l'amour et autres bagatelles

étrangere dans ce monde

privesc.
privesc cerul de august în culori vii
iar ochii-mi arămii
contemplă spectacolul apusului.

deja m-am dedat stresului
în care mă aflu
de câteva luni bune.
sufletul îmi spune
să-mi urmez rațiunea,
gândurile,
dar toate-s vraiște-n capul meu.
am simțit mereu
presiunea lumii, a oamenilor ;
a privirilor lor,
a judecăților.

poate exagerez,
poate îmi creez
prea multe gânduri negre.
funebre,
totuși,
sunt umbrele acestei lumi.
îmi spui
că totul e în capul meu,
că n-am niciun Dumnezeu,
că gândesc prea mult.
eu sunt,
știu prea bine,
un om complicat ;
un om uitat
de așa-zișii "amici".
aici,
acum,
când mă asculți ce-ți spun,
îți dai ochii peste cap,
posac,
și te gândești
că-s doar o nebună.

pe lună,
pe lună mi-aș dori să fiu ;
să exist într-un sidefiu,
strălucitor,
spectacol de lumini.
să fiu efemeră,
o umbră-n atmosferă,
un copil din stele.

ele,
gândurile,
îmi îneacă suflul ;
îmi distrug sufletul,
îmi încețoșează mintea.
și mi-aș dori,
oh, mi-aș dori,
să pot doar fi,
să exist doar,
într-o lume a mea,
o lume de nea,
sau un loc cu soare,
să stau cu picioarele goale,
să simt briza verii
și răcoarea pădurii.

sunt confuză.
și-n lumina difuză
a apusului de soare
mă-ntreb, oare :
pot să mor
și să renasc
într-o altă lume,
un loc cu soare,
un' să stau cu picioarele goale,
și să simt briza verii
și răcoarea pădurii?

arde-mă,
suflă-mă,
renaște-mă.

"Ce n'est pas la vraie vie."