1. Credeam că-i orfanul cu suflet răpus,
De-atâtea tristeți ce îl înconjoară
Dar nu era el, erai tu Isus
Și-am trecut grăbit, a câta oara
Credeam că-i străinul ce-mi cere de jos,
Bucata de pâine din mâna mea strânsă
Dar nu era el, erai tu Hristos
Iar eu l-am lăsat cu palma întinsă.
2. Credeam că-i bătrânul în casa de lut
Cu braț tremurând privire pierdută.
Dar nu era el când eu nu am vrut
Mai mult să-i ofer din viața-mi avută,
Credeam că-i sărmanul din satul uitat
Cu uliți din glod și fără de piatră
Dar nu era el am fost și-am plecat,
Lăsându-l acol' la vechea lui vatră.
3. Ce crunt adevăr cu semenii noștri
Puteam fi ca ei cu o biată soartă,
Dar El ne-a ales pe noi și pe-ai voștri
Cu tot ce avem să le batem în poartă
/: E mult mai ferice să dai din puținul
Pe care îl ai decât să primești
Să fii pentru ei mereu doar alinul,
O mână, un zâmbet... și să-i fericești! :/
CITEȘTI
Cântece creștine
RandomAici veți găsi cele mai frumoase si cunoscute cântece creștine pe care, eu unul le-am și învățat si le voi învăța. Aici doar versurile le voi scrie, iar melodia ca să o puteți auzi, vă voi pune la dispoziție videoul de pe Youtube. Toate meritele sun...