~A remedy for a healthy life~

Capitolul II

Sâmbăta 8 septembrie
Ora 00:45
"Idontwannabeyouanymore"

Nicolas pov~

Din nou aici...
Parca nu se mai satura de atâta cearta! De cate ori să-i spun ca întârzii fiindcă e un club de lectura unde se citește și se discuta : îți trebuie timp sa citești și timp sa discuți! Noi nu dansam o ora, apoi ieșim la suc, NOI CITIM! Și îți trebuie timp pentru asta, chiar dacă ști ca o sa întârzii la aniversarea de doua luni a pisicii... Jur ca o sa îmi ies din sărite dacă fata asta crede ca poate sa faca ce vrea cu mine! Sunt totuși om!
Și iată-mă, din nou, fugind pe străzi ca să ajung la apartamentul iubitei mele. Suntem împreună de aproape 7 luni și nu vreau sa stric ceva, e prima mea relație și vreau sa iasă bine. Nu pot sa o fac sa aștepte, în concluzie. Ce fel de gentleman as fi?
Nu am timp sa o iau pe strada principala, trebuie sa ocolesc printre blocuri. Mai și ploua cu găleata!
Abia aștept sa beau o cana de ciocolata calda, la căldură, împreună cu iubita mea și pisica ei nenorocita.
Ahh, PERFECT! Mai vine și asta cu mașina, o sa ma ude pana la piele!
Hei, mai încet. MAI ÎNCET, UNDE VII?!?
- HEII, ÎNCETINEȘTE! TRAGE DE VOLAN!!
.
.
.
~Ava pov

