Kyra and her love/sad story

Fuga nu e o soluție

- Domnișoară Smith? Domnișoară Smith?!...Kyra!

-Mai tare!

Tresar în momentul în care domnul Scott țipă la mine. Realizez ca am adormit cu capul pe banca așa cum se întâmplă la majoritatea orelor sale, ce pot spune, urăsc istoria. Am fost trezita dintr-un vis erotic  foarte sugestiv, în care Andy și cu mine împărțeam un pat.

-Scuza-ma ca ti-am deranjat somnul, Domnișoară Smith, dar ești în timpul unei ore și nu este prima oară când adormi. Și ce e cu hainele astea pe tine? Te crezi în club? Ei bine Îți zic eu ca nu ești. La direcțiune cu tine!

Bravo Kyra! Uite cum te-ai făcut cu un drum aiurea pana la director doar pentru ca nu ai dormit ca lumea aseara și te-ai gândit cum sa îl impresionezi pe idiotul de Miller cu hainele astea care chiar par a fi de discoteca.
Îmi strâng lucrurile înșirate pe banca, bagandu-le în ghiozdanul meu cu dungi multicolore și ies din clasa, bombănind niște înjurii la adresa profului de istorie, Andy și lumii în general.
Mă îndrept spre biroul doamnei director Dlitcher, când îl văd pe Liam cum înghesuie într-un colț o roșcată pe care am văzut-o în grupul majoretelor acum 2 zile. Scot telefonul din buzunar ca sa le fac o poza pentru a contribui și eu cu ceva la planul pe care l-am conceput cu fetele. Apăs pe buton și atunci văd o lumina care vine dinspre telefonul meu, reflectandu-se spre cei doi. Mă grăbesc sa opresc blițul buclucaș dar deja e prea târziu. Fata fuge într-o clasa iar Liam se îndreaptă furios spre mine.

-Ce faci moțato? De ce ne-ai făcut o poza mie și Annei?

-Pai știi,  eu... Am vrut doar sa... ăăă... uite, ce e aia?

Îi indic un loc din spatele lui și apoi fug fără sa verific dacă se uita sau nu. Din păcate nu am eu atâta noroc, plus ca în picioare mai am și niște catalige pe care abea merg. Nu apuc sa fac nici 3 pași ca îi simt mana băiatul pe brațul meu, smucindu-mă spre el. Duc o adevărată lupta în încercarea de a scăpa de ele dar mă tine prea strâns și sfârșesc atârnând în brațele lui ca o păpușă.

-Doamne, Andy avea dreptate, chiar ești o durere în fund fetițo. Și vorbind de lup...

-Măi, măi,  ce avem noi aici?

Nu trebuie sa mă uit ca sa știu cui îi aparține vocea. În fața mea stă nimeni altul decât Andy. Privește amuzat cum încerc din nou sa scap din brațele lui Liam care deja mă sufocă.

-Spune-i maimuțoiului tău sa îmi dea drumul dacă nu vrea sa rămână fără bijuterii, mă răstesc eu.

-Nu vorbi despre mine la persoana a treia când eu sunt fix aici prințesă, îmi șoptește Liam la ureche, facandu-mă să mă zvârcolesc mai tare în încercarea de a mă elibera.

-Liam, dă-i drumul, mă ocup eu de aici, spune Andy care acum stă sprijint de perete, urmărind scena.

-Nu îi dau drumul pana nu șterge poza pe care mi-a facut-o! Aproape i-o puneam Annei când s-a trezit fotograful din ea sa strice momentul. Măcar sa șterg poza dacă am rămas nefu...

-Ok, termina! îl întrerupe Andy înainte sa își termine propoziția obscenă. Dă-i drumul fetei și am eu grija ca poza sa dispară. 

-Nu, eu șterg poza ca sa mă asigur că nu a salvat-o și alt undeva prin telefon.

-Am zis să îi dai drumul, cap pătrat! se răstește celălalt băiat.