dar nu se stie cat va dura.Dupa aceea voi face o pauza de cateva saptamani pentru a ma recupera.

          Dupa cateva ore simt cum ma ia starea de rau si de greata,probabil de la citostatice.Imi smulg branula si fug repede la baie,unde dau tot ce am mancat la micul dejun.Ma intorc inapoi in salon,iar asistenta Bety,parca asa o chema,sta in picoare langa pat,cu mainile incrucisate la piept si batand din picior indignata.

           "Treci iapoi in pat.Daca iti era rau trebuia doar sa ma strigi!Nu stii ca atata timp cat faci chimioterapia nu ai voie sa intrerupi citostaticele?Vrei sa iti scurtezi viata mai repede?Eu in locul tau as profitat de timpul ramas si m-as bucura de el..."spune ea si vad mila din privirea sa pe care o are fata de mine.De asta nu vreau sa ii spun lui Mark,pentru ca nu vreau sa ma priveasca in fiecare zi cu mila,la fel si tata.

             Ii ascult ordinele asistentei care a vrut sa para autoritara si aprope ca ii iesea,daca nu izbucnea in ras.Dupa ce se opreste din ras ,imi pune inapoi branula si pleaca din salon,nu inainte de a-mi ura vise placute.