Liniste... Îmi place liniștea, dar în viata mea nu mi-a fost mai frica de ea!
În fata mea era doar intuneric. Iar în fata mașinii cel mai probabil un trup neînsuflețit..
Nu trebuie sa ma panichez, dar parca nici nu ma simt panicata.. Ma simt mai calma ca niciodata. Probabil socul mi-a distrus celelalte simțuri.
Ma dau jos din mașină și-l vad pe tipul de mai devreme trântit la pământ, sângerând. Avea fata în jos, lăsând la iveala o spartura destul de mare a craniului. Nu știu cât de grav e, dar o grămadă de sânge curge de acolo. S-a lovit rău de mașină, dar și de garduletul de fier ce înconjura fostul magazin, spre norocul meu. Eram într-o zona destul de moarta, dar deja începeau sa se aprindă lumini la geamuri. Mi-a spart rău de tot parbrizul, sa vad ce o sa fac cu asta.
Ma ridic de lângă tip și ii vad geanta lânga roata mașinii. Dacă iau asta, politiei ii va lua mai mult timp sa îl identifice. Oricum e mort, nu mai au ce face cu ea.
Urc în mașină și rămân surprinsa când vad ca pornește fără probleme. De la toată harababura asta, parca tot alcoolul din sânge a dispărut. Urc și conduc pana acasă. În viata mea nu am fost mai atenta la volan. Alt noroc, stau aproape de periferie și nu îmi fac griji ca o sa fiu găsită pana dimineața.
Ascund mașina în curtea unui cimitir/ service auto al unui prieten, o sa vada el ce face cu ea după. Totuși, e o mașină bună, șoferul a fost prost.
Urc la etaj, la 4 mai exact și o aud pe doamna Felicia certându-se din nou cu Patrar, de la Starea Nației. Trebuie sa ai și vecine de genul dacă vrei sa treci prin toate..
Dacă o sa o întrebe mâine politia de ce am ajuns acasă târziu, probabil o sa spună ca iar m-am culcat cu cine știe cine și am uitat ca am casa. As vrea sa pot uita locul asta. E oribil! Am cel mai anost apartament din lume. După ce ai mei au plecat și mi-au lăsat mie apartamentul asta nenorocit, am aruncat tot ce era legat de ei și de copilărie. În prezent am o baie destul de mica, o bucătărie la fel, balconul și doua dormitoare. Unul dintre ele e acum studio de pictura și e singura camera în care as sta fără sa îmi pese ca odată, de mult, aici trăia o familie fericita.
Ma intind în mijlocul studioului printre foi și creioane. Nu mai vreau sa ma gândesc la nimic. Vreau doar sa adorm. Dar eu ma simt de parca as fi fost sedata, iar fiecare zgomot de afara mi se pare ca e mai aproape, mai aproape, gata sa se transforme în sunetul unei sirene de politie. Acum pot spune ca am trecut prin toate. Doamne, ce urmeaza? Spune-mi de acum ca să și fac, nu îmi place sa aștept. Ma omoară plictiseala.
Geanta era lângă mine. Mai bine nu as umbla, as putea lasă amprente... Dar deja am lăsat destule indicii! La dracu'!
Înăuntru era o legitimație, nu știu ce liceu e asta, nu cred ca e de prin zona.
Nicolas, hă? Ce nume stupid! Perfect, acum criminalul ii cunoaște numele victimei! Are mai multe motive sa se simtă vinovat! Câte cărți sunt aici? Trei, patru... Toate de Dan Brown. Are gusturi bune. Dacă e ceva ce regret cu desăvârșire în viata asta e ca am aruncat cărțile tatei, odată cu celelalte lucruri. Iubesc sa citesc, dar furia de atunci fusese mai puternica decât dragostea mea pentru cărți. Atât. Nu mai e nimic.
Arunc geanta lângă mine și ma intind la loc. Abia acum observ ca am hainele ude. Asa ai ajuns Ava, murdara și bolnava, într-un apartament infect, fără trecut și fara viitor. Oamenii le spuneau alor mei ca o sa ajung departe, și au avut dreptate, am ajuns la cel mai îndepărtat punc al existentei umane : la capăt.
Ma ridic si iau geanta pe care o ascund în dulapul de la chiuveta din baie. Nu vreau sa o găsească cineva prea curând. Când ma ridic, ma vad în oglinda. Eram palida, cu parul ud și machiajul întins pe toată fata, dar ochii mei străluceau mai tare ca niciodata. Acele bile verzi de foc puteau sa străpungă și cea mai întunecată minte și sa o facă sa se cutremure. Am început sa rad, sa rad și sa rad de parca era cel mai amuzant lucru din lume. De ce dracu' rad? Rad pentru ca am pierdut totul, rad pentru ca o sa continui sa pierd, rad pentru ca îmi place ce am făcut și as fi dispusa sa o mai fac o data! De asta rad! Rad pentru ca asta fac psihopații când își duc planul la bun sfârșit, RAD!
Și eu sunt una dintre ei. Nu am simțit frica, mai degrabă entuziasm, nu am simțit greață sau jenă, mai degrabă plăcere, iar acum, știind ca o sa fiu prinsa în orice moment, nu simt panica, ci mai degrabă plictiseala. Da, fiindcă știu ca dacă o sa fiu prinsa, o sa se încheie totul și voi ajunge după gratii de unde nu voi mai putea sa ma distrez ca în seara asta.
DACĂ voi fi prinsa! Pana la urma, cum sfârșesc toți criminalii? Plângându-se de mila și așteptând sa vina politia după ei? Nu! Ei fac altceva!
Îmi strâng pumnii și încep sa lovesc cu toată forta în oglinda. Aceasta se sparge în cioburi mari ce cad peste tot. Rad la vederea propriului sânge și iau cea mai mare bucata de sticla în mână. Ma duc în sufragerie, în fata geamului și privesc ploaia de afara.
- Niciodată nu a plouat atât de puternic..., nu mai vorbisem de atunci și glasul meu parca m-a luat prin surprindere. Era prima data când ma ascultam cu adevărat și mi se părea atât de ciudat. Pe parcursul vieții tratam lucrurile cu atât de multă familiaritate, încât uitam sa le vedem cu adevărat. E prima data când îmi ascult glasul. E prima data când îmi dau seama ce gros e și ce stupid suna. Încep din nou sa rad, dar rasul e ceva pe care l-am format, e ceva pe care îl voiam și știam cum suna dinainte să-l ascult.
Ma departez de geam și fac o plecăciune.
- Doamnelor și domnilor, povestea se încheie aici. Noapte bună!
Nici nu am simțit când ciobul mi-a sfâșiat gatul...