~A remedy for a healthy life~

Capitolul III

11 septembrie
Ora 03:00

~Babadook pov~

   M-am plictisit sa aștept, e timpul sa înceapa joaca...

   ~Ava pov~

  Ma simțeam atât de ușoară, de parca pluteam. Ochii mei nu mai ardeau, dar știam ca au ieșit din orbite. Prima data mi-a fost cald, foarte cald, apoi din ce în ce mai frig, de parca înghețam de vie. Acum e și cald și frig în același timp. E o senzație pe care nu am mai întâlnit-o pana acum, dar e plăcută. Foarte plăcută! De cât timp stau aici? Nu știu, dar va trebui sa ma ridic cât de curând...sau sa cobor? Mai degrabă as rămâne aici. Dar unde sunt? Ce mi s-a întâmplat? Hei! HEI! HEI! NU E NIMENI AICI?! VA ROG, MI-E FRICA!
... sunt eu! Nu e nevoie sa te îngrijorezi.
  Dar tu cine ești? Cum ai ajuns aici?
Asta e casa mea, iar tu ai intrat aici fără permisiune.
   Îmi pare rău!? Dar unde ești? Și cum pot pleca?
   Suntem într-un loc unde nu mulți pot sa ajungă. Un loc în care nu exista timp, nici aer, nici apa, nici viața. Suntem la limita dintre lumi, pe linie, cum îmi place mie să-i zic. Iar dacă vrei sa plecam, e ușor, doar deschide ochii, Ava...
    Ce sa fac? Nu pot sa fac asta, e imp..
    Deschide ochii, Ava! Hai, Ava, deschide ochii! Nu ma face sa repet, doar fă-o!
   .
   .
   .
   Întuneric. E noapte afara. Cat am dormit? Și de ce ma doare capul în halul asta?
   Încerc sa ma ridic și parca simt cum greutatea corpului ma trage în jos, de parca as fi fost deconectata total de la creier. Reușesc într-un final sa ma ridic pe coate și nu-mi venea sa cred, eram tot acasă. "Wooow, Ava ești atat de inteligenta, ești sigura ca nu ești în Hawaii?" Nu, chestie pe care o sa o numesc conștiința și care s-a găsit sa apară cam târziu!
   Ma așteptăm să fiu într-o groapa sau în cel mai prost caz într-o biserica. Dar nu, eram în sufragerie, întinsă pe parchet cu priveliște la tavan. Măcar afara nu mai ploua. Nu știu de ce credeam ca am murit... E ciudat sa ai pur și simplu sentimentul asta, fără motiv? Hai Ava, gândește! Ce s-a întâmplat ultima data și cum de ai ajuns în mijlocul sufrageriei cu gust de moarte în gura? Moarte? STAI PUȚIN...
 
~Babadook pov ~
 
   Era și timpul să-ți dai seama. Hai, ridicate si vezi ce ți-ai făcut! Nu mai tipa atât de tare, altfel nu o sa auzi ce zic! Off, mai bine te lăsăm acolo.
   
  ~Ava pov ~

   CE AI FĂCUT, AVA?! CE AI FĂCUT?! Acum nu mai are rost să-ți plângi de mila, ridică-te și înfrunta-ți soarta! Dar e imposibil! Nu are cum sa ma fi sinucis și nici sa omor pe cineva! As fi fost o fantoma în cel mai bun caz. Trebuie sa ma ridic, dar picioarele nu ma asculta! Hai! Haai!!
  Reușesc sa ma ridic și merg tinandu-ma de tot ce îmi iese în cale. Corpul meu încă se simte de parca ar pluti. Ajung la ușa de la întrare și o deschid. Dacă eram fantomă, probabil nu as fi putut sa ating atâtea chestii, nu? Holul era intunecat, iar din apartamentul vecin, doamna Felicia încă se certa cu televizorul. Asta e bine. Asta înseamnă că nu visez. Zgomotul e cât se poate de real. Sper. E un singur mod sa aflu!
   Ma întorc în casa și merg spre baie. Dacă e ceva ce poate sa ma lămurească, atunci acolo se afla! Ma aplec și deschid dulapul de la chiuveta. Nu e semn de nicio geanta. E bine. Probabil alcoolul m-a făcut să-mi imaginez totul.
   Încerc sa rad, dar nu pot. Nu pot vorbi. În locul vocii se aude doar un mormăit indescifrabil. Un sunet de parca nu mai as fi avut corzi vocale. În viata mea nu am răcit atât de tare.
  Ma duc în dormitor și iau din caseta de pe noptiera o pastila pentru gat, dar când începe sa se dizolve în gura, are un gust groaznic. A ranced, putred, amar și lista continua. In a doua secunda eram la baie, deasupra chiuvetei.
    Dacă pana atunci credeam ca totul e ok, atunci când mi-am văzut oglinda am rămas încremenita.
    Din mijlocul oglinzii lipsea un ciob mare, de parca cineva l-ar fi scos de acolo ca o piesa dintr-un puzzle. Cunoșteam perfect aceea forma, însă reflectia era total străină.
   Eram eu, stiu asta sigur, dar aveam pielea palida, aproape alba, cu vene de sânge subțiri și negre ieșite în relief. Buzele erau crăpate și vinetii, iar ochii, acei ochi mari și verzi străluceau la fel de tare ca atunci când i-am văzut ultima data, doar ca acum irisul nu mai era inconjurat de alb, ci de negru. Restul corpului suferea de aceeași condiție : pielea alba, cu mici dungi negre de la vene și artere, pete vinetii pe ici colo și oase cu mult mai proeminente... Eram ceea ce trebuia sa devin.
  - Sunt un monstru!
 
  -Pe aproape. EȘTI UN DEMON! Nu e încântător?
  In spatele meu, la câțiva pași distanta, o masa neagra de par și haine ma privea. Avea fata alba cu un rânjet toxic pe ea. Arata ca un clown alungat de la circ. Orice o fi chestia aia, ma face sa ma simt inconfortabil .
  - Ups, am uitat sa ma prezint. Unde-ți sunt manierele în seara asta, Babadook? Unde? Unde? Unde?
  Radea și vorbea exact ca un clown. Era ciudat și comic în același timp . Mi-a întins mana lui osoasa, iar eu am acceptat sa i-o dau și eu pe a mea. Pana la urma, ceva din mine, ceva de care nu sunt nici eu conștientă, îmi spune ca pot sa am încredere în el.
   - Eu sunt Babadook. Și te cunosc de mult, mult, mult timp. Și am avut grija de tine de atunci! Ma mai ții minte, când ne dădeam în leagăn și când ciocaneam în pereți? Ma mai ști, ma mai ști?
  - Deci tu erai! Mereu ii spuneam mamei ca ma urmărește o fantoma, dar zicea ca am prieteni imaginari și ca o sa dispară. Dar din câte îmi dau seama, nu ai dispărut niciodată...
  - Ooo, nu nu nu nu nu!! Eu am stat mereu cu tine, mereu mereu! Și nu sunt o fantomă, nuuu! Sunt un demon, dar nu unul obișnuit. Eu sunt un demon liber. Ca tine!
   -  Stai! Ce?

  Pam pam paaammm, suspans💥 știu ca nu e mare lucru, dar promit ca o sa aduc capitole cu mult mai interesante de acum încolo. Trebuia sa fac cumva trecerea la ce e mai bun. Din ce ați citit pana acum puteți trage concluzia ce fel de minte bolnava pot avea, asa ca bafta la dat seama în continuare! Asta nu e nici un sfert din ce pot eu! ~Sper sa nu va înnebunesc! Paaa🤭