Dragostea

speranța

Speranța

Din întunericul lumii se arată
O umbră mai lentă și dezbrăcată
Ce calcă pe-a oamenilor capuri,
De parcă-ar fi trepte,
Ce ar putea ori și ce în lumea asta să îndrepte.
aplecându-și privirea - spre pasarea moartă
A privito cu milă și-a înviat-o.
Zeiță să fie sau frumosul murdar,
Fi ce ar fi,
Dar să-i fii în altar -
Ți-ai da și ulima zi.
Lumea se pierde, cu nația toată,
Căci lumea visează, la a ei umbră - moartă.
O, lumea nu știe
Că după acestă frumusețe, frumusețe vie
Se află o zeiță cu-o inimă, inimă pustie.
Și cât n-au visa la ale-i forme
Nu au puterea să creeze reforme.
Zeița aceasta: ea are de toate,
A trecut și prin viață și prin moarte.
Ah nenorocita lume muritoare,
Se rogă la ea mii de popoare:
Femeile-i cer, cer frumusețe,
Bărbații cer a ei blândețe.
Copii cer viață la ai să-i părinți,
Se roagă națiile cu lacrimi fierbinți.
Dar în zadar,
Cât nu ar construi ,
Cel mai frumos altar,
Ce zidar nu ar fi.
Zeița nu va fi uimită,
Căci deja a uitat:
Și ce-i frică,
Ce-i chin omenesc
Și frumos pământesc.
N-are suflet, nici iubire,
Zâmbet n-are fericire.
A parcurs o cale grea,
Poate-i și zeița ta!?
Fiindcă a mea, nu-i
Nu-mi trebuiește
Sunt un simplu muritor,
Iar ea de moarte nu-și mai amintește.
Să fiu oare poeet inversat
Ori din alt lut creat
Dar nu-i cer a-mi fi zeiță
Fiindcă nu mai am... credință.