Undeva, candva...

Femeie...

                 Mi-am dat seama intr-un final de faptul că, nu ea era cea despre care ma gândeam ca va fii afectată de toata apropierea asta dintre noi, ci eram eu. Toata teama, imi apartinea in totalitate, m-a lovit realizarea asta doar in noaptea in care nu ne-am pus la somn decât la ora 4, în noaptea in care am împărtășit dorințe reciproce de viitor, dorințe in care trebuie sa recunosc, ma pierdusem, ma pierdusem nu printre ele, ci chiar în interiorul lor, simteam ca ma aflu acolo, la propriu, în tot ceea ce ea descria cu fericire, într-un zâmbet de nedescris, pe care îl simteam, cu căldură, avea scăpări necontrolate de ras, dar nu amuzată, ci fericita, încerca să fie serioasă și diplomata cand isi povestea planurile de viitor, dar nu ii mergea si o lăsam în fericirea ei retrasă.
              Stii cum este cand privești unica persoana pe care o iubesti pe pamantul asta, când rămâi asa blocat in gol, dar nu pe lângă, ci focusat in totalitate pe ea, lasand-o sa vorbeasca non-sensuri la care oricum nu esti atent, lasand-o sa povestească si sa gesticuleze, iar tu, sa stai acolo si sa o privesti, de parcă nimic altceva nu mai exista in jur. Ei bine, exact asa rămăsesem eu blocat, ascultand-o cum isi descrie dorințele ei minore, exact asa mi se păreau, pentru ca nu mai auzisem pe cineva atat de modest, sa isi dorească atat de putin si sa-si inveleasca dorințele acelea asa mici, in asa mare fericire si împlinire. Oricum, stăteam acolo, întins, tacut, ma rog, nu chiar tacut, trebuie sa recunosc, mai adăugăm și eu cate o tampenie din cand in cand, la care eram întâmpinat de un "Taaaci si lasă-mă să iti spun", razand si revenind la ale ei, o fraza asa inocentă, rostită cu vocea ei, inocentă de asemenea, din sine. Nu mint, am catalogat multe femei si le-am încadrat în niste categorii create de mine, după multe aspecte, de la personalitate, până la fizic. Dar in cazul ei, pot sa jur faptul că, nu sunt in stare sa o încadrez in vreo categorie anume, nici macar sa creez una specială pentru ea, nu pot, e de negăsit. Nu se încadrează la nimic din ceea ce am mai intalnit, simtit sau dorit pana acum, asa ca, o las asa, o enigmă, undeva pierdută printre dorințele mele nesfârșite, o las sa se plimbe pe acolo, libera, neîntreruptă de nimeni, nici macar de mine însumi, desii eu controlez ceea ce se intampla acolo, o las pe ea, sunt curios pana unde ajunge.
              Huh, ce am mai deviat de la subiect, ma pierdusem iar prin gândurile mele, cu ea. Oricum ar fii, cel care se temea, am aflat ulterior, ca eram eu. Ma temeam, căci ma cunosc si actionez din impuls, atunci când sunt provocat la a-mi dori mai mult, si o fac, inconștient, ma regăsesc deja in greseala de a merge mai departe, când eu nu sunt pregătit să ofer ceea ce primesc si nu îmi doresc să sparg bariera asta pentru un moment de placere cand eu aspir la infinit, dar de ce? De ce nu, de ce sa iau ce este al ei? Doar pentru că mi-l doresc eu? Lucrurile acestea nu se fac, mai ales unei femei, ca ea...Încă de când eram mic, aveam curajul sa înfrunt orice mi-ar fii apărut în cale si nu ma temeam de nimic, dar in noaptea aceea, am facut-o, m-am temut. M-am temut si a fost prima oară când am simțit faptul că îmi doream să merg mai departe alaturi de o femeie, cu ea, faptul că, orice rau as fii permis sa i se întâmple, nu mi-aș fii iertat-o niciodată si m-am simtit slab în fața ei, i-am dat dreptate in capul meu, când am realizat ceea ce imi spunea si anume, faptul că acțiunile mele pot crea niste consecințe care pot afecta ulterior, ceea ce am eu mai de pret. Si nu am vrut asta, instant, când m-a lovit sentimentul acela de realizare, mi-am schimbat starea si am devenit rece, am știut că am permis prea multe si deja cadeam prada dorințelor mele. Astept sa ma judece si sa ma numească las, fiindcă am lasat-o asa, a nimănui, exact cand poate caută o alinare in interiorul căreia sa isi cuibareasca grijile si imi doresc sa o faca din plin, căci o merit, tot din plin, merit sa fiu judecat de cea pe care am salvat-o odată cu mine, de cea pe care am scutit-o de un om, care avea sa ii fie o povară o vreme buna de timp, până si-ar fii îndeplinit el obiectivul dorit, am scutit-o de omul acela egoist. Sa ma judece, dar sa ma si ierte, imi doresc iertarea ei pentru tacerea dintre noi doi, care are sa fie de acum si inainte.
               Sa fiu sincer, am mai scris si am mai povestit, poate mie însumi, poate altor oameni, despre alte femei, dar povesteam despre placere, despre cum m-au atins si s-au lasat la mila poftelor mele. Femeia asta nici macar nu m-a atins, nici macar nu am intalnit-o, pur si simplu, mi-a vorbit, in simplitatea ei feminină, probabil de lucrul asta are nevoie orice bărbat, de o femeie simpla, care să știe pentru ce se afla aici, o femeie care nu caută sa atingă mai multe scopuri în același timp, dar le atinge totusi, rand, pe rând, iar tu, ca bărbat, sa te afli la momentul acela si sa devii un scop al ei, vei deveni cel mai norocos bărbat care va călca pe pământul acesta, o dată, în viata, pentru ca vei avea un scop unic, scopul de a fii acolo, undeva, cândva, alături de ea.

                                 Femeia pe care nu am intalnit-o, iti multumesc in avans.
               Încetez, fiind un om egoist, nu am sa te mai povestesc, căci nu îmi doresc să cunoască și alții, fericirea de care m-am lovit eu.

                          Undeva, cândva...