Cand lumea-ti pare a fi rea
Să nu imi pleci de aici
Oricât ar fi zeii de mari
Și-oricât am fi noi doi de mici
Oricât de greu ți-ar fi să zbori
Doar prinde al meu braț
Pe puntele de nori
Fii sigur că te-nhaț
Și de vei pierde al tău gând
Prin zorii zilei, prin amurg
Vei crede doar în nemurire
Și doar în aripi ce se frâng
Dar vei tânji spre alte văi
Pășind ușor prin ceața grea
Prin roua zilei celei noi
Când lângă soare vom ședea
Nu te pleca, nu te-așeza pe boltă
Nu te-îngâna cu lumea
Căci de va vrea a judeca
Drept va avea doar luna
Și de vom plânge după flori
După parfumul efemer
Voi crește pajiști fără spini
Și zile fără ger
Iar roade dulci și mii de ani
Voi face să se ducă
Sub sfetnicul luminii mari
A Domnului nălucă
Când vei mijii ochii tăi mari
La cerul plin de aștrii
Promit că te voi proteja
De zeii cei măiaștrii.
Când buzele-ți însângerate
Vor striga din nou spre biruire
În mâna mea să îți ți palma
Pe post de mântuire
Iar lacrimile vor cădea
Un cor de picuri izbăviți
Vor fi văzuți numai de noi
De ochii noștri iscusiți
Să nu mă lași
Să nu te pierd, asta imi este calea
Chiar dacă locuiești în cer
Chiar dacă nu-mi vei auzi chemarea
Nu vom uita vreodată traiul
Timpuriu pierdut aici
Pe maurile mintii
Caci acum suntem vesnici.
