Lasă-mă să te iubesc

Capitolul 4

Atunci când soarele va apune...

Numele meu este Atsushi Nakajima, am 18 ani și sunt un înzestrat. Mi se mai spune și "tigru", aceasta fiind înzestrarea mea. Lucrez pentru Agenția Detectivilor Armați din Yokohama, Japonia. Locuiesc într-un apartament micuț și nu prea am mobilă, adică nici saltea, dacă mă gândesc mai bine...

De curând, Kyouka Izumi, un nou recrut al Agenției, s-a mutat la mine. Bugetul nu este destul de mare momentan pentru a achiziționa un nou apartament, cel puțin așa spune Kunikida-kun. Însă nu mă plâng, Kyouka îmi este o bună prietenă, ne înțelegem minunat, chiar dacă ea are o gândire complicată, iar eu sunt cam prostănac...

Dar nu vă gândiți aiurea! Nu dormim împreună! I-am lăsat ei locul în care dormeam eu înainte și m-am mutat în dulap. Este destul de spațios și comfortabil, deci nu există probleme!

Avum despre Kyouka... E o fată simpatică, delicată, cu ochii de o nuanță de albastru marin, buze fine și părul negru așa de fin... Ah, m-am lăsat dus de val, scuze! Probabil Dazai-san și-ar bate joc de mine dacă m-ar auzi cu astfel de baliverne. Îmi și imaginez ce ar spune : "Oh, Atsushi-kun, ai o minte așa de nerușinată, hehe! Nu știam că deja ai fantezii!"

În primul rând, nu am fantezii. Mintea mea e curată ca a unui copil mic. În al doilea rând, Dazai-san nu trebuie să știe despre sentimentele mele față de Kyouka. Prima care trebuie să știe e chiar ea... Însă nu încă, deoarece mă rușinez de fiecare dată când încerc să-i spun și mă bâlbâi, după care roșesc și nu mă mai ascultă.

Eram la cafenea. Tocmai rezolvasem un caz dificil și eram extenuați. Lucy ne aducea cafeaua, așteptând să-i povestim cum a fost ziua noastă. E o fată simpatică, însă merită ceva mult mai bun. Suntem doar prieteni și acest lucru nu se va schimba.

Kyouka nu prea se înțelege cu Lucy. Poate e geloasă, sau poate moticul este că Lucy privine din Guild, o organizație de înzestrați din țările vestice. Un lucru e sigur: amândouă sunt niște fete grozave și niște luptătoare pe cinste.

Lucy îsi luă un scaun și se așeză cu noi la masă.
-Cum a fost ziua voastră?
-Păi a fost-
-Groaznică, m-a întrerupt Kyouka. Mafia Portului încă este un coșmar pentru mine și Atsushi, iar Akutagawa numai nu ne dă pace.
-Slăbanogul ăla emo?
-Da, am răspuns eu. Ryunosuke Akutagawa. Cel care m-a ajutat să-l înving pe Fizgerald, liderul tău.
-Da, da, știu. Tot nu vă lasă in pace?
-Nu, chiar dacă am căzut de acord să nu intrăm în scandaluri pentru o vreme, tot au continuat să facă probleme și noi a trebuit să le rezolvăm.

Lucy oftă. Înțelegea cât de greu ne este la muncă. A trecut și ea prin asta nu cu mult timp în urmă.
-Să vă mai aduc ceva?
Eu m-am uitat la Kyouka și ea la mine. Făcusem contact vizual. Ochii ei albaștrii străluceau în lumina caldă a soarelui care intra pe fereastră.
-Nu mulțumim, Lucy, suntem bine. am spus eu ușor jenat.

Kyouka se încruntă. Ea mai voia o ceașcă de cafea. Știa că sunt zgârcit, însă putea să-mi spună.

I-am lăsat bacșiș lui Lucy, ne-am luat la revedere și am plecat. Afară soarele dădea să apună. Ne-am decis să mergem prin parc deoarece priveliștea este minunată la apus.

Kyouka se uita uneori la mine de parcă mi-ar putea citi gândurile, ceea ce speram să nu fie real. Apoi, după câteva clipe, mă trase de mânecă.
-Atsushi, trebuie să-ți spun ceva.
-Ce este?
"Oare asta e? Ar putea fi șansa mea!"

-Ești cel mai bun prieten pe care l-aș fi putut avea vreodată.

. . .