Misterele trecatorii Padurea Corbului

Jurnalul profesorului Baltazar: Locuinta domnului VanBraman

Sincer sa fiu, nu mi-as fi dorit in acel moment nimic mai mult decat un somn bun dar intr-un fel sau altul locul imi inspira o anumita teama care nu cred ca mi-ar fi dat voie sa adorm. Dar sa continuam:

Pornisem spre locuinta domnului VanBraman si numai dupa doi pasi intorc capul in spate (fara un anumit motiv, ci doar ca sa vad iesirea din sat as fi zis la acel moment). Drumul care iesea din sat parea inghitit de padure, un lucru ce-mi crestea teama fiind constient totusi ca n-aveam voie sa ma tem. Ca sa fie totul si mai straniu, tiganca de la colt disparuse iar singurul drum pe care putea sa o apuce este prin padure, inafara satului, pentru ca tot timpul in care am vorbit cu domnisoara Lucretia nu am vazut picior de om si am avut in vedere intrarea satului tot timpul. Unde se putea duce numai ea si Dumnezeu puteau sti. 

 Imi continui drumul ingandurat alaturi de tanara fetiscana. 

-Stiti domnisara, nu cumva ati vazut o doamna batrana la coltul casei langa care am vorbit mai devreme?

-Nu, de ce profesore?

-Nu!? Raspunsul ei ma bagase in ceata complet. Cand am sosit era o tiganca trecuta bine de vreo 60 de ani ce invartea niste zaruri. Numai ce m-am intors acum o clipa si disparuse iar faptul ca nu am vazut-o intrand in sat este ciudat pentru ca drumul prin padure este lung de zeci de mile pana la urmatorul sat, si pe o vreme ca asta nu avea unde sa se duca in drumetie.

-Prima data cand am venit aici in Lisovi Voron am vazut o doamna invarsta stand la un colt de casa, mai exact casa opusa celei dspre care vorbeati. De atunci nu am mai vazut-o dar nu cred ca ar trebui sa va preocupe prea mult.

-Nu ma preocupa dar mi-a oferit un fel de crucifix, uitati aici.

Ii ofer crucifixul argintiu, aceasta se uita cu o privire foarte curiosa pret de cateva secunde dupa care mi-l inapoie.

-Foarte frumos, spuse cu o voce parca mai voioasa. Oamenii de aici sunt foarte superstitiosi. Se zvoneste ca strigoii ies in fiecare seara pe aici, si ca asta ar fi cauza disparitiei fetelor.

Aducand vorba de superstitii chiar atunci realizez ca toate casele aveau la geamuri ghirlande de usturoi, ceea ce imi confirma frica satenilor. Continuam sa mergem pe acelasi drum pana la o casuta darapanata, am facut stanga pe o alee ingusta, dupa 50 de pasi am facut dreapta in dreptul unei magazii vechi si am continuat sa mergem pana aproape de iesirea din Lisovi Voron, langa marginea cimitirului, iar la capatul opus biserica. In partea stanga a drumului se afla o casa mare din piatra, cu doua nivele, acoperita cu tigle,  la fel ca si celelalte avea ghirlande de usturoi la toate geamurile.

-Ei, asta e, spuse domnisoara Lucretia cu un zambet aproape fortat. 

-Nu se aseamana deloc cu celelalte, are un stil englezesc.

-Da, asa este. Asta pentru ca a fost pe vremuri a unui anumit domn Vladimir, venit dintr-un oras romanesc, Sighisoara, care a stat o buna parte din viata in Londra.

-Si de ce a venit aici?

-Asta nu stiu sa va spun dar pot sa va spun ca a trait tot restul vietii lui aici si a fost inmormantat in acest cimitir.

-Interesant, si cum a ajuns in posesia prietenului meu?

-Din cate am inteles a fost scoasa la licitatie de un batran care mai avea grija de casa cand domnul Vladimir se intampla sa mai lipseasca. Mai departe nu cred ca trebuie sa va mai spun. ...deci, intram?

-Dupa dumneavoastra, domnisoara Lucretia!

