Misterele trecatorii Padurea Corbului

Jurnalul profesorului Baltazar: Sosirea in Lisovi Voron

26 noiembrie 1876, La ruga fostului meu coleg si prieten drag sunt pe drum spre Lisovi Voron, un satuc ucrainean situat in sudul Ucrainei In mijolocul carpatilor langa o anumita trecatoare numita Padurea Corbilor chiar deasupra granitei cu Romania. Din cate am inteles satenii sunt romani dar se vorbeste si ucraineana. La momentul actual sunt in trasura ce are sa ma lase in satucul ucrainea. Trasura luata tocmai de la Bistrita dupa ce am sosit cu expresul de la miezul noptii din Amsterdam.    

  Varfurile de munti acoperite de zapada erau pretutindeni oriunde ma uitam. Fiecare versant fiind acoperit de paduri de brazi de la poale pana aproape de varf unde incepeau portiunile inzapezite. La un moment dat aparuse dintr-o portiune a padurii turla unei biserici parasite la care drumul nu parea sa se abata. Oricum padurile continuau iar loviturile de bici date cailor de vizitiu erau din ce in ce mai puternice. Deodata parca incepea sa se iveasca intr-o vale niste casute, majoritatea din lemn de brad, dar si locuinte tencuite. Nu parea un sat foarte mare ci un sat de marime medie clasic, cu biserica si drumuri inguste. In zare, dupa capatul satului, puteam sa zaresc trecatoarea care imi inspira teama la prima vedere, dar ma gandesc ca versantii colosali de o parte si de alta a drumului si crevasele dintre ei pline cu trunchiuri putrezite de brazi doborati de avalanse, si alte cate, si acoperiti pe ici colo de zapada, ar ingrozi chiar si pe cei mai bravi dintre noi.                                                                                          

Ajung la primele case unde ma lasase trasura. Ma dau jos, aceasta pornind imediat fara ca vizitiul sa se uite macar la mine. Locul parea straniu. Cand ma uitam in fata vedeam cateva case pe o straduta principala care se impartea la randui in alte si alte drumuri. Cerul era intunecat si as fi putut jura ca ceva ciudat vegheaza asupra orasului dar banuiesc ca e doar sfarsitul de toamna. La coltul unei case, mai mult o cladire cu o semnificatie diferita fata de o casa, avand etaj fiind toata tencuita si fiind foarte neingrijita, se afla o tiganca ce invartea niste zaruri. Din curiozitate cred, m-am apropriat sa vad ce face. Aceasta aruncandu-mi o privire stranie imi intinde un crucifix si-mi spune in romana pe un accent foarte diferit fata de toate celelate pe care le-am auzit inainte: "Pentru spiritele rele ce-si fac aparitia in noapte". Am luat crucifixul fara sa spun ceva mai ales pentru ca nu cunosteam decat foarte putin din aceasta limba. 

Arunc o privire la ceasul din buzunarul hainei mele, ma uit in jos intrebandu-ma cand ar trebuia sa apara calauza mea. Dar numai ce-mi pun intrebarea si aud niste pasi undeva in departare. Era o silueta subtire a unei tinere domnisoare de nu mai mult de 19 ani cu ochii albstrii, si un par de un blond ceva mai inchis pe alocuri. Fara sa-mi dau seama mi se infatiseaza salutandu-ma intr-o olandeza perfecta:

-Profesorul Baltazar, presupun. Va salut si va urez bun venit in nu prea umilul nostru satuc Lisovi Voron.

-Va salut si eu, domnisoara...

-Lucretia! Lucretia Roy!

-Nu stiam ca mai exista vreo persoana care vorbeste olandeza cu exceptia prietenului meu dran, domnul VanBraman.

-Pai la scurt timp dupa ce domnul VanBraman s-a mutat pentru studiile lui i-a comunicat tatei despre acest lucru iar lui i s-a parut o idee buna sa ne mutam pentru ne rupe de lumea urbana. Oricum o ducem bine aici. Acum studiez in Bistrita iar parintii muncesc tot acolo. Dar nu sunt singura persoana care vorbeste olandeza pe langa domnul VanBraman, mai este si prietena mea Agata, adica era...

-La ce va referiti prin "era", domnisoara?

-Pentru asta ati fost chemat, profesore! spuse Lucretia pe un ton putin autoritar. Vai ! Imi pare rau, n-am vrut...

-Eu ar trebui sa-mi cer scuze domnisoara, mai ales ca nu m-am prezentat. Numele meu este Jozep Baltazar, iar placerea este de partea mea. La momentul actual predau istoria la universitatea din Amsterdam. 

-Asta nu stiam despre dumneavoastra. Stiti  domnul VanBraman nu mi-a spus prea multe despre dumneavoastra, decat cele necesare. Cine sunteti, mai exact ce sunteti, un profesor detectiv care va inspecta disparitiile ce au loc pe aici.

-Bufnindu-ma un pic rasul la auzul vorbelor ei ii zic: mai mult profesor decat detectiv, domnisoara.

-Dumneavoastra stiti mai bine decat mine.

-As dori sa va intreb mai multe despre sat si disparitii dar cred ca acum ar fi mai bine sa mergem la casa prietenului meu pentru ca din cate vad vremea nu-i prea buna de hoinarit acum.

-Sunt complet de acord, profesore. Atunci am sa va rog sa ma urmati.

Asa dar imi ridic servieta, fiind singurul meu bagaj pe langa jurnal si hainele de pe mine, si o i-au la pas impreuna cu domnisoara Lucretia.