Extinction -in curs de traducere.

Capitolul 6

Lacrimile îmi înţeapă ochii. "Duci multe fete la Will?"

Harry mi-a aruncat o privire pierzişă,fără să-şi ia ochii prea mult de la drum."Tu de obicei pui aşa multe întrebări?"

Furia fierbe în mine.Abia am cunoscut bărbatul ăsta şi el deja şi-a făcut o părere despre mine.Cum mi-a spus mama odată să fac, nu îmi arăt furia,ci pur şi simplu mă uit pe geam şi rămân tăcută.

Minutele trec şi peisajul începe să se schimbe.Acum,suntem în oraş,trecând pe lângă alte maşini,trecând pe lângă maşinile Dispăruţilor, care îmi fac stomacul să se mişte într-un mod necomfortabil.Will a chemat toţi Dispăruţii sau doar câţiva?Mă cunosc  Dispăruţii pe lângă care mergem sau lui nici măcar nu îi pasă, la fel cum nici mie?

De fiecare când trecem pe lângă un Dispărut, mă uit în altă parte,pentru a nu risca să fiu recunoscută.Cel mai neimportant pentru mine e că deja am fost prinsă.

Se pare că Harry s-a prins de ceea ce făceam."Nu trebuie să fii speriată de Dispăruţii pe lângă care trecem.Sunt sigur că tu deja ştii că majoritatea bărbaţilor de aici sunt Dispăruţi.Mai puţin de un sfert au putere,prin urmare,Will nu le-a spus despre tine.Probabil că ei cred că eşti o prostituată care vine acasă cu mine. "

Mi-am încleştat pumnul drept cu furie."Nu sunt o prostituată!"

"Serios?" m-a întrebat Harry,sarcastic."Chiar nu ştiam!"

M-am lăsat pe spate în scaun şi m-am întrebat dacă creţul poate fi mai enervant.În timp ce mă gândeam furioasă la Harry, mi-am dat seama că mi-am lăsat geanta acasă la Luke.Asta doar m-a înfuriat mai tare,încât nu m-am mai putut gândi la altceva,înafară de hainele din geanta mea.

Mi-am încleştat maxilarul şi m-am uitat fix în faţă, încercând din răsputeri să nu plâng de fustrare.Era doar o geantă,dar simt că am pierdut o parte din mine înainte de a mă întoarce acasă.

Am stat în maşină o perioadă de timp. Probabil că suntem aproape de  Will.Mi s-a întors stomacul pe dos şi m-am simţit disperată.

"Suntem aproape?" tonul meu a şovăit uşor.Mi-am pierdut tot curajul şi încrederea.

Harry s-a încruntat,dar nu s-a uitat la mine în timp ce mi-a răspuns cu un simplu:"Da."

Nu am răspuns, pentru că dacă încercam să vorbesc,vocea îmi va izbucni şi voi bufni în plâns.Ultima amintire a lui Harry cu mine,nu va fi eu plângând.

Maşina s-a întors pe strada principală,a întors pe o străduţă,pe care nimeni, înafară de Harry,nu ar fi în stare să conducă.Mi-am dat seama că strada asta duce direct acasă la Will.

Strada e înconjurată de stejari, cu o distanţă de câţiva cm între ei,încât strada arată întunecată şi în mijlocul zilei.

Am trecut de un indicator mare,verde, cu litere albe pe el care însemnau " Sediul Central al Dispăruţilor ".M-am încruntat .Will nu ar vrea să mă violeze aici,nu?

Nu am avut şansa să-l întreb pe Harry despre asta.Înainte să pot forma o propoziţie,am ajuns în spatele unei clădiri mici.Clădirea este atât de mică.Are o fereastră şi un Dispărut stă în ea.

"Numele?" Bărbatul în vârstă a întrebat pe un ton enervant.E un loc de muncă întrebatul oamenilor care intră aici,în legătură cu numele lor?Am înţeles cât de enervant poate fi.

"Styles." a răspuns Harry,calm.Dispărutul a tastat ceva într-un calculator,bănuiesc că numele lui Harry.

A aşteptat un moment,apoi a spus:"Intră." O bară din faţa maşinii, pe care nu am observat-o până acum,s-a ridicat,lăsându-ne pe mine şi pe Harry să intrăm.Harry a călcat pe acceleraţie şi maşina a pornit,înainte.