Usa principala, mesterita din lemn masiv de brad, avea cativa coti buni in plus fata de mine. Dadea intr-un hol mare cu o tejghea in partea dreapta dupa care se ivea o femeie in straie prafuite spaland niste rufe vechi. In stanga erau asezate o masa cu picioare de lemn si o canapea. In continuarea mesei se afla un cuptor din piatra, langa care se afla o usa de camara. In fata erau scarile ce duceau la etaj, niste scari de lemn destul de neingrijite, iar sub ele parea sa fie o trapa ce ducea la subsol, mai exact in pivnita. 

-Ei? Cum vi se pare domnule profesor?

-La o prima impresie un loc primitor, cred ca voi avea o sedere placuta aici pe parcursul urmatoarelor cateva zile.

-Sper sa fie asa. Pe camerista casei ati cunoscut-o, doamna Olga?

Era o femeie trecuta bine de a doua tinerete, plinuta si cu obraji colorati. O salut in romana, fiind cea mai apropiata limba de cea locala, si imi raspunde in aceasi limba cu "Buna seara" dar cu o pronuntie perfecta.

-Ea va avea grija de dumneavoastra pe durata stationarii dumneavoastra, relua Lucretia. Haideti sa va prezint camera.

Urcam pe scarile prafuite, ce scartaiau la fiecare treapta. In capatul lor era un coridor mare din care porneau toate usile camerelor. Deasupra erau scarile ce duceau in pod. Iar a doua usa pe dreapta avea sa fie camera mea. 

-Aceasta este camera dumneavostra, profesore.

-Fara ghirlande de usturoi? zicand cu un usor zambet.

Domnisoara Lucretia fara a fie prea amuzata imi raspunse prin a-mi deschide usa. Lumina soarelui abia mai intra in camera dar se puteau observa ghirlande intregi acoperind geamul, picioarele patului, chiar si icoanele, care nici ele nu erau in numar mic. Intr-o clipa ma podidi rasul.

-Cred ca m-am cam pripit cu ghirlandele, nu-i asa?

-Domnule profesor, sa stiti ca e mai bine cu decat fara, vorbi Lucretia in timp ce chicotea pentru prima data in ochii profesorului. Dar nu-i nimic, in curand o sa va obisnuiti. Mie una mi-a luat mai putin de o zi.

-Nu cred ca voi avea vreo problema, domnisoara Lucretia. Dumneavoastra unde locuiti?

-In seara aceasta voi ramane aici, oricum este mult prea tarziu sa ma mai duc acasa. Voi sta in camera de alaturi, cea cu vedere spre trecatoare. Daca aveti nevoie de ceva puteti sa ma treziti sau sa va duceti jos unde o gasiti mereu pe doamna Olga, in caz contrar, camera ei este cea din coltul scarilor.

-Atunci nu cred ca am sa va mai retin. Noapte buna!

-Noapte buna, domnule profesor!

O las pe Lucretia si intru sa-mi vad camera. Aprind lampa cu ulei de pe noptiera din capatul patului alungand astfel intunericul. Cei drept e drept. Ghirlandele chiar aveau un miros sufocant, iar geamul inchis amplifica senzatia de sufocare. Ma indrept sa spre fereastra s-o deschid iar privelistea pe care o vedeam parca era scoasa dintr-o poveste de groaza. Cerul era senin iar luna plina stralucea deasupra muntilor luminand cimitirul aproape fara sfarsit. Dincolo de acesta puteam sa vad doar padurile intinse de brazi, satul in partea dreapta iar in cea stanga o parte din trecatoare. Ca sa fie si mai straniu lupii isi incepura urletele, iar aerul rece racise de tot camera. Singurul lucru bun era ca imbacseala se mai dusese din aer si ca nu trebuia sa ma mai stramb de fiecare data cand trageam cate o gura de aer. Dar pentru ca zvonurile sunt cateodata mai purnice decat gandurile rationale si pentru ca frigul te pune sa faci orice doar sa nu-l mai simti, trag geamul lasand o deschizatura de numai 2 degete. Dupa ma asez in pat, punandu-mi crucifixul primit de la batrana din sat, si inchid ochii insotit de multe ganduri, care de voie buna, care de spaima.

-

-

In timp ce ma uitam foarte atent in jur domnisoara Lucretia imi face sa o urmez. Urcaram