needitat
'Cause I bloom, I bloom just for you
Yeah, I bloom just for youCapitolul 1 - Bloom
•×•
[Mark]
Îmi las ghiozdanul să alunece ușor de pe umăr pe bancă, oftând. Toate cele întâmplate ieri au fost atât de stupide, încât mă ia durerea de cap doar când încerc să mă gândesc la asta.
"Hei, s-a întâmplat ceva?"
Îmi întorc privirea spre blondul aflat în dreapta mea, care mă privea îngrijorat. Oftez din nou, așezându-mă pe scaun.
"Vrei varianta scurtă sau cea detaliată?"
Băiatul rămâne pe gânduri timp de câteva clipe, bătând ușor cu degetele pe bancă. În cele din urmă, pufnește doar amuzat și își încrucișează mâinile la piept.
"Oricum mi le vei spune pe amândouă, dar începe cu cea scurtă."
Bineînțeles că asta a ales.
"Ieri seară ne-a vizitat un nebun, iar părinții mei s-au crizat rău de tot după. Punct."
Mă privește acuzator, buzele sale pline arcuindu-se într-o grimasă.
"Trebuia să ți-o cer pe cea detaliată încă de la început, nici nu știu de ce m-am mai obosit cu cealaltă," murmură el nemulțumit, aplecându-se pentru a-și scoate cărțile din ghiozdan.
Zâmbesc amuzat, jucându-mă cu șiretului hanoracului portocaliu pe care îl purtam, învârtindu-l în jurul degetului arătător.
"Se presupunea că mă cunoșteai mai bine de atât," ridic eu din umeri cu un zâmbet ștrengar, așazându-mi provocator degetul mare deasupra buzei inferioare, împingând-o ușor în sus și rânjind.
Ryan doar mă ignoră, luând un creion și o radieră din penar, și începând o schiță pe o foaie albă găsită în bancă.
"Spune-mi varianta detaliată și lasă teatrul."
Ah, ce dezamăgire.
"Nu ești deloc amuzant," mormăi nemulțumit, abandonând șiretul plictisit.
Ryan mă ignoră din nou, începând să traseze conturul feței unui băiat. Creionul aleargă cu delicatețe pe suprafața albă a foii, trasând linii fine, și totuși ferme, lipsite de tremur; mâinile blondului erau sigure, nicio greșală făcându-și apariția în acțiunile sale. Desenul începea, încetul cu încetul, să prindă viață; bărbia băiatului era acum mai clară, iar ochiul său stâng părea ceva mai real deja decât în urmă cu câteva clipe.
"Nici ieri nu și-au schimbat părerea în legătură cu pianul."
Ryan își ridică pentru o secundă capul și mă privește șocat.
"Îți bați joc de mine? Piesa aia e genială, frate, și ei încă sunt fixați doar pe ceea ce te învață acel profesor?"
CITEȘTI
Dangerous Brothers [bxb]
General Fiction"Totul e doar un haos periculos, dar sunt atras fără scăpare de farmecul celor doi frați plini de secrete." •boyxboy •kisscutie 2019