Broken Promise

Scars

Scars have the strange power
to remind us
that our past is real .

《_______________________》

   
      Razele soarelui invadau cabina navei,unde fata cu ochii albastri dormise pana acum.

      Un mic marait,somnoros,se auzi din partea acesteia. Nu vroia sa se dea jos din acel pat călduros. Nu vroia sa isi dea pătura aceea de pe ea,iar stransoarea din jurul ei emana asa multa căldură și siguranță,în cat vroia ca momentul acela sa dureze la infinit.

        Stransoare? De ce nu se putea misca in voie? Ce se intampla si cine e cel ce o tine 'captiva' în propriul pat?

       — Buna dimineata ... o voce usor răgușită se auzi din partea celui ce își avea o mana pe talia acesteia.

        Blondina se calma la auzul vocii familiare a nimănui altuia de cat a salvatorului si căpitanul ei.

        — Tulio ... ,aceasta facu o pauza încercând să își dea seama unde era. Cand am ajuns în cabina ta?! T-Te-am trezit aseară?! Scuză-mă!

       Un chicot,leneș,se auzi din partea băiatului cu parul ca abanosul,iar urmatorul lucuru pe care il facu fu sa isi treaca degetele prin parulul fetei,incercand sa o calmeze ca atunci cand era mai mică.

       — Camille, ... aseară a fost furtuna si stiu cat de frica iti este de ele,mai ales din cauza a ce s-a întâmplat ... Asa ca inainte sa merg in pat am trecut pe la cabina ta sa vad cum esti. Dormeai,dar părea să ai un coșmar. Plângeai si tipai,parca încercând să chemi pe cineva inapoi spre tine. M-am apropiat de pat și am încercat să te trezesc,dar când am pus mana pe tine mi-ai prins-o si nu ai mai vrut sa imi dai drumul. Ceea ce ma surpisin a fost fatul ca nu mai tremurai,după ce mai prins de mana. Asa ca te-am adus aici.

        Fata înghit în sec,încercând să își aducă aminte ce visase aseară,iar atunci imagini pline de sânge ii apărura în fața ochilor.

        Se află în mijlocul unei bălți de sânge,la picioarele ei se aflau părinți,prieteni si tot echipajul acesteia.

        Lacrimi,ce se simțeau ca si niste cuțite,începură să i se prelinga pe obraji. Mâinile ii erau acoperite de sânge. Sângele familie ei.

         Corpul ii fu cuprins de dureri infernale si incepu sa i se cutremure. Cand incerca sa faca un pas,mii de cioburi parca ii fusera înfipte în picioare.

         Un scancet de durere se auzi in acea scena de groază. Acesta răsuna în continuu,până o nouă durere își făcu apariția pe glezna acesteia.

         Un țipat îngrozit stapunse,din nou,locul acela. Ochii albastrii ai fetei coborâra,îngroziti,în spre glezna sa.

       — Tu esti cea care ne-a omorât. Dacă ai fi fost mai puternică,daca nu ai fi fost atât de jalnica am fi putut trăi inca. Totul este vina ta,corcitura. vocea femeii ce o crescuse se auzi. Aceasta era cea care îi strângea piciorul.

       — B-Ba nu! Tu,tu ... si papa mi-ati zis sa ma salvez! Voi ati zis ca am un destin maret si ca trebuie sa traiesc!

        Noi lacrimi isi facura aparintia pe fața palidă a blondinei. Acestea,de data asta,erau din sânge.

       Mâinile acesteia își făcură drum spre fața sa,pentru a-și sterge lacrimile,dar asta ii facu fața doar mai manjita de sânge.

        —Ti-am spus toate alea doar pentru a ne lasa să murim în pace,răsfațato. Nu trebuia sa te acceptăm în echipaj,atunci când Klaus te-a gasit în barca de salvare. Trebuia să te lăsăm să mori. Știa că ne vei aduce moartea si totusi,încă te-a luat sub aripa sa protectoare si te-a facut una din echipaj.

      — Nu e adevarat! Nu e adevarat!

      Câteva lacrimi începură să i se prelinga pe obraji,iar căpitanul vasului tresari,gata să o întrebe de ce plânge sau ce i s-a întâmplat. Dar cand incerca sa vorbeasca,aceasta deja își șterse lacrimile.

      — Scuze ca te-am făcut sa te îngrijorezi de geaba ... ar trebui să mă întorc în cabina mea ... spuse Camille,încercând să ascundă faptul,ca acel vis se simțea,încă,asa real,încât picioarele debea ii funcționau.

        Un oftat ii scapa acestuia,iar când fata dăduse sa se ridice din patul sau,o prinse de încheietura mâinii si o trase inapoi,îmbrățișando.

       — Cât de idiot ma consideri? Stiu cand sora mea nu este bine. Asa ca te rog ... Nu te ascunde,nu de mine. Pana la urma stii ca voi afla,fie ca iti place sau nu. vocea ii era calma,dar o urmă de tristețe se putea resimți în ea.

        Camille nu spuse nimic si doar începu să plângă în șoaptă,îmbrățișandu-l pe acesta.

        Cicatricile lasate de acel moment inca nu se vindecasera,iar acest fapt o făceau sa creada ca nu se va întâmpla vreodată. O faceau sa creada ca cosmarurile nu vor înceta niciodată si ca se va intampla din nou.

        — Hei ... sunt aici pentru tine,stii nu?

Capitol needitat
Păreri despre plot,până acum?