Continuarea poveștii din capitolul 4, cine ar fi crezut :))
Deci, cei doi se aflau in parc. După ce au terminat de mâncat înghețata, fata i-a spus că vrea să știe ce sunt ei doi, iar băiatul i-a răspuns că el știe ce sunt și fata a trebuit să i-a decizia, așa ca din ziua de 7 august erau împreună.
Au început să se plimbe. El o ținea de mână și după mai bine de jumătate de an se simțea fericită și chiar foarte bine. Au ajuns la un loc unde fata își petrecea verile cu prietenii, se juca ping-pong si se simțea bine. Prima impresie a lor a fost una ok, dar una dintre prietene a avut o părere contrară.
După ce fata l-a prezentat pe băiat câtorva dintre ei, aceștia s-au dus pe o banca la un bloc unde erau doar ei doi. Băiatul a vrut la un moment dat s-o sărute, dar fata i-a amintit ca la prima întâlnire nu se sărută. Au mai stat o vreme si dupa el a condus o acasă....TO BE CONTINUE :))
Vreau sa precizez că această poveste e ceea ce am trăit eu în vara timp de 1 lună, până cand mi s-au tăiat aripile să zic așa. Dar nu va întristez de pe acum, ci voi încerca sa scriu in cat mai multe detalii pe care mi le voi aminti, desi e puțin ciudat :))). Stiu ca poate e plictisitor, dar voi încerca sa fac fie exact asa cum am trăit. Ne auzim în curând ❤️🦄
CITEȘTI
Însemnări 🌸
SonstigesNu este o poveste cum găsești pe Wattpad, ci sunt doar însemnările unui suflet care a ales să se descarce prin scris și să povestească ce a trăit și simțit. Dacă vrei să citești ceva diferit, atunci ai nimerit cartea 💖 Mă numesc Maria. Deocamdată...