Suflete ... Sunt atât de complicată ! De fapt, Tu știi asta cel mai bine. Până la urmă urmei Tu ești cel care simte consecințele felului meu încâlcit de a fi ! Cred că e greu să stai mereu pitit, încercând să te ferești de cuțitele pe care adesea le arunc, chiar eu, în Tine, fără să fiu conștientă de răul făcut. Cum să am pretenția că cei din jur să te ocrotească dacă nici eu nu o fac adesea? Nu te las, Suflete, să ai pace deloc, dar să știi că jumătate din mine e fericită pentru asta... pentru că, zic eu, asta ne face să nu fim basic . Eu și cu Tine, Suflete, noi doi suntem altfel. Când mă uit în jurul meu și îi văd pe ceilalți simțindu se atât de bine cu ale lor suflete MURDARE, mă simt prost că de prea puține ori mă gândesc la greutatea ce o pun pe umerii tăi, și de prea puține ori îți sunt recunoscătoare că în ciuda tuturor lucrurilor, mereu Te îmbărbătezi și din mizeria ce o trimit spre tine, eu sau alții, te zbați să rămâi CURAT. Îți mulțumesc, Suflete, că deși sunt o neghioabă, mă ocrotesti mai mult decât te ocrotesc eu pe Tine!
