Stropi de sânge

Capitolul VI- Fugi dacă poţi

            Încerca să își elibereze piciorul drept, dar nu reuși. Eduard îl trase strigând la fumul negru în speranța că îl va lăsa pe Silviu în pace. Dar cele mai rele gânduri îi veniră atunci când fumul negru se transformă în creatura din visul lui, simți cum inima i se opri în loc, aceleași gheare și dinții mari foarte ascuțiți, aceeași ochii roșiatici care acum îl aținti, zâmbi  într-un fel satisfăcut de ceea ce îi făcuse Anabelei, își înclină capul spre stânga râzând dintr-o dată sub privirile terifiante a celor doi care mințile lor erau oprite, doar stăteau în faţa lui fără să spună nimic de teama ca el își va înfige gheara în unul dintre ei. Și de ce îți este teamă nu scapi, chiar asta se întâmplă pe piciorul lui Silviu începu să se scurgă mici stropi de sânge creatura deja și-a înfipt una dintre gheare, după a doua apoi a treia încet ascultând cu placere urletele de durere ce le scoase Silviu.
—De ce faci asta!? spuse tare Eduard încercând cumva să îi distragă atenția.
—Fugi dacă poţi!
Doar atât zise creatura cu o voce groasă ce putu cu ușurință să transmită fiori oricui o auzea, apoi dispăru de parcă nici nu a fost vreodată aici. Silviu își trase piciorul încercând să își oprească sângerarea. Eduard la repezeala își dase hanoracul de pe el legându-i piciorul îl ajută să se ridice ieșind rapid din casă.
—Lasă-mă aici mă simt precum Narcis, îl aud...
Vorbele auzite îl făcu pe Eduard să se oprească înghiți în sec.
—Ce auzi?
—Vrea să mergem în casă lui. O să înnebunesc du-te tu și salveaza-te îl simt în mine cum circulă prin venele mele cum îmi încălzește tot corpul de parcă aș fierbe, simt ca nu mai am mult și venele îmi vor exploda!
—I-am lăsat pe Narcis și Anabela nu te pot lăsa și pe tine!
Zise Eduard ajutându-l să se urce în mașină. Silviu îi dase cheile, Eduard porni motorul mergând înainte acum trebuia cumva să îi salveze viața, gândindu-se la acea bătrână care probabil va știi ea ce să facă.
După câteva minute ajunse la casa groazei pe partea cealaltă a drumului era casa bătrânei. Coborî rapid din mașină, Silviu începuse să vorbească fără noimă.
Bătuse de câteva ori la ușă, aceasta răspunse.
—Buna ziua! Am nevoie de ajutor!
Punând cârja de lemn în faţă îmbrăcată cu aceleași haine pe care el o văzuse prima dată ieși pe ușă indreptandu-se spre mașină acolo ea nu rămasă deloc uimită de starea băiatului.
—A fost posedat?
—Da.
—Știam eu că casa de lângă este malefică, săracu de tine ești așa tânar și totuși de chinui să îţi păstrezi viața.
—Vreau să mergem în casă, el îmi repeta de sute de ori același lucru vrea în casă!
Eduard panicat îl scoase din mașină cu gândul să îl ducă mai aproape de casa fără să intre poate așa vocile ce îl bântuiau pe Silviu se vor opri.
—Te-ai ţăcanit? Dacă pășești pe iarba de acolo prietenul tău e ca și mort. Trebuie să îi taiem piciorul, rana pe care o are, pe acolo a intrat. Dacă îl tăiem poate va fi eliberat, vino să îl ducem la mine în casă.
Nu se gândi mult,  acum erau în casa femei, la ordinul ei merse să aducă dintr-o încăpere un topor ce era lângă alte unelte.
Ea îi udase piciorul drept cu o sticlă de alcool, striga mai tare acum de durere.
Eduard ridica toporul cu ceva ezitare dar dacă asta i-ar salva viața prietenului său nu avea de ales, cu sufletul la gura lăsa să cadă unealta în picior, se înfipse adânc în osul acestuia fără a continua mai departe. Urletele răsunau în toată casa, fumul ieși din picior după se împrăștia prin jur făcând aerul să fie sufocant, toți au început să tușească. Silviu părea că se stinge ușor lăsând fumul să îl ridice în aer la fel ca și Anabela, piciorul îi atârnă de o bucata mare de carne. Puternic ca întotdeauna entitatea îl apucă și îl rupse aruncându-l într-o fereastră spărgând-o sunetul cioburilor mari de sticlă ce tocmai căzuse o făcuse pe bătrână să ia o sticlă de lângă ea umplută cu apa sfințită, dar nu mai apuca să o deschidă, deoarece cioburile se înfipse adânc în trupul bătrânei , el le controla răsucind și mai puternic înăuntrul ei acum plutea la fel ca Silviu.
           La fel de îngrozitor entitatea luase cârja străpungându-i  trupul femei precum o suliță, prin spatele ei ieși celălalt capat, un sunet slab scoase pe gura, după închise ochii.
Eduard auzea fiecare picătură groasă de sânge ce se izbi de podea.
Corpul prietenului său era complet roșu în secunda următoare se aprinse, arzând sub strigatele înfiorătoare ale lui Silviu, lăsat să cadă jos  aprinse și obiectele din jur unul câte unul focul puse stăpânire peste casă entitatea doar privea felul cum se chinuiau victimele sale.
—Tu vei fi următorul. Încearcă să fugi dacă poţi, zise el cu aceiași voce oribilă către Eduard.
Dispăru iar lăsând ca bătrână să cadă jos, sângele trosni din ea.
Din cauza lipsei de aer tuși rău, mirosul de carne arsă devenise tot mai simțit, fugi pentru a se salva, dar nu mai apucase să ajungă până la ușă ceva căzu pe el, lăsându-l inconștient ultimul lucru pe care îl auzi de afară erau sunetele mașinilor de pompieri.

