Stăteam pe canapeaua din sufragerie citind o carte şi dintr-o dată simt o bătaie pe umăr, eu nu m-am întors fiincă credeam că este mama mea, după care am mers în bucătărie să o întreb dacă a vrut să îmi spună ceva, deoarece m-a atins pe umăr, iar ea mi-a răspuns că ea nici nu venise în sufragerie, am zis că glumeşte şi am început să mă amuz, iar apoi se întoarece şi îmi spune serios că ea nu venise în sufragerie şi cu atât mai puțin să îmi spună ceva, atunci am rămas puțin şocată, şi i-am povestit. La fel de straniu i s-a părut şi ei.
Am revenit cu un nou capitol, sper să vă placă, că pe mine m-a cam speriat această experiență şi nici acum nu ştiu ce a putut fi.
Scuzați greşelile.