.1.

1.9K 144 24
                                    

stai unde esti, nu face vreun sunet.

Felix era pierdut.

era pierdut, dar nu era pierdut prin gânduri. El chiar era pierdut.

era prima lui zi ca un elev transferat. deja a vizitat biroul directorului, luandu-si orarul, dar acum nu putea să găsească clădirea în care se ținea ora de chimie.

a decis să se oprească și să întrebe pe cineva. majoritatea elevilor erau deja la ore, clopoțelul sunase de ceva vreme, dar mai erau câțiva elevi stând în grupuri.

se apropie de un grup cu 3 elevi, care stăteau lângă clădirea, care el a presupus ca era biblioteca. păreau destul de drăguți.

,,h-hei" se bâlbâi. ,,sunt Felix"

grupul se întoarse spre el, cu toții zâmbind prietenos. Dacă voiau să își bată joc de Coreeana lui, probabil ar fi făcut-o până acum.

,,hei! ești elevul transferat, nu-i așa?" unul dintre ei, cel care părea cel mai tânăr, intreba. Felix aprobă, neînțelegând chiar tot.

,,d-da. știți cumva unde e clădirea în care se tine ora de chimie?"

,,de unde esti?" cel care arăta mai invârstă îl întreabă într-o engleză perfectă. avea un accent similar cu cel a lui Felix.

,,Australia " Felix îi spuse în engleză. băiatul aprobă, traducand cuvintele din engleza in coreeană pentru ceilalți băieți.

,,ah si eu. iti vom arăta calea, nu-i așa băieți?" își puse mâna pe umărul lui Felix, conducându-l spre clădirea de știință.

,,eu sunt BangChan, dar îmi poți spune Chan, asa îmi spun toți." Felix aprobă, punandu-si orarul in buzunar.

,,el e Jeongin. E cu un an mai mic decât tine si-" Chan arăta spre alt băiat ,,Seungmin. el are aceleași ore ca tine. Eu sunt cu un an mai mare"

Felix aprobă din nou. ,,stai cu noi la prânz " chan zâmbi, bătându-l pe umăr. Atunci el si Jeongin au plecat, lasandu-i pe Seungmin si Felix să meargă in clasă.

,,nu vom intra în probleme pentru că am întârziat?" Felix intreba cand Seungmin deschise ușa, împingându-l incet înăuntru.

Seungmin își scutură capul. ,,Chimia pentru săptămâna A este doar jumătate din perioadă. În loc să începem ora la 9, o începem la 9:30. Nu trebuie să fi la școală de la 9, dar totuși noi venim oricum"

Felix aprobă, fericit că a înțeles ce i-a spus Seungmin. Felix se uită in jurul său prin camera, intimidat de studenții care discutau.

,,Toată lumea!" Seungmin spuse, zâmbind în timp ce studenții făceau liniște ,,El e Felix! fiți buni cu el"

Au fost câteva răspunsuri pe care Felix a putut sa le înțeleagă, iar majoritatea păreau a fi pozitive. S-a pus lângă Seungmin

,,Joshua-hyung!" Seungmin strigă, în timp ce un brunet inalt intră în camera. Brunetul se întoarse cand își auzi numele, uitandu-se la Seungmin

'Joshua' veni spre cei doi, punandu-se si el lângă Seungmin. Își puse hartiile pe care le avea pe masa lui Seungmin

,,cine e prietenul tău?" intreba curios, facandu-l pe felix să își ridice privirea din carte.

,,sunt felix" zâmbi, deja placandu-i înfățișarea celui mai in vârstă. Părea drăguț

,,Felix, asta nu e un nume Coreean. Esti de peste mare?" (DOAMNE cum sună in română (:) băiatul intreba in engleza. Felix aprobă

Sunt din Australia. Engleza ta e destul de bună! Ești de peste mare de asemenea?" intreba, zâmbind

Joshua aproba, uitandu-se în sus in timp ce profesorul intra in clasă.
,,Hong Jisoo, dă-te jos de pe bancă si du-te in clasa ta."

Joshua rase, sărind de pe bancă si punând hartiile pe catedră. ,,scuze domnule Kim, perioadă libera" ridică din umeri în timp ce profesorul l-a gonit afară din clasa.

~

După două ore și jumătate, o perioadă foarte lungă, era în sfârșit ora prânzului. Felix murea de foame, în special pentru că a sărit peste micul dejun.

Vorbea cu Seungmin în timp ce cei doi își puneau lucrurile in dulapuri (după ce felix s-a pierdut din nou, desigur) si s-au dus spre cofetărie.

,,Chan-hyung, Jeongin si eu de obicei mâncăm afară, sub acel copac mare" a explicat, Felix aproband. Cei doi s-au aliniat pentru a-si lua de mancare, luandu-si tăvile, Seungmin a observat ceva.

,,hei hyung!" Seungmin exclama, punandu-se în fața lui Chan. Felix se puse lângă el. Chan își făcu parul. ,,cum te descurci "
îl intreba pe cel mai tânăr. ,,e în regula. E greu, și coreeana mea mai are nevoie de practică "

Chan aproba. Îl înțelegea pe cel mai tânăr, deoarece a fost si el in aceeasi poziție,,te vom ajuta Felix. vei vorbi la fel ca ceilalți cat ai spune pește "

,,yeah!" Jeongin țipă, apărând după Felix, punandu-si o mana pe umărul lui. Felix sari, facandu-l pe Jeongin să râdă ,,yah! m-ai speriat de a sărit și viața din mine"

Jeongin chicoti inocent ,,upsi"

Felix se uită in jur repede, auzind sunete puternice din celalat capat al cofetăriei. Tresări. nu a fost niciodată un mare fan a zgomotelor puternice. Felix îl auzi pe Chan oftand, si tresari din nou când Chan țipă ,,Mai încet!"

,,nu-ți face griji din cauza lor Felix, sunt niște enervanți. Liderul lor e Seo Changbin si aceia sunt doar 'spatele lui', Woojin si Hyunjin. Lui Changbin îi place să își aleagă țintele și să ii facă să se îndrăgostească de el, apoi le frânge inimile." Seungmin explică

,,și se îndreaptă spre noi "














Omgggg:)) deși nu am timp, nu înțeleg de ce iar m-am apucat de tradus alta carte. Dați-mi in cap va rog[=

Sex on fire/ Changlix  [tradusă]Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum