Depresie

278 19 2
                                    

Povestitor pov.
Trecuseră câteva zile de la fapta lui Yuri iar Beka era tot mai descurajat ca acesta se va trezii.
Nu își putea da seama de ce blondul făcuse asta.
Era și îngrijorat pentru Haru care întreba încontinuu unde se afla mama sa.
Nu se gândea ca atâtea bețe ii vor întra în plan. Va întrebați ce plan nu?
Era un plan bine gândit, dar o sa vi-l spuna chiar el la timpul potrivit.
Revenind la lucrurile noastre, se pare ca blondul nostru se trezise dar nu apuca sa se dezmeticeasca ca a fost asaltat de asistente și de un doctor.
Aceștia începuseră sa îl consulte și sa ii pună întrebări dar el nu ii baga în seama. Doctorul văzând ca nu o duce la capăt cu el îl cheamă pe Beka.
Blondul le spuse ca nu o sa le răspundă la întrebări nici daca îl roagă Beka.
Era critica starea lui.

Peste o săptămână
Blondul nostru fusese trimis la psiholog și reușise cât de cât sa se deschise. Acesta fusese diagnosticat cu depresie. În urma socului a ajuns în aceasta stare, era trist nu vorbea cu multa lume, doar cu Beka și cu psihologul, săracul Haru era dat deoparte. Haru se simțea profund lăsat deoparte iar Beka nu prea îl mai lasă deloc cu Yuri pentru ca ori cum nu îl baga în seama și mereu Haru ajungea sa plângă.
Asa ca Beka îl mai lasă în grija bonei sale, angajase o bona pentru acesta care avea grija din el. Haru nu stătea cu cei doi ci stătea într-o alta casa cu bona sa. Era un Baia destul de tânăr, avea 20 de ani și era un bun prieten de a lui Beka.

Oare asa era soarta blondului? Sa fie nefericit pentru totdeauna? Era chiar trist dacă asa avea sa fie.
______________________________________
______________________________________

Beka pov.
Ma bucurasem ca Yuri sa trezit dar totul a trecut repede acesta avea depresie și nu vorbea decât cu mine și cu psihologul. Dar și când vorbea spune :Da, Nu, Mie sete, Bine și alte răspunsuri seci. Haru nu mai stătea cu noi ci în alt loc cu Mika, bona sa. Mereu plângea când vroia sa stea cu Yuri și am decis ca e mai bine asa.
Acum eram în camera stăteam lângă Yuri, vroiam sa vorbesc cu el deși nu cred ca mare lucru se va întâmpla.
Deja Trecuseră o luna de când era în starea asta și pe Haru îl afecta mult.
-Yuri.
-......
-Uite știu ca ma auzi și vreau sa îți spun ceva.
-........
-Înțeleg ca e dureros sa pierzi un copil dar mai dureros e sa îl pierzi pe cel de acum, adică pe Haru.
Când am zis asta am observat cum își marise ochi, dar tot nu spunea nimic.
-Ti-am spus și îți mai spun încă o data. Putem face un alt copil, știu ca nu e ușor sa treci peste dat trebuie sa o faci, poate nu ști dar Haru în fiecare zi plânge după tine deși are deja 6 ani plânge după tine foarte rău. Haide Yuri, te rog nu mai fa asta, încetează și trezește-te la realitate. Asa ca te rog răspunde-mi, spun ultimele cuvinte mai în șoaptă, mici lacrimi au început sa îmi curgă din ochi ar trebui sa fiu puternic dar chiar nu mai pot.
Am simțit cum doua mâini fine îmi ridica fata și îmi șterg lacrimile. Era chiar el, avea un zâmbet mare pe fata și ma privea cu ochi sai mari și frumoși.
-Îmi pare rău Beka.
Când am auzit ce a spus lam luat strâns în brate, în sfârșit ii trecuse.
-Ma bucur ca ai venit înapoi.
-Îmi pare rău, chiar nu ma gândeam ca va fi asa de rău, îmi pare rău. Spune el începând sa plângă. Offf ce ma fac eu cu el.
__________
Trecuseră doua ore și tot stăteam cu Yuri în pat.
-Unde e Haru?
-Nu sta cu noi.
-De ce?
-Pai de fiecare dată când mergea la tine plângea și am decis ca nu e bine asa, asa ca el sta altundeva cu bona sa.
-Cine e bona?
-Fratele meu vitreg, mama sa recăsătorit acum ceva vreme, și el știa ca vreau sa angajez o nona și sa oferit el.
-OK.
-Nu-ți fa griji e în mâini bune.
-Beka mai vreau copii.
-De rezolva treaba, dar nu acum în weekend.
-Ce zi e azi?
-Joi.
-Bine, ce ai vrea sa fie?
-Nu stiu. Ar fi drăguț dacă ar fi fetita.
-Ar fi.
Si asa am petrecut toată ziua cu Beka, vorbind despre ce sa mai întâmplat.

Legătura dragostei rupteUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum