Stropi de sânge

Capitolul V- Semne întunecate

              Dorind să își înfigă cuțitul se opri din cauza lui Silviu care îi prinse mâna rapid la spate, aceasta scăpând cuțitul pe care Eduard îl luase din faţa ei.
—Nu! Vreau...
—Liniștește-te nu doar ţie îți este greu, la toţi. Te rog să nu mai faci asta niciodată.
O strânse într-o îmbrățișare. Ea începu să plânga mai tare.
Noaptea se lăsase, celor doi băieți le erau teamă să o lase singură pe Anabela, așa că hotărâse să doarmă la Eduard. Acesta cauta prin cărțile vechi ale tatălui său în speranța că va reuși să descopere ceva folositor.
—Am cauat și pe net casa și am găsit un articol făcut acum câțiva ani, se pare că ceva suspect s-a petrecut acolo, acum optsprezece ani familia a fost găsită fără suflare în locuință, rănile arătau clar ucidere, dar ceva misterios le-a atras atentia polițiștilor.
—Ce anume?
—Lumânări găsite în jurul unui bărbat și o fată acestea erau înconjurați de lumânări albe care încă ardeau.
—Familia era compusă din două persoane?
—Nu, aici scrie că erau în total patru membri, din care doar o persoană scăpase cu viață. Și despre aceasta nu s-a mai auzit nimic. Cazul a fost închis, deoarece presupusul vinovat a fost prins, dar nici după două zile murise sub ochii polițiștilor.
—Cum? întreba Eduard fiind total atent.
—Nu scrie cum.
Puse înapoi pe raft cartea tatălui său gândindu-se acum la ce a zis Silviu, patru membri avea familia din care unul a scăpat și după a dispărut, iar vinovatul a murit într-un mod misterios. Mai scoase încă o dată scrisoare care nu îl mai lasă să doarmă liniștit o mai citise încercând sa găsească ceva printre rânduri, dar nimic.
—Tatăl tău a fost vânător de fantome din câte mi-ai zis, dar te-ai gândit că poate nu a murit și este undeva prins?
—M-am gândit, dar parcă nimic nu se leagă, geaca lui a fost găsită lângă o pădure, el îmi lasă o scrisoare unde mă trimite într-o casă bântuită. Nu e normal.
—Dacă scrisoarea nu a fost lăsată de el?
—Nu are cum, îi cunosc scrisul.
—Ce vom face mai departe?
—Nu mă voi lăsa până când întrebările mele vor avea un răspuns. Te rog nu mă ajuta, e vina mea că Narcis a murit, dacă nu vă povesteam despre ce am pățit acum el era în viață.
—Nu e vina ta. Și să nu crezi că te voi lăsa singur. Anabela nici pe ea nu pot să o las așa, tu ce vrei să plec și să uit tot, nu e posibil cu toţi am intrat în acea casă.
—Nu vreau să te văd făcut bucățele.
—Nici eu nu vreau Eduard, ne cunoaștem de mult timp îmi ești ca un frate, dacă tu te-ai băgat în asta atunci fii sigur că mă voi băga și eu, vom dezlega cumva misterul și te asigur că vom și supravieţui.

             Dimineață Anabela dispăruse, unde? Nimeni nu știa, Silviu dase numai telefoane în stânga și în dreapta, dar fără nici un răspuns numai cei mai rău le veni în mintea celor doi băieți. Eduard merse la ea acasă din păcate nu o găsise nici acolo și nu știa când a plecat măcar, pur și simplu ea nu mai era în casa lui, îi dase un somnifer pentru a reuși să se odihnească până când el și Silviu căutau indici, dar când s-a dus să o vadă ea deja nu mai era, se întreba unde oare poate fi așa de dimineață, inspira adânc încercând să găsească o rezolvare, își mai scoase o dată telefonul formând numărul ei.

