Eu sunt un om complet și n as avea ce sa mi reproșez deoarece întotdeauna am oferit totul.
Uneori preferam sa ma las pe mine și sa mi hrănesc ego-ul cu fericirea celorlalți.
Am început sa ma obișnuiesc cu minciunile pe care mi le spuneau ei, și parca de fiecare data îmi plăcea sa le ascult, sa aprob și apoi sa zâmbesc.
Dar uneori ma întrebam "de ce?"
Pentru ca niciodată nu mi a plăcut sa pierd oameni, pentru ca știam ca sunt fericita avandu i aproape și știam ca dacă ei sunt fericiti, eu n as avea cum sa fiu altcumva.
Mi a fost teama sa nu i pierd, dar cel mai rău îmi pare ca teama nu a fost reciproca.
Am iubit așa cum am știut. Cu egoism, cu teama, cald, prostesc, dar sincer. N am renunțat niciodată la o persoana așa ușor și n am plecat niciodată dintr un loc chiar dacă știam ca totul atârna de un fir de ața. Și apoi ma trezeam singura.
Îmi pare rău totusi ca unii oameni încurca bunătatea mea cu naivitatea, lăsându i sa mi afle slăbiciunile și apoi sa ma distrugă cu ele.