              Se uita prin jur nu avea idee unde era totul fiind alb de zici că se afla pe un munte înzăpezit. O siluetă vedea în depărtare fugi în speranța că poate îl va ajuta dar cu cât se apropia mai tare cu atât silueta se îndepărtă. Se opri încercând să se gândească la ce putea să se fi întâmplat.
—Nu mai este timp.
Spuse cineva în spatele lui, se întoarse rămase uimit la vederea tatălui său.
—Tată chiar tu ești?
—Fiule asta este un vis.
—Un vis!?
—Da, când ai văzut creatura în formă sa reală atunci o parte din mine a reușit să intre în mintea ta. Știu că ai o mulțime de întrebări, dar nu mai este mult timp.
—Ce ne grăbește?
—Creatura odată ce va avea  suficiente suflete se va mari și va ucide pe oricine cu ușurință fără ca cineva să mai intre în casă.
—Vrei să spui că va ieși din casă și va începe să omoare toţi oamenii din oraș?
—Da, am încercat să îl capture, dar este înconjurat într-o serie de descântece și legat de câteva blesteme aruncate atunci când a fost ucis împreună cu Melisa.
—Cine a făcut asta? Cine i-a ucis?
—Nu știu, dar știu cum poți afla tu. Trebuie să mergi la ora 01:01  în casă, unde îl vei întâlni la această oră puterile lui sunt mai slabe, posibil că asta să fi fost ora când a murit.
—Eu ce trebuie să fac?
—Să faci un cerc mare de sânge în jurul tău apoi îl lași să treacă prin tine, după să spui un descântec pentru a dezlega amintirile în așa fel vei putea vedea prin mintea lui ce s-a întâmplat în acea zi. În așa fel e posibil să descoperi și cum a fost ucisă Melisa. Am scris cu cerneală invizibilă descântecul pe spatele scrisorii, să  pui foaia la lumina lumânărilor albe mai ca sigur le vei găsi prin casa, doar cu ajutorul lor vei putea vedea ce scrie. 
—Așa am să fac.
—Dar nu uita, dacă te încurci sau dacă te pierzi și rămâi blocat atunci te va înghiți înăuntrul lui devorându-te cu totul. Așa am pățit eu...
—Dar geaca ta a fost găsită în acea pădure.
—Am dat greși cu descantecul am încercat să fug și am reușit, dar el m-a urmărit până la acea pădure de unde doar geaca mi-a mai rămas. Cu cât ia mai multe suflete cu atât devine mai întunecat mai puternic. Adevărata lui culoare este alb.
—Alb? De ce?
—Nu știu, dar e precum un fum alb, așa va arăta dacă vei reuși să eliberezi sufletele captive în el. Toţi pe cei care i-a ucis sunt încă acolo, la fel și prietenii tăi.
—Cum pot să îi eliberez?
—Mai întâi trebuie să afli cum a ajuns un monstru, după să vezi ce blesteme i-au fost aruncate. Apoi vei reuși să îi eliberezi pe toţi spuând descantecele făcute invers. Dar și aici e la fel de complicat, dacă dai greși vei muri.
—Voi face tot posibilul să supraviețuiesc!
—Ai grijă eu sunt mort, doar în acest vis am reușit să ajung la tine, după voi pleca pe calea sufletelor și nu te mai voi putea întâlni. Dar voi face tot posibilul să îmi auzi vocea în mintea ta atunci când vei înfrunta creatura.
—Deci asta este ultima dată când te mai pot vedea?
—Da. Ți-am lăsat scrisoare, chiar dacă în inima aveam speranță că voi reuși să înving creatura, dar am pus și răul în faţă asigurându-mă că dacă nu pot și voi muri atunci să fii măcar tu cel care îl va opri. Cred în tine.
              Se trezi având în minte ultimele cuvinte ale tatălui său.
—S-a trezit! Chemați poliția!
Spunse o asistență, tocmai acum el realizase că se afla într-un pat de spital, doi polițiști veniră.
—După ce vei fi externat de aici, vei veni cu noi! Ești arestat!
—De ce? întreba el încurând să înțeleagă ceva.
—Ești acuzat că ai ucis cu sânge rece o tânără în propia ta locuință, după ai mai omorât două persoane și pentru ați ascunde urmele ai incendiat casa victimei. Felul în care au fost găsite cadravele întrece limitele minți umane, de ce le-ai ucis într-un mod atât de sadic?