               Nu se clinti doar privi locul unde a fost ucis iubitul ei, acel loc fiind normal fără sânge, fără carne, fără trupul lui, dar aceleași cioburi încă erau își aminti cu spaimă cum ele l-au tăiat, cum ele s-au înfipt adânc în pieptul lui Narcis până când au luat și ultima suflare. Plânse din nou luând în mână unul dintre cioburi îl strânse tare în palmă până când simți înțepătura ce o făcuse, stropi de sânge se scurseră  pe podea, după nervoasă aruncă ciobul într-o fereastră, o căldură nemai întâlnită simți cum îi înconjoară tot trupul se ridică umplută de gânduri dar secată de puteri mergea târâș ieșind din casa groazei, parcă picioarele i se mișcău de unele singure fără controlul ei. Pe drum se întâlni cu Eduard acesta răsuflă ușurat văzând-o, dar când văzu mâna ce îi era însângerată începu să se neliniștească.
—Ce ai făcut?
—Acum pot să simt ce durere a simțit și Narcis, chiar doare, chiar ustură atât de tare el a îndurat mai mult decât ce am eu pe mâna asta și totuși mă plâng, sunt prea slabă.
—Anabela nu plânge, uită-te la tine, tu nu erai așa înainte dacă aveai o rană rapid o tratai din cauza că îți era teamă să nu se infecteze. Încercă să te stăpânești nu îți distruge viitorul, visul de a deveni medic la fel ca mama ta. Care a făcut multe eforturi să te trimită în acest oraș pentru a studia. Nu uita, te rog!
—Aseară m-a sunat mama lui Narcis... m-a întrebat de el... eu nu am spus nimic...nu pot...
—Lasă toate astea în seama mea. Am să îi anunț eu părinți...
—Și ce le vei spune?
—Nu știu... am să văd.
Doar atât spuse după plecă împreună cu ea din nou acasă Silviu era în bucătărie încă așteapta un semn de viață de la ea văzând-o începu să o întrebe ce a fost în capul ei de a plecat fără să anunțe măcar, dar deodată pe mâinile acestea aparu niște semne întunecate, Eduard le atinse simțind că erau foarte calde faţă de restul pieli. Ca un fulger își aminti vorbele Melisei despre creatură, ea era foarte fierbinte.
—Anabela ce ai făcut!? zise el punându-și mainile în cap, neajutorat gândindu-se că nu mai e mult și posibil o va pierde și pe ea.
—Am dorit să simt puțină durere așa cum a simțit și Narcis...acum doare...
Semnele întunecate începură să urce mai sus până la gâtul ei. Respira cu greu simțind cum se sufocă, cu propriile mâini își luase eșarfa verde de pe cap punând-o în jurul gâtului o strânse, ţipa, Eduard se apropia de ea încercând să o ajute, dar nu reuși, fusese împins în perete de o forță nevăzută, Silviu încerca și el, dar la fel se izbi de perete.
—Anabela!
—Nu... nu... ma pot... controla, zise ea cu o voce stinsă tușind tot mai mult.
Atunci când fumul negru ieși din semnele întunecate Eduard avea să știe ce se va întâmpla, acum nu mai putea să stea locului fugi încercând să o prindă de mână pe ea, dar într-o fracțiune de secundă fumul o ridică întorcându-i gâtul la spate precum o bufniţă, sunetul straniu al oaselor rupte îl făcu pe Silviu să încremenescă.
Anabela era moartă, dar încă plutea ca o păpușă prin aer, fumul o înconjura nelăsând-o jos pentru câteva clipe, după îi dase drumul căzând pe gresia din bucătărie spărgându-și capul, sângele curgea rapid la fel ca un râu. De parcă nu fusese de ajuns o ridică, iar prinzand-o de eșarfa ce îi era legată în jurul gâtului, după cu brutalitate o arunca în sus și în jos precum un yo-yo, stropii de sânge săreau din trupul ei ca și o ploaie torențială muradărind tot ce era prin jur, faţa i se toci dinţii fiind împrăștiați pe jos, nu i se mai recunoștea culoarea parului lung ce îl avuse o dată blond acum era roșu și umed.
          Atunci când fumul s-a oprit amândoi băieți parcă simțeau ce urma să se întâmple. Au început să fugă încercând să iasă cât mai repede din casă, nu aveau idee unde să meargă mai departe, dar în acel moment tot ce doreau ei erau să scape cu viaţă.
Eduard era în faţă fiind aproape de ușă un strigăt îl făcu să se întoarcă, piciorul lui Silviu fusese prins de entitatea întunecată.