My angel - [ destiel] boyXboy

01 - El s-a întors

Din perspectiva lui Dean

*Media - Castiel*

                   Eram în bucătărie împreună cu Sammy, atunci când Cass a intrat pe ușa, având în mâna sa dreaptă o sacoșă mare, plină cu alimente. Ne-am bucurat văzându-l pe îngerul nostru păzitor venind, fiindcă sincer ne era atât de foame, iar de când părinții noștri muriseră , el a fost zi de zi acolo pentru noi, hrănindu-ne. Cel puțin asta până acum două zile. Lipsa lui m-a speriat, fiindcă nu aveam bani, iar Sam era responsabilitatea mea. Dacă Castiel nu ar fii venit înapoi la noi nici în această seară, probabil aș fii fost nevoit să merg să caut ceva de mâncare sau să mă rog de străinii de pe stradă să mă ajute. Era umilitor fiindcă nu mai făcusem așa ceva niciodată, însă pentru Sammy aș fii făcut-o. Era fratele meu mai mic și aș fii făcut orice pentru el. Știu că și el ar fii făcut la fel pentru mine dacă ar fii fost nevoie.

           — Cass. A strigat Sammy fericit, iar eu am rasuflat ușurat văzându-l.

           — Bună băieți! V-am adus hrană pentru câteva zile. Spune acesta calm, așezând ușor plasa imensă cu alimente pe masă, în timp ce fratele meu l-a îmbrățișat fericit de picioare, făcându-l pe înger să zâmbească ușor.

Am scos alimentele din plasă, băgând lactatele, ouăle și alte mezeluri în frigider, în timp ce Sammy își scosese nerăbdător un corn cu ciocolată, mâncându-l apoi cu multă poftă. Și eu eram flămând însă mai puteam rezista puțin. Castiel venise lângă mine pentru a mă ajuta, băgând în dulapuri legumele și ce mai era prin plasă. Eram atât de ușurat de faptul că îngerul nostru, nu ne-a părăsit. Eram atât de norocoși avându-l lângă noi.

          — Dean, eu nu voi putea rămâne cu voi în seara aceasta. Te descurci? Întreabă acesta pe un ton calm, prietenos.

               Castiel era un bărbat înalt, șaten cu ochii mult prea albastri, ce purta mereu pe el o cămașă albă, băgată în pantalonii săi eleganți, la care avea pusă o cravată neagră. Peste toate acestea mai avea și un palton de culoare crem, iar această ținută o purta mereu pe el, însă niciodată nu se murdărea. Arăta impecabil de fiecare data când îl vedeam. Ca și persoană, era un om destul de rece, serios dar calm, uneori mai ne zâmbea, însă chiar și așa noi depindem de el și îi eram recunoscători. Știam că este ceva supranatural în legătură cu el. Doar nu aș fii crezut că un străin este de fapt un înger. Ne-a demonstrat prin aparițiile și disparițiile sale din senin și ne-am convins accepând idea că nu era chiar un om obișnuit. Eram doar doi copii orfani, și l-am crezut pe cuvânt.

              — Ne descurcăm. Spun încrezător zâmbindu-i, iar acesta își așează ușor mâna sa pe umărul meu privindu-mă trist.

              — Dean... Știu cât de greu îți este, dar trebuie să fii puternic. Pentru tine dar și pentru Sam. Spune acesta făcându-mă să oftez ușor, dar îi zâmbesc înțelegând.

            — Îți mulțumim că ai venit! Spun sincer, iar îngerul își așează ușor mâna pe obrazul meu,  făcându-mă să simt un sentiment plăcut, de liniște.

            — Să ai grijă de tine și de fratele tău! Spune acesta șoptit, apoi dispare din senin, iar eu întorc privirea spre un dulap, continuând să așez alimentele.

       ✳

              Am deschis brusc ochii, privind tavanul alb de deasupra mea, în timp ce alarma ceasului suna în apropierea patului. Era 6:25 am, iar Sammy probabil se pregătea pentru școală. Am coborât leneș din pat, încă având acel vis, mai bine zis amintire întipărită pe retine. Visam des despre Castiel. Asta fiindcă niciodată nu puteam să îmi explic dacă el fusese real sau nu. Știam că un om ne ajutase în aceea perioadă dificilă, după moartea părinților, însă un înger? Poate era doar un simplu om care a avut bunăvoința de a ajuta doi orfani și nimic mai mult. Eram copil și probabil am crezut chestia cu " sunt un înger". Nu exista așa ceva.