Acum e momentul

Cum crezi că e să supravieţuieşti , dar în acelaşi timp să te stingi lent şi dureros pe zi ce trece ?
Doar să supravieţuieşti , nimic altceva .
O întrebare prea lungă şi un răspuns prea simplu .
Te obişnuieşti cu timpul .
Cel puţin asta ţi-ar răspunde Celest .
Sau ţi-ar fi răspuns înainte de a împlini minunata vârsta de 25 de ani .
A trecut  prin tot ce ar fi putut să treacă un supavieţuitor .
A privit cum viaţa sa este spulberată în mii şi mii de bucăţele ce nu-şi vor mai găsi vreodată locul .
Acum , cea a 25 a aniversare şi-o petrece într-un ospiciu .
Poate să se aştepte doar să primească o doză dublă de pastile de la asistenta cu un ochi lipsă ce se ocupă de ea .
La fel ca în ultimii 5 ani .
La fel ca în fiecare zi o să le ascundă în spatele cărămidei de sub patul cu cearceafuri îngălbenite .
La fel ca oricând o să joace rolul pacientei sedate .
Dar mai e un rol sau e deja parte din ea ?
Timpul nu vindecă şi nici nu uită .
Şi totuşi nimic nu va mai fi la fel .
Nu atunci când în final îţi dai seama că meriţi mai mult decât să trăieşti în trecutul povestit de alţii .

" Mă numesc Celest Day sau cel puțin așa mi s-a spus . Am 20 de ani și acest aspect mi-a fost spus când m-am trezit . Atunci când m-am trezit pe patul de spital . Sunt o supraviețuitoare . Mi-au spus că sunt o supraviețuitoare . De ce ? Asta au omis . "