Danyel

Iubire Falsă

Stai, aud ceva, e destul de neclar dar aud vocea Mirunei, vorbește cu un bărbat, ce s-a întâmplat? A reușit idioata sa scape? De ce nu pot deschide ochii și nu ma pot mișca?

— Domnișoară, ma tem ca va rămâne asa o perioadă, a pierdut mult sânge și a fost lovit foarte puternic la cap, are fracturi și foarte multe răni pe suprafața corpului, cine știe când își va reveni...

Ce tot aud? Am spus ca recunosc vocea, cum am spus ca o chema? Era fata? Băiat? Stai...ce vorbeam? Unde sunt, de ce e negru aici? Ce e aici?
Nu îmi amintesc nimic, cum am ajuns în locul asta întunecat, știu ca am o familie, tatăl meu e Cornel, mama mea e Dorina, nimic altceva, am început al 2-lea an la liceu...stiu numele prietenilor, dar nu știu ce mi se întâmplă...

— Domnule doctor, nu pot sta mai mult cu el? Poate se trezește...va rog Dați-mi o ora sa stau aici, ii datorez viața...

— Bine domnișoară, nu stați prea mult și nu umblați la aparatele medicale, dacă aveți nevoie de ceva chemați asistenta.

— Va mulțumesc mult domnule doctor!

*perspectiva Mirunei*

Doctorul părăsește camera în care prostul de Danyel și cu mine ne aflam, pana la urmă el m-a salvat, i-a ținut pe loc suficient timp încât cineva sa observe și sa cheme poliția iar mai apoi ambulanța. Dar de ce? De ce m-a protejat atât de tare idiotul, m-ar fi putut lasă pur și simplu sa fiu snopita in bătaie sau poate chiar omorâtă, și-a riscat viata pentru cineva pe care o urăște...
E drăguț prostul când doarme, e atât de liniștit iar fata lui deși foarte avariata poarta un zâmbet imens și cald, parca ar fi făcut-o din suflet. El chiar i-ar fi putut bate pe toți dacă nu și-ar fi luat o bâtă în cap, cine e tipul asta cu adevărat? Ochii lui albaștri și parul castaniu sunt o combinație ucigătoare pentru aproape orice fata, stai, ce dracu' tot spun? Doar nu îmi place tipul...sau imi place? As vrea sa îl sărut...stai, ce tot spun? Eu și cu idiotul ăsta pervers? Nici-o dată...dar atunci de ce îmi bate inima atât de tare când îl privesc, se poate sa am sentimente pentru el?

Trecuse vre-o 40 minute de când așteptăm lângă el, ma așezase pe pat, întinsă ținându-l în brațe și așteptând, într-un final își mișcă ușor capul, apoi mâna și în cele din urma deschise ușor ochii.

— Danyel? Idiotule, cât ma bucur ca te-ai trezit, m-ai îngrijorat atât de tare...iti e sete? Foame? Vrei ceva?

*Perspectiva lui Danyel*

Primul lucru pe care îl vad după ce deschid ochii este aceasta fată care îmi vorbea destul de drăguț și părea sa fie foarte îngrijorată de mine, nu îmi amintesc cine e sau de ce sunt într-o camera de spital, dar abea îmi pot mișcă mâna și fiecare parte a corpului e amorțita și plina de durere.

— Tu, cine esti? O asistenta sau ceva?

— Nu e momentul pentru glume prostule, eu chiar mi-am făcut griji.

— La dracu' nu glumesc, cine ești și de ce îmi vorbești așa?

— Nu îți amintești de mine? M-ai salvat...sunt eu, Miruna...

— Miruna? Îmi pare rău dar nu cunosc nici-o Miruna...stai cred ca știu...

— Serios? Îți amintești de mine? Știi cine sunt?

— Cred ca da, e evident, nu? Îți faci griji pentru mine, ești singura lângă mine în camera de spital și ai acest zâmbet dulce pe buze, știu cine ești!

— Ma bucur ca îți amintești idiotule!!

— Da dragostea mea, și eu ma bucur ca îmi amintesc de tine!

— Dragostea mea? Nu îmi spune...tu crezi ca noi suntem...

— Un cuplu, știu, cam evident și nu aveam cum sa nu îmi dau seama...

Nu am cum sa îl las sa creadă asta, e destul de naiv, sau poate îl pot lăsa să creadă? Nu îmi va mai face problemele...si îl pot medita fără sa știe ca sunt meditații!!

— Ești bine iubire? Ai rămas blocată cu privirea în tavan...

— Ce? Adică, da, sunt bine puiule, nu îți face griji, ma gândeam la altceva.

— Ma bucur mult ca ești bine, când pot merge acasă?

— In starea asta? Nu cred ca prea curând...

Trecuse zile, săptămâni și într-un final o lună din vacanța de vară.

— Danyel, cum stai cu memoria? A trecut ceva timp de la accident, încă nu ți-a venit nimic?

— Nu...de fiecare dată când încerc sa îmi amintesc se pune ceva negru în cale și capul începe sa ma doară...

— înțeleg, nu te forța prea tare, ok?

—Stai liniștită iubire, voi fi bine, sunt locul 1 la MMA, nu ma doboară o durere de cap...

*Perspectiva lui Danyel* Acum ca stau bine și ma gândesc Miruna susține ca suntem un cuplu însă din ziua internării nu am făcut decât sa ne sărutam dar nu am ieșit la o întâlnire sau ceva...

*Perspectiva Mirunei* Cu cât petrec mai mult timp cu Casanova în starea asta încep sa îmi doresc mai mult sa își revină, nu mai are același farmec dacă face tot ce vreau...dar dacă își va reveni va ști ca nu suntem împreună și ca l-am mințit...nu vreau sa îl pierd...

*Perspectiva lui Danyel* Știu! Avem. Camere de supraveghere în casă, am sa ma uit la niște înregistrări de până să aivă loc accidentul! Poate îmi vor spune ceva sau îmi vor da un indiciu!