Totul a fost cutremurator de frumos la inceput.. Sincer, nu stiam prea multe despre baieti, cu toate ca aveam un frate mai mare ca mine, cu 2 ani... Eduard era perfect, in gandul meu.. Ceea ce nu stiam eu, era ca dragostea pentru el nu ma lasa sa dorm noptile linistite, sa ma concentrez la ore, sa-mi vad de viata mea.
Vorbeam ore i sir prin mesaje, nu trecea minut in care sa nu ne spunem ceea ce facem, cu cine suntem, ce simtim unul pentru celalalt.
Nu i-am cerut niciodata sa-mi dea explicatii cand iese cu prietenii lui, uneori ii scriam ,,Te las doar pentru scurt timp sa stai cu prietenii tai si vom vorbi dupa !" Insa el era atat de dulce incat nu ma lasa nici 2 secunde...niciodata nu imi spunea ca ma va lasa, doar cand era vorba de teme, insa si atunci aveam nevoia sa discut cu el.
Ma apropriam cu pasi repezi de examen..inima imi batea din ce in ce mai tare, iar fiecare bataie a inimii mele era dedicata lui..cu toate ca nu stia, inca nu a aflat, iar nici eu nu am avut curajul sa-i spun ca m-am atasat atat de tare de el incat gandul imi zboara la el..in fiecare minut, in fiecare secunda...
Vorbele lui ma faceau sa ma simt bine, vorbea deschis cu mine, dulce..nu am mai fost intalnit niciun baiat ca el.. Cu toate ca era cu un an mai mare ca mine, s-a uitat la o fata ca mine..am ramas surprinsa si de multe ori il intrebam ,,cumde te-ai uitat la o fata ca mine?" , iar atunci el venea cu argumente frumoase ,,te-am placut din prima clipa cand te-am vazut, ai ceva special, abia astept sa te vad si sa te strang in brate!"
Imi era asa dor de el, abia asteptam sa vina vara sa ne reintalnim, insa timpul a decis sa ne faca unele surprize amandurora...
Zilele au trecut si a sosit si luna mai... Nu mai era mult pana sa ne vedem, insa ceva s-a fost schimbat la el, sau poate la mine... Cu toate ca vorbeam obisnuit, simteam ca ceva este in neregula cu el...nu-mi spunea ce, poate ca sa nu-mi fac griji, insa eu tineam mult la el, aveam nevoie sa aiba incredere in mine..
Intr-o zi nu mi-a mai raspuns la mesaje.. M-am speriat foarte tare nestiind ce s-a intamplat cu el, imi imaginam fel si fel de imagini in capul meu, cu el, eram ingrozita de gandul ca s-ar putea sa nu mai fie, sa nu imi mai raspunda niciodata. Eram speriata, dezamagita de mine ca nu eram langa el..Insa ce puteam face de acasa? eram la multi kilometri departare de el, iar parintii mei nu ma lasau sa merg nicaieri singura, deci sa merg la el era imposibil..insa am sperat, ca imi va da macar un semn, un mesaj...
Si am asteptat...
Am sperat...
Si iar am sperat...
Stateam in pat, cu ursuletul in brate, gandindu-ma la el cand am vazut ca am primit un mesaj, era de la el, in sfarsit...
,,Eduard nu e deloc bine, e in coma, la spital, a fost lovit de o masina, era impreuna cu un coleg de-al lui. Scuze ca a trebuit sa-ti dau eu vestea asta, dar am vazut cate mesaje i-ai trimis si mi-am dat seama ca esti foarte ingrijorata. Apropo, eu sunt Eliza, sora lui, chiar imi pare rau..."
