Nocturna neterminata pentru pian si alte mobile

Ravel, in serile de vineri, cand ploua...

     Povestea Marelui Molid Rosu, mort in picioare pe munte, s-a tesut peste clapele lui. Trupul lui de lemn rosu, vibrand de roiuri de sunete mici, soptite, se recunostea in cuvintele povestii, isi amintea vantul clatinand crengile, mirosul adumbrind a cetina, sub alte stele. Tremurul corzilor de otel se resemnase a noapte si a luna, tesea un dor tainuit, balsam nevazut pentru suspine, tristeti si dureri - era alinare si taina, chemare la vis si uitare...

     Purtata a fost pe ascuns, in locul cu taceri si sunete vindecatoare, Magda - camarada de visuri si jocuri, s-o lecuiasca de suparare, sufletul melodios al molidului rosu. Sapte ani si-o caruta de lacrimi si-au gasit popas de tristete in fotoliul darnic in parfum intelept. Era tatal iubirea Magdei dintai, care n-o mai voia doar pe ea, fata mamei pana-n panzele albe de jale, de copil singur. Zeama fiarta de pruna ascutise si-mpletise omului limba, de striga ragusit ca mai vrea un copil, dar sa fie baiat cu vana de taran pietros, sa-i poarte numele in timp...Si baiatul venise, il aruncase barza pe cos, miorlait si hotoman, de-i furase Magdei, sanul mamei, ce fusese doar al ei...Avea sa ramana numai al lui, pe totdeauna, sanul mamei, iar intr-o seara de august avea sa-l schimbe cu graba tinereasca - sanul - cu un altul si tatal Magdei avea sa tipe dupa fiertura de pruna, urlandu-si supararea ca nora-sa-i stearpa, avea sa bea in disperare si sa adoarma intru Domnu'.

     Pleyel asculta si vibra pe corzile inalte, Magda jelea, iar eu scriam pe foi mototolite, de douazeci de ori "Iubesc serile de vineri, cand ploua"...Si aerul inserarii de vara se umplea de sunete, trei ceasuri si-o clopotnita se desenau in tacerea clapelor de fildes, Ravel, chipul meu cu miros de iarba si roua de lacrimi...