Viața dublă

Capitolul 1

Niciodată nu credeam că voi nimeri în așa situație idioată.E ca din cărțile pe care le scriu fetițe mici.
Clișeu:"Fata fără bani ajunge în școala pentru elită. Își găsește iubirea vieții sale și trăiesc pină la adînci bătrâneți având zece copii"

Totul e la fel,doar că în cazul meu sunt din clasa medie,și pe lista mea de dorințe nu observ un bogătaș pe cal albi și ochi albaștri.Numai aripioare nu-i ajung.

Și am trecut de tema cu steluță:

"Cum Evelyn Cooper a ajuns in academia pentru elită?"

Păi uite și răspunsul:

Profesorilor mei le-a dat în cap că așa fată că mine va fi numai bună pentru
a fi primită la cea mai bună școală.
Păi.Așa mi-au spus mie.

Cel mai interesant că părinții mei știau,dar nimănui nu i-a dat în cap să mă întrebe:Dar ce vrea Evelyn?

Măcar fețele lor erau hilare cînd au auzit că nu am niciun chef să învăț cu alintați,dar ce am de pierdut? Contractul era semnat și bagajele strânse. Măcar am avut o mică ceartă cu ei și spuneau:

"Asta e pentru viitorul tău"
"Cum nu vrei? Ești prostuță"
"Așa posibilitate e doar o dată în viață"

Și bla...bla...bla . Doar nimeni nu credea că i-am ascultat? Nu am degradat așa de tare!

Pină la urmă nu am avut o cale de scăpare,deja mașina era lîngă casă,numai gata să mă ducă într-o pădure și să mă îngroape acolo.Mai bine decât să stau cu niște idioți.

Ce bine că am voie să-mi i-au telefonul și căștile. Sper că nu mi-am uitat geaca acasă,dar mănușile mele de piele? Ce voi face fără ele???

Eh! Nu mai am nimic de pierdut...

Mi-am băgat o cască in ureche și am dat muzica la maxim.
Pe fereastră treceau locurile mele preferate. Îmi va fi dor de ele,mai ales de casa părăsită de lîngă școală,e așa frumos apusul acolo. Ce despre prieteni? Nu prea îi am . Nici nu îmi trebuie...
Deja am ieșit din oraș și mă trezesc să întreb unde se află școala asta?

Șoferul îmi spune scurt:"Centrul pădurii din nord"
"Înțeles" răspund fără niciun chef.
"Nu vrei sa pleci acolo?"la aceste vorbe tresar.Nu credeam că va continua așa-zisul "dialog"
"Ne-a.Am fost obligată de dragii mei părinții" mai dragi nu se poate.
"Chiar nu ești una dintre bogați"
"Arăt că una?"vorbesc înainte să mă gândesc.
"Nu! Dar cine știe,nu m-am așteptat la elevi noi"
"Vor fi ceva .... baluri? petreceri? și etc. etc...." trebuie cumva să mă distrez.
"Da, mîine,va fi pentru cei din primul an.Va trebui sa vii in rochie"
"Nasol,nu am nici una in garderoba mea."
"Nu contează, ești noua poate te vor primi și așa,dar în restul zilelor trebuie sa porți forma lor școlară"
"Asta vor crede ei."
"Adică?"
"Adică eu nu voi purta o armărâtă formă școlară."
"Va trebui."
"Voi inventa eu ceva. Nu degeaba sunt Cooper."
"Cooper? Nepoțica lui Edward Cooper?"
" Da! Îl știați?"
"Nu doar îl știam,eram unul dintre elevii lui. Era cel mai bun în rândurile soldaților."
"De aceea sunt așa de sadică"
Șoferul doar a râs arătând cu degetul la oră.

"Mai avem o oră de mers. Poți să te odihnești."
"Okay boss"
"Boss?"
"Nu îți știu numele."
"Șoferul Larry."
"Kay Larry, drum plăcut în continuare."

Din nou casca in urechi și muzică la maxim. Acest Larry poate să mă ajute acolo, măcar pe cineva deja știu. Totul a început bine.

° One hour later °

Mă trezesc din transă , deoarece ne-am oprit.

"Asta e școală?"
"Asta e doar partea din față."

Ce??? Am crezut ca e mai mică!!! Unde am nimerit?!?!?! De ce nu puteam rămîne acasă??? Asta nu e o școală , asta e un oraș întreg!!!

Șoferul doar se râde observand fața mea.
"Uimită?"
"Puțin spus..."

După ce mi-am luat bagajul am plecat la cantină ,locul unde voi petrece majoritatea timpului, chiar dacă par slabă, măninc mult mai mult decât pare.

Sper că aici este ciocolată.

Cum mi-a spus șoferul e timpul pentru cină,de aceea trebuie sa plec în spatele casei principale.

Cu greu găsind ceea ce îmi trebuia,am înțeles că nu e o cantină. E un restaurant de vreun kilometru!!! Bine ,poate exagerez,dar serios , mamă, cine ar crede că asta poate exista intr-o școală.

Am plecat rapid spre intrare,deschizind lent ușa. Mai mult de jumătate  se uitau la mine. O femeie s-a apropiat de mine spunând:
"Trebuie sa fii Evelyn Cooper."
"Șoferul mia spus sa vin aici."
"Da, e ora cinei.Eu sunt secretara directorului, îmi poți da bagajul mi-e și uniforma o vei primi mîine."
"Bine, mulțumesc,dar se poate în loc de fustă , pantaloni."
"Îmi cer scuze ,dar nu pot spune răspunsul acum, îl veți afla mîine in cameră cînd veți primi hainele.Acum puteți lua loc la o masă. Și nu uitați numărul camerei."după mi-a dat un bilețel.

"Casa de Vest, Nr. 99, etajul 7"

"Mulțumesc, o seară bună"
"Poftă bună. La revedere."

Mă uit prin toată "cantina" și găsesc un loc singuratic in spate.Bingo. Și ce avem la cină?
'Spaghete italiene ,cu sos de roșii, carne de pui și salată de legume'

Perfect. Ador spaghete ,mai ales cu sos de roșii.

Îmi iau mâncarea și doar
îndreptindu-mă spre locul meu observ că toți sunt îmbrăcați la fel,doar eu in jeans cu un hanorac negru și ghete vișinii ies in evidență. Mai ales că am părul scurt,ce nu prea poți vedea aici la fete.

Mă așez liniștit mâncând opera de artă.E așa de bun!
Încet cineva se așează în fața mea. Cînd îmi ridic ochii din farfurie observ o fată scundă , blonda cu ochi verzi.

"Bună sunt Alexa,primul an"
"Evelyn ,primul an."
"Păi de ce ai venit așa de târziu la noi?"
"Nu cred că e treaba ta"
"Scuze,nu știam că e un secret"
"Nu e un secret,doar că nu am încredere în nimeni din voi, așa că nu cred că vreau să vorbesc cu cineva."
"Spui parcă suntem toți la fel."
" Poate asta e și partea importantă de ce nu vă cred. Sunteți crescuți la fel,cu lingurița aurie in gură și cu cele mai bune haine. Poate și unii au creier,dar pină cînd vizual nu indentific pe nimeni diferit."

Deodată aud pe cineva  lîngă mine.

"Domnișoară Cooper....

°°
Asta e un mic capitolul pentru inceput,sper că va plăcut.