Dystopia || Monsta X

Capitolul II

Biu P.O.V

Mă aflam întinsă sub acelaşi consinţământ de energii peste care au trecut lunile de vară, ce au lăsat acum loc unui aer tomnatic pe fundalul cerului cenuşiu luminat propice de razele cristalizate ale răcelii norilor, însă nu decorul incolor era cel ce îmi crea o stare de nelinişte, ci cerneala scrijelită neîngrijit pe foaia arsă în colţuri pesemne dintr-un caiet alterat de trecerea anilor. Un alt avertisment, o altă povară ce mă făcea oarbă în faţa zilelor abia începute de studenţie. Pe lângă fete, singura fiind cu responsabilitatea unui apartament închiriat sau mai bine zis responsabilitatea unor bani aruncaţi din păcate nu pe Whiskey-ul ce cândva îmi umezea buzele în uscăciunea nopţilor de vară sau iarnă, oricum ar fi fost nu era niciodată un timp nepotrivit pentru un pahar plin cu mireasma specific înţepătoare. Ticăitul ceasului îmi indica începerea orelor în mai puţin de jumătate de oră, aşa că grăbită îmi îndes foaia deja mototolită în buzunarul pantalonilor şi grăbită îmi iau strictul necesar alături de singurul mijloc de transport accesibil, luându-mi la revedere de la Maya.

Încă zece minute şi trebuie să fiu în clasă, nu că aş fi fost o elevă silitoare, însă îmi place să le stric aşteptările celorlalţi la un moment neoportun, aşa că deocamdată trebuie să-mi construiesc un portret intact. Pierdută în gânduri sunt tulburată de sunetul asurzitor al unui claxon, dezechilibrându-mă, un oftat ascuţit scăpându-mi printre buze odată cu, coliziunea cu asfaltul rece. Skateboard-ul mi-a luat-o la vale, având parcă propia voinţă, decizând să se facă bucăţele sub greutatea maşinii. Toate amintirile mele erau acum spulberate chiar sub ochii mei, lăsându-mă fără glas şi fără intenţia de a-mi controla valul de nevroză ce-mi cuprinsese întregul corp. Încerc să mă ridic, privindu-mi coatele învineţite, fiind întâmpinată de aceeaşi faţă tâmpă din ziua admiterii. Zâmbetul şi râsul lui iritant îmi făceau timpanele să-mi pocnească, greutatea privirii lui nonşalante punându-mi capac. I-am dat mâna la o parte din faţa mea, ultimul căruia i-aş fi cerut vreodată ajutorul, sălaşluia acum în faţa mea mai mult sau mai puţin gata să facă o criză de râs.

Kihyun: Eşti bine?

Glasul lui tremurând, în încercarea de a se substrage de la orice vina printre râsetele înfundate. M-am îndepărtat de el, luând rămăşiţele skateboard-ului în mână.

Kihyun: Este doar un skateboard, ţi-l plătesc eu.

Sarcasmul lui era insuportabil făcându-mă să refulez, într-o mişcare astenică arunc ultima bucată rămasă întreagă direct înspre parbrizul proaspăt spălat, lăsând în urmă o crăpătură ce se extindea cu fiecare secundă trecută. Mi-am îndreptat privirea spre el, putând în sfârşit să las tensiunea să-mi părăsească corpul.

Eu: Este doar un geam, sunt sigură că ai destui bani să-l înlocuieşti.

Şi cu asta mă întorc pe vârfuri îndreptându-mă spre ora care pesemne că începuse fără mine.

...

Eu: Unde am putut să-l pun?!

Panica mă cuprinsese îndesându-mi degetele firave prin toate buzunarele, în zadar însă. Toate calculele de pe luna asta erau pe acea nenorocită de foaie, unde am putut să o las?! Este doar vina dobitocului ăla, daca şi-ar fi dat mantia de aroganţă de pe ochi poate ar fi vazut şi el cine era în faţa lui sau poate că a făcut-o intenţionat să mă enerveze, oricum ar fi fost important era faptul că o dădusem în bară din nou, dacă nu plăteam şi luna asta îmi puteam lua la revedere de la gustul independenţei dupa care tânjeam atat de tare. Mi-am făcut loc prin mulţimea de studenţi care stăteau la bârfă pe hol, ieşind în grabă, uşor împiedicată pe uşile metalice ale înaltei clădiri. În zadar, nici urmă de preţioasa foaie, ploaia spălând deja asfaltul. Înfrântă mă întorc în clasă, lăsându-mi şuviţele lungi să se cârlionţeze din pricina ploii reci, într-un onduleu discret şi târându-mi picioarele mă îndrept spre ultima bancă, pe care mi-o revendicasem încă din ziua examinării. Pe bancă se gaseau poziţionate una peste alta două foi. M-am aşezat găsindu-mi privirea pe prima ce reprezenta sursa problemelor mele, pe care o pierdusem mai devreme. Cealaltă foaie, plastifiată, ieşea în evidenţă frumos decorată, înfăţişând un anunţ de angajare la un magazin de muzică. Primul gând m-a făcut să-mi îndrept privirea spre băiatul din dreapta mea ce era înconjurat de o gaşcă mare alcătuită din mai mulţi băieţi. Nu, este imposibil ca idiotul ăla să fie responsabil de asta. Este cu jumătate de normă, presupun că o altă variantă mai bună nu am.