Albă ca zăpada și cei 7 piticii ❤

....sfârșit imi pare rău nu mai pot continua

Neguțatoreasa ceea nu era alta decat haina de împarateasa. Ferește-te, barem de-acu încolo, fata draga, și nu mai lasa pe nimeni sa intre cand nu suntem noi acasa!

Și tare multa dreptate aveau, ca femeia cea neagra la inima nici nu aștepta sa treaca bine pragul palatului și se duse glonț la oglinda și-o întreba:

– Oglinjoara din perete, oglinjoara,

– Cine e cea mai frumoasa din țara?

Iar oglinda pe data îi raspunse:

– Frumoasa ești, craiasa, ca ziua luminoasa,

– Dar colo, ascunsa-n munți,

– Sta Alba-ca-Zapada, la cei pitici carunți,

– Și-i mult mai frumoasa!

Împarateasa ramase ca stana de piatra cand auzi asta și simți ca-i navalește tot sangele-n cap, ca un vartej, de cata spaima și manie clocotea în ea. Va sa zica, tot nu scapase de Alba-ca-Zapada, tot vie era netrebnica asta! „Ei bine, de data asta m-oi stradui sa nascocesc ceva fara de greș, ca sa-ți viu de-a binelea de hac!” Și cum la farmece și vraji no întrecea nimeni, haina de împarateasa meșteri un pieptene otravit.

Dupa aceea își schimba hainele și lua înfațișarea unei babuțe garbovite de ani. Și iarași o porni peste cei șapte munți, la cei șapte pitici carunți. Ajungand ea la casuța lor, ciocani în ușa și striga:

– Marfa buna de vanzare, marfa buna!

Alba-ca-Zapada cata afara pe geam și spuse:

– Vezi-ți de drum, femeie, ca n-am voie sa las pe nimeni înauntru!

– Da de privit cred ca ai voie sa privești, nu-i așa?

Și scoțand pieptenele cel otravit, îl tot plimba pe sub ochii fetei. Atat de mult îi placuse pieptenul, ca Alba-ca-Zapada se lasa amagita și deschise ușa. Dupa ce se învoira din preț, batrana o momi cu cele mai dulci vorbe:

– Ia vino încoa la baba, sa te pieptene, ca sa fii și tu o data pieptanata ca lumea!

Biata Alba-ca-Zapada nu se gandi la nimic rau și se lasa pieptanata. Dar de-abia îi trecu babușca pieptenele prin par, ca otrava și începu sa lucreze prin toate madularele, aratandu-și puterea ucigatoare și biata copila cazu jos, fara viața.

– Acu s-a sfarșit cu tine, frumoasa frumoaselor! ranji la ea femeia cea haina și-n timp ce se grabea sa se îndeparteze de acele locuri sufletul ei negru clocotea de-o bucurie draceasca.

Dar, spre norocul fetei, înserarea coborî curand și cei șapte pitici sosira acasa. De îndata ce-o vazura pe Alba-ca-Zapada zacand fara viața banuira ca maștera trebuie sa fi pus iar ceva la cale și, cercetand copila cu grija, dadura peste pieptenele cel otravit. Cum i-l smulsera din par, Alba-ca-Zapada își reveni în fire, ca și cand ar fi dormit numai nițeluș și prinse a le povesti cele întamplate. Dimineața piticii o sfatuira din nou sa fie cu ochii în patru și sa nu mai deschida nimanui ușa, fie ce-o fi, și apoi se dusera la treburile lor.

p, împarateasa ajunsese la palatul ei și așezandu-se în fața oglinzii se grabi s-o întrebe:

– Oglinjoara din perete, oglinjoara,