Lupta dintre inima și minte este una foarte ucigătoare. Demoni care se lupta între ei (da știu suna ca ceva foarte absurd), dar nu e asa. Dar ce e cel mai rău decât lupta dintre demoni, e sa te lupți cu tine insuti în a lua decizii, în a iubi, în a ura, dar parca uneori te obișnuiești, sau cel puțin asta crezi, pana când devin din ce în ce mai greu de suportat. Atunci când te lupți cu tine parca ai mii de voci în cap care îți spun ce sa faci. Unele voci îți spun ce e bine sa faci pentru alții, dar care te distrug încet, încet pe tine, iar altele îți spun ce sa faci ca ție sa îți fie bine, dar care ii rănesc pe ceilalți. Care dintre aceste voci le ai putea asculta? Sa ranesti sau sa fii rănit? Dar mai exista o voce. Vocea care nu îți spune nimic. Ci te lasă să decizi singur. Dar trebuie sa ai grija ce decizi pentru ca ea chiar dacă nu spune nimic și se retrage, atunci când revine creează doar haos, te îndepărtează de lumina, te trage în întuneric fără sa ii peste dacă reziști sau nu,ea doar zâmbește. Un zâmbet înfiorător dar care te atrage îți spune ca te va ajuta pana când te va distruge. Iar dacă ii dai voie nu va mai dispărea niciodată, mereu și mereu va reapărea, te va lăsa un timp în pace... Dar ea va sta într un colt al mintii așteptând clipa, atunci când crezi ca a dispărut, sau te vei bucura prea mult te va distruge, vocile vor fii din ce în ce mai zgomotoase dar orice ar fi, a renunța, nu e o soluție ci soluția e a lupta. Niciun om fericit nu ajunge puternic asa ca singura soluție e sa lupți și sa găsești lumina de la capătul tunelului, care înseamnă speranța. Odată ce ți ai pierdut speranța... Totul se va termina.
