The One-Night Stand

Capitolul 55 - To move or not to move on

Capitolul 55

"Falling out of love is hard

Falling for betrayal is worse

Broken trust and broken hearts

Thinking all you need is there

Building faith on love and words

Empty promises will wear

I know.. I know"

                      Shontelle - Impossible

Maya P.D.V.

        Inchid laptopul si ma reintind pe pat cu un pufait extenuat. Ma straduiesc sa imi recuperez subtil perna de la Baxter, dar cainele castiga fara ca macar sa incerce. Pufnesc zgomotos si ma rasucesc mai incolo, lasandu-i si mai mult loc animalului care deja imi ocupa jumatate din pat. Doamne, camera mea a fost dintotdeauna atat de aglomerata?

        Ma foiesc pana cand, intr-un final, reusesc sa recuperez o parte din patura de sub corpul greoi si pufos al lui Wendy, insa fara sa imi ridic catusi de putin moralul. Este sambata seara si tot ce am de gand sa fac este sa incerc sa ma culc devreme. Eu si inca vreo trei caini si patru pisici. Nu ma intelegeti gresit, mi-a fost teribil de dor de ei si de camera mea de acasa, dar dupa doua saptamani, ma simt sufocata cu atata afectiune...

        Doua saptamani. Doar paisprezece zile si totusi imi par o eternitate. O singura privire aruncata spre coltul retras din camera mea inundata de bezna este suficienta pentru a-mi aduce o grimasa pe chip. Cutiile mele inca zac perfect impachetate si nedesfacute. Nu e ca si cum as fi incercat si esuat, pentru ca nu am indraznit sa ma apropii de ele nici la doi metri. Voi avea nevoie de mult mai mult timp decat doua amarate de saptamani ca sa fiu in stare sa si privesc ceva care sa imi aduca aminte...

         Un miorlait chinuit rasuna din exteriorul usii inchise si ma gasesc nevoita sa ma ridic si, implicit, sa imi pierd locul din pat pentru care am luptat cu atata ardoare. Hah! Oricum nu imi era somn!

        Usa se deschise cu un vag scartait cand apas clanta, aducand cu ea o urma de lumina in obscuritatea camerei mele. Nu intarzie sa isi arate chipul, ochii sai albastri fiind primul lucru pe care il observ cand face primii pasi in incapere cu labutele sale delicate.

- Vino aici, soptesc dragastos, deja aplecandu-ma in directia sa si luand pisica agitata in brate.

        Ignor complet patul acum ocupat in totalitate de Baxter, si ma asez pe pervazul geamului, inca mangaind blana Printului cu atingeri blande. Fara sa imi dau seama, un rasuflat greoi imi paraseste buzele in timp ce ma trezesc privind in gol pe fereastra pentru minute bune. Probabil deranjat de lipsa mea de reactie, Printul scoate un miorlait dezaprobator si imi coboara din brate nemultumit.

        Pe bune acum, incep sa ma simt de parca tocmai am trecut printr-un divort, si eu am capatat copilul... Nu ca nu ar fi o oarecare asemanare intre pisica si Christian, oricat de ridicol ar fi modul in care ai privi asta. E aproape dureros cat de mult imi aminteste de el. Nu e o surpriza faptul ca pana la urma eu am ajuns sa il pastrez insa, am fost destul de socata cand Ramon a aparut de nicaieri la usa mea, transportand biata pisica revoltata intr-o cusca pentru animale.

        Fie ca imi place sau nu, Printul este si el o parte din trecutul nostru si, la fel cum va trebui la un moment dat sa infrunt si cutiile alea izolate in colt, asa va trebui sa ma obisnuiesc si cu faptul ca ochii albastri ai nevinovatului animal imi aduc atat de mult aminte de ai lui. Nu e ca si cum nu as fi deja destul de torturata in fiecare vis pe care il am de fiecare data cand am norocul sa atipesc... Imi inchid ochii si gata! Tot ce vad sunt fragmente de amintiri si, mai ales, pe el. Ochii sai cand se ingustau amuzati in directia mea de fiecare data cand faceam ceva ce i se parea comic, zambetul sau sincer de fiecare data cand aveam un moment special si bineinteles, fiecare dintre atingerile sale. Nici nu mai e nevoie sa mentionez cat de mult imi lipseste sa ii simt caldura corpului tare ca de fiecare data cand ma imbratisa de la spate sau cat de mult sufar cand imi acord cateva clipe sa imi amintesc de senzatia saruturilor sale. Poate m-am transformat intr-o masochista, pentru ca mi-e din ce in ce mai greu, pe zi ce trece, sa incerc sa ignor sentimentul de regret si dor si, sa imi tin emotiile in frau.