Dupa aproape 10 ani de ajutor acordat sefului sau, acum, Yves, este un om complet implinit. Are o casa minunata, prietenii multi si de incredere, o viata de vis!
Probabil ca singurul lucru pe care nu il are este o familie. Niciodata nu s-a casatorit, avand in vedere ca a petrecut 20 de ani pe strazi. Si nici nu are de gand. E prea batran.
A strans destui bani, incat sa isi continue studiile care le-a lasat mai demult din lipsa de bani si sustinere. Acum, a terminat liceul. S-ar gandi sa faca si o facultate, dar ii este de ajuns meseria actuala, colegii si toti cei apropiati.
Intr-o zi, cand mergea la munca, Arnaud, care a imbatranit si el odata cu bunul sau prieten si garda personala, l-a intrebat daca inca mai are visul de a se inrola in armata.
Cand Yves a auzit aceasta intrebare, s-a cutremurat, si a spus:
- De ce as vrea sa devin soldat, daca deja am tot ce imi trebuie! Am pe cine apara, pe dumneavoastra! Si nu ma voi da batut pana in ziua in care voi inchide ochii.
-Esti un om foarte cinstit, sa stii. Iti respect decizia. Si iti multumesc.
-Este datoria mea sa va apar.
Dupa ce a spus asta, Yves a auzit o bubuitura care a spart geamul. Era un glont.
Inainte sa isi dea seama de ce se intampla, un alt glont a trecut pe langa el, dar el s-a ascuns.
A continuat o ploaie de gloante asupra camerei, iar Yves s-a ascuns dupa unul dintre fotoliile din piele de cerb. Cand rafala s-a terminat, si-a dat seama ca Arnaud a fost lovit de 2 gloante in zona toracala, si sangera puternic.
Nu s-a panicat, ci si-a luat seful, si impreuna cu celalalte garzi de corp l-au dus cu masina la spital cat de repede posibil. Au sunat si politia, care a mers cat de curand la locul atacului si a cautat indicii.
Mai multi agenti de paza au fost doborati de gloante, dar pentru ei nu s-a mai putut face nimic.
Seful lui Yves, zacea pe patul din salonul de Terapie Intensiva, dupa ce trecuse prin mai multe operatii.
Langa el se aflau, distruse, sotia sa, Juliette si sora sa, Isabelle. Se invinuia pentru tragedie. Resemnat, statea pe holul spitalului si spera ca seful sau sa se faca bine.
Gerald, a venit langa el si l-a batut pe umar spunandu-i:
-Nu e vina ta. Cu totii suntem vinovati. Mai putin tu, care l-ai salvat de atatea ori pe parcursul acestor ani.
Yves nu mai avea cuvinte.
CITEȘTI
O noapte în celulă
Документальная прозаÎn această povestire este vorba despre o noapte mai puţin obişnuită.
