A apărut in viața mea când ma așteptam mai puțin și aveam cea mai mare nevoie. Sa încep cu alte fraze clișeice? Nu și au rostul.
Totusi, am ținut sa mentionez asta pentru ca ajunsesem intr un punct in care îmi pierdusem de tot speranța, așteptări nu mai aveam din partea nimănui, cu toate ca dezamăgiri au venit de pretutindeni. Nu face de mult timp parte din viața mea, dar de când a apărut a știut cum sa ma facă sa simt ca prezenta lui a fost mai mult decât necesară.
Ma simt fericita cu el, suntem asemănători din multe puncte de vedere. M am obișnuit sa vorbim in fiecare zi, sa știu ca pot sa i spun orice fără vreo reținere și când suntem amândoi sa simt ca tot Universul vibrează la unison cu noi, sa îl simt pe el și atât.
Suna frumos, nu?
Doar ca nu se termina aici.Ma doare sa l văd uneori mai distant, sau sa ma gândesc la faptul ca nu sunt sigura dacă el își dorește asta cu adevărat.
Așa ca, uite ma aici scriind despre el, despre cum ma duce de la extaz la agonie și cu toate astea, tot încercând sa l înțeleg pe el in esența, tot încercând sa i simt sufletul mai aproape de al meu.
