To Be Human

Prolog

Mi-am ridicat ochii, speriată. Toţi îmi făcea loc să trec, de parcă eram fiica regelui, închinându-se în faţa mea. Le-am zâmbit, uitându-mă în faţa, spre navă.

 Acesta era momentul pe care toată lumea îl aştepta de câţiva ani buni. Acesta era momentul când eu îmi voi împlini misiunea. Pentru asta m-am antrenat de când m-am născut, acesta este destinul meu. Şi eu sunt în regulă cu asta. 

Păşeam greu, picioarele mele tremurând, dar nu era timp de frică.  Am fost învăţată să-mi controlez emoţiile. Am fost învăţată să nu simt. Aşa că, m-am calmat, respirând adânc, cercetând feţele părinţilor mei. Aveau aşa de multă speranţă, care parcă plutea în jurul lor, şi mă lovea iar eu nici nu puteam să mă feresc. Mereu au avut încredere în mine, şi vor avea. Şi poate că asta e ultima dată când îi văd, dar trebuie să lupt cu sentimentele. 

- Mama, papa, am spus, oprindu-mă chiar în faţa lor. Mi-au zâmbit. 

- Ai grijă acolo, Avalonya. Nu uita tot ce te-a învăţat domnul Mikael, a spus mama, mângăindu-mi umărul grijulie. 

- Şi nu uita, regula de aur, nu-i lăsa să ştie cine eşti cu adevărat, a mai adăugat şi papa, serios. Am dat din cap, aprobând. Nu voi irosi această şansă. 

M-am întors, privind grandioasa navă cu care voi merge. Era cea mai mare navă construită pe Malia, planeta pe care am trăit până acum. Şi chiar dacă drumul nu era lung până pe Terra, mi-au oferit mai multe decât trebuia. Dar sunt recunoscătoare. 

Sunt gata să fiu o adolescentă de 16 ani, orfană şi fără o casă. Voi fi prima fată de pe Malia care păşeşte pe Terra. M-am îmbarcat pe navă, luăndu-mi la revedere de la toţi. Şi aşa, am stat şi am privit stelele, plină de speranţă. 

_______________________________________________________________________

Idee nouă. Sper că vă place până acum, chiar dacă e doar un prolog scurt. :)