Eu sunt..

<prolog>

Somnul meu s-a dus pe apa sâmbetei.Imi spuneam in subconștientul meu in timp ce telefonul suna de zor.L-am luat și am răspuns,ascultând-o pe prietena mea cum țipă.
-Dar e ultima zi de vara,Lucy...imi spune ea cu o urmă de tristețe in glas.
-Știu,dar..
-Niciun dar!
Și când am auzit-o,mi-am dat seama ca daca nu o ascultam,in cel mai rau caz ma trezeam cu ea la ușa trangadu-ma de păr până afara.
-Bine,monstrule!îi spun și incep să chicotesc.
-In 5 minute sunt la tine.acestea fiind ultimele cuvinte pe care le aud înainte sa imi închidă telefonul in nas.
Am știut ca nu glumește,așa ca m-am imbracat repede ai am fugit pe ușa.
Am văzut-o cum ma aștepta și m-am dus la ea sperând sa nu ma aștepte de mult.
-Buna!ma uit la ea și simt cum ma apucă de mână și ma trage până ajungem la o cafenea.
-Buna și ție!
-Ești ok?o intreb puțin îngrijorată pentru ce se întâmplase mai devreme.
-Da.imi răspunde sec,sunt obosita.
După ce m-a tras de mână până aici cred și eu.
-Te duci tu sa iei 2 cafele?spune și face ochii mari,știind ca cel mai probabil o sa refuz.
-Bine.răspund fără chef de viață și ma ridic cu greu de pe scaun.
-Buna ziua!doua cafele,va rog.
-Imediat.imi spune si se duce sa-mi aduca ce am cerut.
-Eu sunt..o voce atât de calda ce se aude atât de aproape.
Nu m-am uitat sa vad posesorul.Desi nu pot sa spun ca curiozitatea nu se    simțea in toata fiinta mea.Spuneam pentru mine când gandurile mi-au fost tulburate la auzul vocii sale.
-Bine,mai vorbim.Pa!l-am auzit iar,văzându-l cum pleacă fără a-mi arunca vreo privire.

Doi necunoscuți ajungând sa se iubească?probabil,asta daca își lasa orgoliul deoparte.