11-2

134 11 7
                                    

Sunmi;

Am fost trezita de o lumina puternica,m-am ridicat în fund și eram într-o camera cu pereții albi și mobila neagră,așternuturile erau de un alb imaculat.M-am uitat sa văd dacă sunt îmbrăcată,ăsta a fost primul meu gând pentru ca băusem destul de mult aseară. Am fost întreruptă din gândurile mele când ușa s-a auzit și am văzut cine a intrat. Era Yoongi cu o tava plina cu mâncare care arăta așa bine dar orgoliul meu e prea retard și pot spune ca sunt bipolara. M-am uitat urât la el și l-am întrebat

-Tu ce cauți aici?îl întreb și mă ridic din pat.
-Neata și ție,pai aseară erai așa beata și te-am adus la un hotel pentru ca ai zis ca nu vrei acasă.spune punând tava pe noptieră
-Eram beata,puteai sa mă lași sa zac acolo!spun trecându-mi mana prin par frustrată
-Nu,nu aș putea face asta nici dacă eram un imbecil plin de sine.spune iritat
-Eu voi pleca acum!spun și plec.

Pe drum analizam tot ce s-a întâmplat pana acum,eram îndrăgostită la naiba, dar nu voiam sa o recunosc,orgoliul meu e de vină,mă gândesc ca dacă m-as atașa prea mult i-as da o ocazie buna sa îmi vadă latura sensibilă,sa mă părăsească.Nici nu am observat ca am ajuns în fata ușii,câteva lacrimi prelingandu - se pe obrajii mei roșii de la frig,era frig afară dat fiind ca era noiembrie. Am intrat în casă și ce sa vezi,Yoona era pe canapea. Am pufnit și m-am dus spre baie dar m-am întors când am văzut ca sunt strigată.
-Sunmi..scuze ca te deranjez pe tine,dar îi poți da tu astea lui Yoongi? Spune stins,de parcă i-ar fi frică
-Sigur!spun schițand un zâmbet fals
-Mulțumesc, eu voi pleca acum!spune și iese

Eram așa curioasa sa văd ce e în plicul acela și da,mă simt jegos ca am făcut-o dar l-am deschis,iar când am văzut ce e în el m-am înecat cu propia salivă.Erau documente de căsătorie nesemnate și o cutiuță de catifea neagră,am rămas șocată,dar socul a fost mai mare atunci când Yoongi era în fata mea surprins și agitat

-Ce..c-ce e asta? Spun cu lacrimi în ochi

Suspans dragilor,mulțumesc enorm pentru ochișori și voturi, înseamnă mult pentru mine.Maine începe școala dar voi străduii sa postez des.Va las în suspans
(423 de cuvinte)

Ai ajuns la finalul capitolelor publicate.

⏰ Ultima actualizare: Jan 14, 2019 ⏰

Adaugă această povestire la Biblioteca ta pentru a primi notificări despre capitolele noi!

Soție Falsă /by KumaUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum