Provocand Realitatea

Inca doua saptamani. Doua saptamani si imi incep ultimul an de liceu. Inca doua saptamani pana sa cunosc noii elevi si fitele lor. Inca doua saptamani duse pe apa sambetei, alergand seara de la un capat al parcului langa care locuiesc, in celalalt, impreuna cu Haylee, razand in hohote cand dadeam peste tipi topless care alergau si ei.

O cunosc pe Haylee de cand lumea si pot spune ca relatia noastra consta in incredere oarba. In clasa a 5-a aveam chiar si propriul nostru cod, ca sa putem comunica intre noi fara ca parintii sa ne asculte conversatiile si sa ne incurce planurile.

Azi e o ploioasa. Nu cred ca asfaltul se va usca la timp ca sa ne repetam ''ritualul''. Dar chiar si asa, prefer sa alerg prin mocirla decat sa stau cu fratii mei mai mici si sa ma uit la alte episoade din Glee. Ultima data cand a trebuit sa fac pe dadaca parintii plecasera intr-o calatorie de afaceri, iar cei doi dracusori si-au facut de cap pe seama mea. Nici nu vreau sa imi amintesc cate ore am stat sa curat bucataria de frisca si cirese confiate. Stau in patul meu si astept sa se faca ora 7. Mai sunt 30 de minute si voi iesi in fata blocului sa ma vad cu Haylee, si vom stabili planul din seara asta. Daca totusi nu o sa vrea sa isi murdareasca minunatii adidasi Nike, care, dupa parerea mea, sunt putin prea roz si prea tipatori, va trebui sa ne multumim cu un drum la ceainaria de la colt si inapoi. O aud pe mama tipand la unul dintre gemeni, ceva legat de o gaina de cauciuc. Pun pariu ca iar au agatat biata bucata de plastic de usa vecinei. Doamna Gurt nu e cea mai agreabila persoana, si banuiesc ca daca as avea varsta lor si ceva mai mult tupeu in mine, probabil ca i-as face farse mult mai nesabuite decat ''joaca de-a atarnatul''. Farsa lor cea mai reusita a fost cand au umplut un castron de plastic cu pastele ramase de la cina si detergent si l-au pus pe tocul usii. Victima a fost Diana, o fosta dadaca. Spun fosta, fiindca nu a rezistat mai mult de doua zile la noi. Si nu o invinuiesc. Stau in pat si ma holbez la stelele din plastic fluorescent lipite de tavan. De mica vroiam asa ceva, si cand am implinit 10 ani, tata a venit acasa cu o punga imensa de cadouri, unde erau vreo 20 de pungi cu stele si forme fluorescente. Am stat doua zile la rand sa le lipim prin toata camera, chiar si pe ferestre. Insa cu timpul mi s-au parut copilaresti, si le-am dat jos de pereti. Le lipisem atat de bine cu aracet incat a trebuit sa zugravim iar peretii ca sa nu se mai vada tencuiala dezlipita. Imi suna telefonul si ma trezesc din visare, tresarind usor. Pentru o secunda am uitat unde ma aflu, sau ce fac in camera mea. Cred ca ar trebui sa sa iau pastilele sugerate de mama, vad ca incep sa o duc prost cu memoria.

Ma uit la telefon: Haylee ma suna. Incerc sa imi intind mana in timp util ca sa pot ridica telefonul si sa ii raspund, insa era de asteptat sa inchida dupa 10 secunde. ''Am multe de facut, si daca nu imi raspunzi esti o cauza pierduta'' obisnuia sa imi spuna la inceput, cand abia abordase noua modalitate de a ''cauta oameni''. O sun inapoi, si astept doua minute bune sa imi raspunda. Cred ca s-a bosumflat iar. ''Nu ''te ignoram'', doar ca nu am putut sa imi scot sapunul din ochi in timp util, ar trebui sa astepti mai mult pana sa iti raspund, mai ales daca ai o prietena neindemanatica ca mine'' i-am spus odata. In cele din urma ceasul arata 6:47, si ma ridic sa ma imbrac in trening si sa ies afara, banuind ca Haylee ma asteapta cu bratele incrusisate si batam un ritm inegal din picior. Cobor in viteza scarile si o vad pe mama cu coada ochiului in bucatarie dojenindu-i pe gemeni in timp ce le face semn cu degetul. Apuc hanoracul din cuier si ii spun mamei ca ies afara, dar ma indoiesc ca m-a auzit la cat de tare se aude televizorul. Tata se uita pe MTV si asculta o melodie de-a lui Beyonce. Are un fel de obsesie pentru vocea cantaretei. Intr-un fel imi pare rau de amandoi.

Ies pe usa ca o vijelie si ce sa vezi, Haylee, stand cu spatele la mine, cu mainile incrucisate si batand un ritm dupa melodia pe care o asculta la ipod, presupunand ca nu isi tine castile in urechi doar de dragul modei.

Ma strecor tip-til in spatele ei si o prind de umeri strigand:

''Mangusto, ce faciiii?''